Iată care sunt cele mai importante evenimente astrologice din 2018 și impactul lor aspra noastră.
Influența uraniană în 2018
Uranus își încheie periplul prin Berbec la 15 mai 2018, dar până atunci rămâne în relații tensionate cu Pluton din Capricorn. Această configurație ar putea reprezenta o ultimă somație pentru cei care sunt încă în întârziere cu schimbarea mentalității, a concepțiilor și a modului în care își manifestă individualitatea, identitatea proprie etc.
Prin urmare, unii dintre noi pot avea senzația că anumite schimbări devin extrem de importante și trebuie realizate urgent, “acum ori niciodată”, cu orice preț. Același lucru se poate petrece însă și la nivel global, în cazul conflictelor deja existente. Este posibil să asistăm la confruntări finale sau la căderea unor sisteme de putere care stau de mult timp într-un echilibru fragil.
Odată cu intrarea lui Uranus în Taur – semn Fix, de Pământ –, se poate spune că intrăm într-o perioadă în care vom urmări rezultatele materiale, concrete, ale revoluțiilor personale sau colective. În acest sens, tranzitul de aproximativ doi ani al lui Saturn prin Capricorn poate ajuta la reformarea unor sisteme sociale ori politice și la construirea unor instituții ale statului care să se dovedească durabile.
Se poate ca abia după intrarea lui Uranus în zodia Taurului – adică după 15 mai 2018 – să înțelegem consecințele reale ale războaielor sau conflictelor declanșate în perioada când Uranus a tranzitat Berbecul. Sau abia din acest moment va începe luarea unor măsuri concrete pentru a pune capăt confruntărilor.
Jupiter în 2018
Până la 8 noiembrie 2018 Jupiter se află în Scorpion – semn financiar, ca și Taurul care va fi tranzitat de Uranus. Prin urmare, intrăm într-o perioadă de reformulare a mentalităților față de siguranța personală și materială, față de bani și sistemele de valori individuale și colective.
La această evoluție pot contribui diverse evenimente exterioare surprinzătoare. Cu Uranus în Taur și Jupiter în Scorpion, totul este posibil. Putem beneficia de venituri neașteptate sau din surse neașteptate, dar și de destabilizări financiare, pierderi sau cheltuieli mari și neprevăzute.
Este posibil, de asemenea, să asistăm la schimbări revoluționare ale sistemelor financiare cu care suntem obișnuiți, dar aceste schimbări par să fie de bun augur dacă ținem cont de faptul că Uranus se găsește în aspecte armonioase cu Pluton (situat în Capricorn, un alt semn de Pământ) și cu Saturn.
Jupiter formează un aspect armonios cu Pluton, ceea ce poate fi de foarte bun augur atât la nivel macro-, cât și micro-economic. Dar nu putem exclude posibilitatea ca unii să dorească din ce în ce mai multă putere financiară, la care vor încerca să acceadă prin metode specifice Scorpionului: manipulare, intrigi, comploturi, mașinațiuni în spatele scenei.
În același timp, însă, se accentuează dorința tuturor de a descoperi ce se ascunde în spatele evenimentelor de fiecare zi și sporește capacitatea de a vedea în profunzime, ceea ce poate fi deosebit de util și în plan personal, pentru introspecție și transformare emoțională.
De asemenea, aspectul armonios dintre Jupiter și Pluton poate fi benefic pentru cercetarea științifică, mai ales în ceea ce ține de imunitate, virusuri, prevenirea și tratarea cancerului etc.
Mercur retrograd în 2018
Este indicat să fim atenți la perioadele în care retrogradează Mercur, o planetă a intelectului și a comunicării. În 2018, retrogradările lui Mercur ating semnele de Foc: Berbec (23 martie – 15 aprilie), Leu (26 iulie – 19 august), Săgetător (17 noiembrie – 1 decembrie). La aceste perioade se adaugă și câteva zile de retrogradare în Scorpion, între 1 și 6 decembrie.
