Îl vrei. Stai, fugi sau fugi și te împiedici?

Catchy

14 January 2017

Ana și Suzana. Ana – frumușică, deschisă, caldă, genul easy going. Suzana – tot frumușică, dar studiată, nicio vorbă, niciun gest la voia întâmplării, genul hard to get, inaccesibilă. Nu se cunosc, dar amândouă pun ochii pe același bărbat normal, care nu-și manifestă încă explicit interesul, dar nici nu refuză ocaziile. Cu cine credeți că va ajunge să aibă o relație de lungă durată? …Greșit, cu Ana! 🙂

Toate știm că uneori e o strategie folositoare “să te lași greu” într-o relație. Ceea ce-ți este refuzat este dorit mai intens și asta funcționează excelent cu bărbații. Dar Suzana n-a apreciat corect situația. Alergi tu, dar dacă nu ești fugărită, nici nu te prinde cineva. Că și jocul ăsta de-a “ce greu sunt eu de prins” e cu o socoteală. Îl joci cu cine nu are niciun interes special să te cucerească, pierzi. Are vreo logică să pui pe cineva să muncească mai mult pentru ceva ce nu-și dorește neapărat, când poți presupune că un bărbat singur are mereu de unde alege, că e asaltat pe toate canalele sociale și chiar pe telefon? Și chiar dacă zici tu că te place, că nu ți s-a năzărit, tactica asta se poate întoarce împotriva ta. Te poate dori mai mult, dar să te placă tot mai puțin. Și să sfârșești prin a fi doar un… trofeu. Bifat, plecat. Poate tot praful s-ar fi ales și dacă te-ai fi împiedicat la primul semn că ar veni după tine, dar măcar atunci puteai încă s-o mai dai la întors – ai vrut și tu, atât și nimic mai mult. Bărbătește, adică. 🙂 Învățai, scuturai pălăria de praf și treceai mai departe. Duios sau nu, doar tu ai fi știut. Așaaa… a câștigat Ana.

bărbat

O fi riscat ea fiind așa “accesibilă”, arătându-i că se simte bine în compania lui, dându-i confortul de care un bărbat are nevoie încă de la prima întâlnire (bărbații preferă să știe cum stau, iar ție, dacă chiar îți place, ce te costă să-i arăți?)? Că putea să treacă drept una care se lasă prea ușor și cu asta bărbații chiar mai au de furcă. Dar, ia să ne gândim, ce femeie deșteaptă mai e atrasă azi de misogini, nu ne-am înțeles că ne plac feminiștii? 🙂

Asta fiind lămurită, Ana n-a riscat nimic. A luat startul la aceleași cote de interes din partea bărbatului ca și Suzana și își dorea același lucru ca și ea. Doar tactica a fost diferită. Când vrei un bărbat cu adevărat te preocupi să arăți mai bine și să te faci atractivă și ca personalitate, ești empatică, asculți, deschizi cu încredere uși conversaționale, “înlesnești” întâlniri întâmplătoare, răsplătești purtări frumoase, creezi și consolidezi legătura și apoi mai vezi tu…  Când simți că a crescut implicarea suficient, când ți-a oferit deja un Galaxy S7 Edge doar ca să te vadă și când nu poate fi lângă tine, n-ai decât să te dai, ușurel, și “greu de avut, greu de păstrat”… Sună a manipulare, dar nu e nici pe departe atât de grav. Doar îl iubești, îl vrei și joci inteligent. Atât.

Nota Bene: dacă se întâmplă să întâlnești un bărbat care se lasă greu în mrejele tale, și culmea e că unele dintre noi chiar ne atrage genul, adu-ți aminte că e doar un joc, doar că lucrurile stau puțin diferit. Ori e un timid (nu-i chiar o nenorocire, se drege), ori e un mic  pervers care doar vrea să vadă până unde suntem în stare să mergem, ca să ne lase apoi cât mai departe de lumea reală și civilizată. Atunci chiar fugi, fără să te mai împiedici!



Citiţi şi

„Rămâi cu mă-ta!” Asta meriți!

Vrei să te lași de fumat? Fă un copil!

Deștept, frumos și devreme acasă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,550 views

Your tuppence

  1. Max / 15 January 2017 10:34

    Bun până la poză. Chiar foarte bun. După poză, neinteresant spre mediocru, pe alocuri, prost. E bine să știi când să te oprești 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro