Să ai viața în propriile mîini înseamnă să nu mai tresari cînd sună telefonul. Înseamnă ca frica și rușinea să nu mai facă parte din prezentul tău

“Grăbite ca ÅŸi apa, ÅŸi repezi ca un gând
Ce-aleargă prin pustiuri.. fug zilele-mi puţine

Åži totuÅŸi două zile indiferente-mi sunt –
Ziua de ieri ÅŸi ziua care-o să vină mâine.” Omar Khayyam

De ceva vreme, cam de pe la 40 de ani, am început să mă gîndesc mai bine la mine. Cine sunt eu, ce caut pe această planetă È™i care e rostul existenÈ›ei mele pe aici. Ce rămîne în urma mea, dacă eu mîine dispar? Ce își vor aminti oamenii despre mine? Dar, mai ales, mă gîndeam, oare eu am făcut tot ceea ce eram în stare să fac PENTRU MINE? Fiindcă, Doamne, cît de multe făceam pentru ceilalÈ›i…

Eram rotunjoară și profund nefericită, dar mă amăgeam că asta e viața. Priveam cu jind pe geamul mic al coliviei mele cum alte sufletele trăiesc, pe cînd eu trebuia să joc teatrul ieftin al fericirii.

Pînă într-o zi cînd eu, eu, buna și draga celor dragi, am avut curajul să zbor spre nimicul celorlați, adică spre totul meu.

Eram odată în cimitir, È™edeam cuminte cu mîinile în poală pe băncuÈ›a de la picioarele bunicii mele È™i mă gîndeam cum în fiecare mormînt stă închis pentru veÈ™nicie un om “de neînlocuit”.

Am zîmbit. Ce glumă proastă È™i ce prost e cel care o crede…

Acum simt că nu aparțin vreunei țări, vreunei religii neapărat, (iartă-mă, mamă!), vreunei ființe, vreunei colivii.

Acum simt că îmi aparțin mie! Am fost atît de mulți ani rușinată de corpul meu, dragul meu trup care a adus pe lume doi copii și i-a făcut oameni mari. Acum sunt bunică și vreau ca nepoții mei să mă găsească frumoasă. În prezența lor nu spun niciodată că mă doare ceva.

Am fost atît de mulți ani rușinată cu viața mea, fiindcă știam că oamenii știu mai multe decît reușeam eu să aflu.

Acum fac sport, ascult muzica potrivită inimii mele, călătoresc în locuri pe care le iubesc pentru liniștea pe care mă fac să o simt cînd sunt acolo.

Acum celebrez viața și o cinstesc. Prin felul în care arăt, prin cum mă simt, prin cum trăiesc cu adevărat.

Merit totul, fiindcă știu cum e să suferi. Merit totul fiindcă am fost jos de tot. Merit totul fiindcă pot să am totul.

Vin din È›ara în care de pe la 50 de ani eÈ™ti bătrîn. La meteo nu poÈ›i afla dacă plouă decît de la fete de 20 de ani, “O bătrînă de 61 de ani a căzut de pe bicicletă..”, “Oh, ai 49…arăți foarte bine pentru vîrsta ta!”

Ce vorbeÈ™ti, dom’le? ÃŽmi vine să spun, “Hai, sictir!“, dar nu se cade pentru o doamnă. Cine sunteÈ›i voi să ne catalogaÈ›i aÈ™a?

Îi auzi pe unii sau unele rostind cu ochii în gol: Dacă ar fi să mă mai nasc o dată... Păi, hai! Hai, naște-te de mîine! Naște-te mîine matur, naște-te cu experiența vieții de ieri. Fă ceea ce crezi că se cuvine cu viața ta. Știu că e greu, trebuie să ai un curaj nebun. Dar știi ce? Merită asta tot efortul. Fiindcă atîta să aveți în minte: NU ȘTII NICIODATĂ CÎND E ULTIMA DATĂ.

Să nu mă invidiați, prieteni. Dincolo de vorbe sunt multe lacrimi. Dincolo de siguranța pămîntului de azi a fost dezamăgirea oceanului de ieri. Pluteam fără să știu spre ce. Să ai viața în propriile mîini înseamnă să nu mai tresari cînd sună telefonul. Înseamnă ca frica și rușinea să nu mai facă parte din prezentul tău.

Poimîine este ziua mea È™i voi împlini 49 de ani. Inima mea este plina de recunoÈ™tință. Pentru ce a fost È™i pentru ce va fi. ÃŽncerc să fac tot ce pot ca să preÈ›uiesc viaÈ›a È™i “Clipa cea repede ce ni s-a dat…”

Pe Luminița Corduneanu (fostă Popescu) o puteți urmări și aici. 

Și tu poți scrie pe Catchy! 

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

De la agitație la prezență: ghid interior pentru începutul de toamnă

Omul fără libertate e deja mort

Lungul drum al inocenței către realitate

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.