Perioadele în care Mercur are un mers aparent retrograd sunt foarte bune pentru a ne reorganiza cele mai îndrăznețe idei și pentru a căuta resursele și metodele necesare pentru a le pune în aplicare. În aceste perioade se recomandă să ne cenzurăm impulsivitatea, deși creativitatea și dorința de acțiune și de afirmare ne dau ghiont. Nu este indicat să semnăm contracte, să parafăm documente sau să încheiem înțelegeri verbale, fiindcă predispoziția spre neînțelegeri, certuri și reacții impulsive este foarte mare.
Marte retrograd în 2018
Marte, planeta acțiunii, retrogradează în 2018 în Vărsător (27 iunie – 13 august) și în Capricorn (13 – 27 august). În această perioadă este posibil să ne confruntăm cu senzația că acțiunile noastre sunt în van, că ne irosim energia, că orice am face nu ne putem atinge scopurile, mai ales în plan social, profesional sau în gestionarea relațiilor sociale.
Venus retrogradă în 2018
Venus, planeta relațiilor și a banilor, retrogradează în 2018 în Scorpion (5 – 31 octombrie) și în Balanță (31 octombrie – 16 noiembrie). În această perioadă, intensitatea relațiilor poate fi copleșitoare și, prin urmare, este indicat să ne reconsiderăm parteneriatele, să încercăm să ne debarasăm de relațiile care s-au dovedit a fi toxice sau de propriile emoții negative.
În perioadele în care Venus retrogradează, se pot reactiva teme legate de posesivitate, manipulare, fidelitate, încredere reciprocă, ipocrizie, resentimente etc. Nu este recomandat să începem relații noi, să încheiem noi parteneriate, să semnăm contracte sau să luăm bani cu împrumut.
În astfel de perioade funcționează mai bine refinanțările și achizițiile de antichități sau de marfă la mâna a doua. De asemenea, este recomandat să ne reevaluăm relațiile și să analizăm dacă parteneriatele în care suntem angrenați ne stimulează și ne ajută să progresăm ori, dimpotrivă, ne trag în jos.
Eclipsele din 2018
Perechile de eclipse din 2018 au loc tot pe axa Leu-Vărsător, plus o eclipsă de Soare în Rac, la 13 iulie. Aceste eclipse subliniază necesitatea de a găsi un echilibru între afirmarea individuală și contribuția la interese de grup ori la cauze sociale, un echilibru între ceea ce dăm și ceea ce primim – atât la nivel personal, cât și la nivel colectiv.
Citiți și Saturn în Capricorn: 2018-2020
Vărsător
Neclaritățile și dificultățile profesionale ale anilor trecuți se risipesc în 2018, lăsând loc creșterii, dezvoltării și consolidării unui viitor de succes. În schimb, Vărsătorii se pot confrunta cu o serie de dileme personale care îi împing spre un bilanț amănunțit.
Cu Saturn, alături de Pluton, în tranzit prin casa izolării, a vindecării, a inamicilor secreți, dar și a subconștientului, Vărsătorii au acum posibilitatea să conștientizeze și să depășească o serie de limitări interioare.
În primă fază, mai ales la începutul lui 2018, unii Vărsători ar putea resimți un sentiment de neputință și dorința de a se retrage, de a se izola pentru recalibrare și reîncărcarea bateriilor. Este chiar recomandat ca în 2018 să îți organizezi în așa fel activitatea încât să ai timp pentru odihnă, relaxare, meditație și orice alte practici care te-ar putea (re)pune în contact cu tine însuți/însăți. Apoi urmează o etapă de (re)consolidare interioară.
Există însă și o serie de Vărsători care se simt în 2018 mai puternici și mai stăpâni pe sine ca niciodată și care nu mai au nevoie de confirmări din exterior, demonstrând că s-au maturizat. Aici însă se recomandă multă atenție, pentru că nodurile lunare traversează în 2018 axa relațională a Vărsătorului. Mai precis, Nodul Nord traversează casa VII, a parteneriatelor. Acest lucru înseamnă că trebuie să înveți să faci loc și celorlalți în viața ta, să (re)descoperi valoarea parteneriatelor sau a vieții de cuplu și să ai grijă să nu fii egoist, egocentric.
