Hiperpoligloții – oamenii care vorbesc peste 11 limbi – au fascinat de secole. Dar ce mai înseamnă acest talent în era AI, când traducerea e la un click distanță?
În 1999, lingvistul britanic Richard Hudson lansa pe internet o provocare: cine este „cel care a învățat cele mai multe limbi din lume”? Așa s-a născut termenul de hiperpoliglot, pentru cei care vorbesc mai mult de unsprezece limbi. Fascinația e însă veche: istoria e plină de exemple de conducători și savanți care au stârnit uimire prin abilitățile lor lingvistice. Mithridates al Pontului putea conduce 22 de popoare adresându-li-se în limbile lor, Cleopatra discuta direct cu emisarii străini, iar cardinalul Giuseppe Mezzofanti, supranumit „miracolul de la Bologna”, ar fi vorbit fluent între 38 și 50 de limbi, uimind ambasadori și călători din toată Europa secolului al XIX-lea. Elisabeta I a Angliei este adesea citată ca poliglotă (6–10 limbi, după surse), dar nu atinge pragul de 11 care definește hiperpoligloții.
Astăzi, există conferințe internaționale dedicate poligloților, iar nume ca Richard Simcott (care jonglează cu 30 de limbi), Luis Miguel Rojas-Berscia (fluent în 22) sau Vaughn Smith (24 de limbi, 8 alfabete) sunt deja celebre. Mai nou, în 2025, Yuji Beleza a devenit viral pe TikTok și Instagram salutând trecători în turcă, swahili, kazahă sau zulu, demonstrând că a fi poliglot poate fi și spectacol social.
Între timp, cercetătorii au început să se uite atent la creierul acestor oameni. Studiile recente arată că hiperpoligloții folosesc strategii cognitive speciale: compartimentarea limbilor, activarea selectivă, planificarea metacognitivă. Se pare că au o sensibilitate metalingvistică superioară, care îi ajută să gestioneze simultan mai multe limbi și să valorifice asemănările dintre ele
Dar vine întrebarea inevitabilă: ce mai înseamnă acest talent în epoca traducerilor automate? Azi, cu un smartphone și un AI la îndemână, poți comunica în timp real cu aproape oricine. Nu mai e nevoie să memorezi 20 de idiomuri (limbi) pentru a înțelege lumea.
Și totuși, hiperpoligloții rămân relevanți. Nu pentru utilitate practică, ci pentru ceea ce ne spun despre mintea umană. Ei sunt, în felul lor, campioni precum ultramaratoniștii sau marii șahiști: performanțe care nu se traduc direct în „folos”, dar care arată ce poate face omul atunci când pasiunea se întâlnește cu disciplina. În plus, studiindu-i, neurologii descoperă cum funcționează învățarea, memoria, adaptabilitatea — informații care ne privesc pe toți.
Poate că nu ne vom apuca mâine să învățăm 15 limbi. Dar povestea hiperpoligloților ne amintește de două lucruri simple: că mintea are resurse nebănuite și că, indiferent de câte aplicații de traducere vom avea, nimic nu va înlocui bucuria de a rosti un cuvânt în limba celuilalt și de a simți cum se deschide, pentru o clipă, o lume nouă.
Citiţi şi
Mai bem cafea sau luăm direct paraxantină?
Anthropic: “Claude Mythos Preview, noul model de AI, este prea puternic pentru a fi lansat”
Umberto Eco, sfatul către nepotul său
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
