Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Îmi era al dracu’ de frică de singurătate

4 December 2018

Întotdeauna am fugit de trădare. Nu era cel mai inuman lucru care s-ar fi putut întâmpla într-o relație, dar nici unul la care să mă pot gândi cu zâmbetul pe buze. Mi-am spus că nu voi trăda niciodată. Mi-am spus ca fidelitatea ține de respect, chiar de respectul de sine în primul rând, că ține de curajul de a pleca înainte de a trăda. Habar n-aveam ce vorbesc și cât avea să fie de greu!

femeie frica demoni

A venit ziua în care am trădat și nu mi-a venit să cred ce zâmbet purtam pe chip și cât de plină de încântare îmi era ființa. Mă înălța la cer fiecare compliment, fiecare vorbă frumoasă, fiecare gest delicat prin care el îmi valorifica feminitatea și pe mine. Dar, o voce interioară a început să vorbească neîncetat și să-mi spună: „Vezi tu, draga mea, treaba asta cu înșelatul aproape că te obligă să te uiți cu lupa în adâncurile tale. Să-ți analizezi toate cărările existenței, să vezi clar, negru pe alb, ce ești, ce te definește, ce te conturează. Să știi clar ce și cât de mult chiar tu îți poți oferi! Îți spui că omul de lângă tine e prea puțin, că meriți mai mult sau și mai simplu, că nu vă mai potriviți. Și cu toate astea, nu alegi să pleci. Îl ții lângă tine… Oare de ce, dacă nu mai e suficient?”. M-a pus pe gânduri și m-a obligat să recunosc: sunt dependentă de ceea ce ceilalți văd în mine, sunt dependentă de a fi validată, de a fi recunoscută și apreciată și îmi e al dracu’ de frică de singurătate. Mi-am construit în felul ăsta mască după mască, care să mă ajute să primesc. În schimb, atât de mult m-am pierdut pe mine, încât nici nu știu cum de vocea asta încă mai poate vorbi. M-am ascuns sub aroganță și slogane feministe. Mi-a fost frică de orice invalidare, de orice greșeală și așa mi-am blocat negreșit orice posibilitate de a crește. M-am temut de mine și nu am ales niciodată singurătatea. Mi-am dorit mereu să știu mai mult și mai mult pentru a nu mă simți inferioară nimănui, refuzând să fiu atât cât sunt, atât cât știu și să mă îmbogățesc de la fiecare om pe care îl întâlnesc. Încetasem să exist pentru mine. Eram într-un maraton continuu al îndepărtării de mine, căutându-mă în ceilalți.

Mi-am lăsat acasă omul ce-mi liniștea frica de singurătate și am început scurta navigare în necunoscut cu cel ce-mi hrănea dependența. Apoi, vocea interioară a vorbit din nou: „Să nu știi ce ești, să-ți fie frică de tine și cu tine, să ceri mereu de la cei din jurul tău cuvinte de laudă la adresa ta e ca și cum ai inhala un drog ce-ți acoperă toată neliniștea. Devii imună și cauți să îți mărești doza pe zi ce trece, iar dacă nu o poți face, te prăbușești încet, dar sigur și cauți în altă parte!” Exact asta făcusem, trădând și nu numai. Așa, scosesem din viața mea orice om care nu-mi oferea ce căutam, adunând din ce în ce mai multă frustrare și aruncând neputința întotdeauna pe ceilalți.

Ghinion și de data asta! În cale mi-a apărut exact omul incapabil să ofere exact ce eu aveam nevoie. Am căpătat dureri infinite de la cât am țipat înăuntrul meu, încercând din răsputeri să ajung la urechile sufletului său. L-am condamnat pentru tot ce nu putea să-mi ofere și mi-am dat seama abia după ce a plecat că a fost încă unul dintre cei mai importanți oameni pe care i-am întâlnit. Pentru că oamenii care vin obligându-te să te îmbrățișezi pe tine, sunt, cu adevărat, comori neprețuite.

Am învățat să-mi ofer înainte să cer, să mă iubesc cu adevărat, să mă accept, să mă dezvălui și să fiu. Mi-am dat seama că singurătatea nu există atunci când te ai pe tine, iar să te ai pe tine e cu adevărat un dar prețios pe care doar tu ți-l poți oferi. Să te ai sigură și înfloritoare, să te ai întreagă, cu vulnerabilități și putere. Să te arăți exact așa cum ești, să te cunoști cât poți de bine, să fii, în fiecare moment, vocea care vorbește din interiorul tău.

Guest post by Ana

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

M-am bătut cu algoritmii Facebook și am înțeles până la urmă cam cum stau lucrurile

Ați înnebunit?

El. Marea iubire…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
843 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro