Acum doi ani, de ziua ei, a Americii, adică pe 4 iulie, mă aflam acolo, în vizită la sora mea și scriam despre tot ce-am văzut aici.
Reţin foarte bine că astăzi, salutul cetăţeanului american nu era hello sau hi ci Happy 4 th ! Au o problemă americanii cu ziua ţării lor. Oare îi respectă conducătorii ei pe cetăţeni în aşa fel încât ei la rândul lor să îşi iubească ţara necondiţionat? Sau poate acolo este cultivată din copilărie, în familie şi la şcoală dragostea de ţară care poartă numele de patriotism ca şi primă lecţie de istorie? Familia mea de români, respectiv sora, soţul şi cei doi copii s-au trezit dimineaţă acum doi ani, ţin foarte bine minte, au arborat steagul ţării lor de adopţie la casă, iar nepoata mea în vârstă de 10 ani a spus jurământul pentru drapel, cu mâna pe inimă.
Parcă şi acasă, în România, facem tot aşa de ziua ţării. Ne trezim dimineaţa, punem steagul românesc la balcon, cântam imnul şi salutam pe toată lumea, toată ziua cu “1 decembrie fericit!”. Sau nu? Şi dacă nu, de ce? Ce ne lipseşte să procedăm aşa de ziua ţării? Oare nu ne este bine aici? Oare nu ne respectă suficient liderii, încât să îi iubim şi să ne mândrim cu ei? Nu suntem noi reprezentaţi de ei? Nu vorbim curat româneşte prin gura lor? Nu suntem noi ca peştele în apă, aici, acasă? Nu avem noi locuri de muncă şi un nivel de viaţă decent, dacă nu prosper? Nu sunt ai noştri lângă noi şi nu plecaţi prin alte ţări să îşi caute visul? Să muncească sau să înveţe? Nu suntem noi, românii, în primele 10 ţări cu nivelul de viaţă cel mai ridicat? Nu avem noi industrie şi branduri celebre? În topul celor mai bine cotate pe pieţele internaţionale? Apple, Google, Coca-Cola, Microsoft, IBM, MacDonald’s şi tot aşa? Stai, că am greşit. Era vorba despre Dero, Borsec, Arctic, Dorna, Gerovital. Primele cinci. Era să spun și Guban, dar a ajuns pe locul 71. În topurile româneşti, doar Dacia mai este pe locul 60 în topurile străine.
Știţi, am auzit că românii sunt şi ei pe primul loc. În topul ţărilor ai căror cetăţeni nu îşi permit să plece în concediu. 25% dintre noi nu au banii necesari.
Suntem bucuroşi că astăzi este ziua Americii? Da, pentru că acolo se află o parte din familiile noastre care au avut visuri şi suficient curaj să calce pe alt continent pentru îndeplinirea lor. De ce nu au rămas acasă? De ce nu rămân românii acasă? De ce vorbesc aşa, acum, aici, despre ţara mea, astăzi când este ziua Americii? Ce cuvinte sunt astea?
Cuvintele au forţă, se spune că dacă nu poţi să spui ceva cald, din inimă, să nu spui nimic. Cuvintele rănesc sau vindecă, cuvintele exprimă trăiri autentice. Ce-am simţit atunci, acolo şi ce simt acum?
Atunci mi-am băgat picioarele în oceanul Atlantic care era la reflux, se retrăgea şi eu stăteam pe mal şi îl simţeam. Cum pleacă, urmând ca la câteva ore să revină. Tot o apă, tot un cer, chiar dacă intenţionat le-am întors invers în fotografie, tot răsărea şi apunea soarele şi la ei. Ei bine, cu un decalaj de câteva ore în spatele nostru, între 7 şi 10. Ei, bine, mai aveau şi nişte canioane în plus, Grad Canion, Brice Canion, Zion Canion, cele văzute de mine. Nişte blocuri care zgâriau norii, câteva fântâni arteziene care dansau după cum cânta muzica, câteva cazionuri, nişte parcuri, oameni. Nu pot să vorbesc despre piaţa muncii pentru că eram în vacanţă. Vreo două oceane, unul pe o parte, pe est, Atlantic, altul pe vest, Pacific. Vreo 50 de stele pe steag, parada de 4 iulie pe role, cu mame împingând căruţurile copiilor, adică divestitate totală atât în natură, în construcţii, în atitudinea oamenilor…
Ce simt astăzi, la doi ani de când am sărbătorit-o la ea acasă pe America şi statele ei unite? Şi la distanţă de 50 de stele pe steag şi 50 de ani distanţă în timp de civilizaţia ei? Mă întreb cine şi-ar dori să trăiască acolo? Eu, tu? Noi? Copiii noştri? Păi, cred ca oricine are un vis de realizat, putere şi determinare, curaj pentru asta, cine vrea ca de 4 iulie să salute cu Happy 4 th!, cine are aripile deschise şi pregătite de zbor.
Ce are America şi nu avem noi? Iluzia că acolo visurile se pot realiza.
Chiar aşa, tu ce crezi, dacă ai un vis românesc, are şanse de a deveni realitate aici, acasă?
O zi frumoasă, care să nu suporte nici o comparaţie!
P.S. Cei ca mine, care ies din ţară, din România, mai departe sau mai aproape de ea, au o singură părere de rău când revin: că trăiesc într-o ţară care ar fi putut să fie frumoasă şi prosperă. Dar… stăm cu ochii pe capra vecinului.
Astazi, doar.
Happy 4 th!
04. iulie. 2018
Galaţi, România
Guest post by Monica B.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Se spune că părinții nu mor niciodată…
„Ce înseamnă familie tradițională?”
Cei care țin în viață România muribundă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