Dacă vrei să ai parte de susținerea celorlalți, este necesar să îți cultivi capacitatea de a te înțelege cu cei din jur, de a dărui cu generozitate. Tranzitul Nodului Nord în casa VII a Vărsătorului îți oferă o excelentă ocazie să lucrezi la îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți.
De altfel, tranzitul lui Jupiter prin casa carierei Vărsătorului, până la 8 noiembrie, este încă un indicator al faptului că în 2018 poți progresa mai ușor cu sprijinul prietenilor sau al unor grupuri socio-profesionale, pentru că Jupiter este chiar guvernatorul casei XI a Vărsătorului, casa amicilor și a proiectelor de grup. Relațiile cu autoritățile sau cu marile corporații trebuie gestionate cu grijă, fiindcă se pot dovedi adevărate mine de aur pentru cariera ta.
Uranus, planeta guvernatoare a Vărsătorului, intră în casa IV la 15 mai 2018. În comparație cu anul precedent, agitația de anul acesta pare să fie mult mai constructivă, iar ideile tale, deși destul de neobișnuite, sunt mai bine organizate. Până la 15 mai este totuși recomandabil să fii atent la modul în care te exprimi, pentru că ai tendința să te trădezi fără să vrei, să scapi informații prea personale sau să nu reușești să te concentrezi.
Primele cinci luni ale anului 2018 pot fi animate de discuții, negocieri, cursuri și deplasări scurte, iar stimularea mentală este deosebită. Toate acestea te pot ajuta să îți îmbunătățești abilitățile practice și îți oferă șansa de a-ți face cunoscute opiniile.
Odată cu intrarea lui Uranus în casa IV (casa familiei și a căminului, dar și a rădăcinilor și a inconștientului), Vărsătorii se identifică mai mult cu trecutul, își revăd diverse amintiri din copilărie și au posibilitatea să descopere anumite condiționări care merită depășite. Poate fi o etapă importantă a descoperirii de sine, de care depind atât dezvoltarea profesională, cât și echilibrul relațiilor cu ceilalți. Pentru mulți Vărsători poate fi vorba despre o eliberare de trecut prin înțelegere și schimbare de mentalitate, în timp ce pentru alții eliberarea se petrece prin plecarea din casa părintească sau din locurile natale.
Dacă ți-ai propus să revoluționezi ceva în viața personală, în 2018 este chiar recomandat să începi procesul de schimbare.
Situat în Taur, Uranus formează un aspect tensionat cu Soarele natal al Vărsătorilor, marcând astfel, indiferent de vârsta pe care o ai, o posibilă etapă de criză de identitate, criză pe care o simt mai acut Vărsătorii născuți în primul decan al zodiei. Nevoia de securitate ar putea intra în conflict cu nevoia de libertate, sau poate că responsabilitățile familiale îți dau peste cap anumite planuri personale.
Senzația de constrângere îi poate împinge pe Vărsătorii mai impulsivi spre gesturi necugetate, spre schimbări de dragul schimbării sau, dimpotrivă, îi poate face să devină refractari la schimbările care le bat la ușă. Pentru a-ți regăsi calmul și liniștea interioară, eastrolog.ro te sfătuiește să îți rezervi mai mult timp pentru activități în aer liber, relaxare, meditație etc., sau să îți delimitezi un perimetru în care poți petrece, din când în când, câteva ore în liniște.
Casa XII (subconștientul) este tranzitată de Saturn (co-guvernator al Vărsătorului) și de Pluton, în timp ce casa IV (inconștientul) este tranzitată de Uranus, guvernatorul modern al Vărsătorului. Prin urmare, componenta psihică este de mare însemnătate pentru Vărsători în 2018 și se poate spune că în acest an cel mai bun prieten sau cel mai mare dușman al tău ești tu însuți. Depinde numai de tine.
Vezi cum stai cu dragostea în 2018.
Toate zodiile – aici.
Astrolog: Ada Cocoș
Citiţi şi
Horoscopul Lunii Pline în Taur din 15 noiembrie 2024, ora 23:29
Horoscopul Lunii Noi în Scorpion din 1 noiembrie 2024, ora 14:47
17 octombrie 2024 – Lună Plină în Berbec (horoscop)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.