În bucătăria asta aș pleca în vacanță

19 August 2022

M-am îndrăgostit de o mașină de gătit, vă vine să credeți? Una pe gaz, da, în toată criza asta energetică. Și mi-aș lua-o fără să clipesc de două ori. Ea e. 🙂

Bine, eu aș vrea toată bucătăria Divina Cucina, așa o cheamă, și nu s-o aduc aici, ci să mă mut eu acolo. Unde, se pare că a sta în bucătărie e un fel de vacanță la mare.

Ce vedeți e o bucătărie în care sunt niște “piese” Dolce & Gabbana, v-ați dat seama sigur. O poală de bani. Să-mi iau deci gândul și să plec cu ideea mai departe. Că am de făcut niște schimbări în bucătărie pe care le-am tot amânat. Și ce bine că am două fete care locuiesc în străinătate, că așa am putut testa diverse lucruri care acum își vor dovedi utilitatea. Între care și plitele: una are plită cu gaz, mare, ca în poză, cealaltă, cu inducție.

Am apreciat și plita cu inducție, modernă, minimalistă, dar mai familiară și mai încărcată de amintiri din copilărie a fost mașina de gătit care semăna cu cea a bunicii, cu mai mult loc pentru tot felul de oale. Și slow cookingul la plita cu foc mi se pare mai atractiv, că acum nu mă mai grăbesc așa, am timp. 🙂

Om vedea cum o fi cu gazul, dar m-am hotărât: plita incorporabila va fi. Una cu arzător dublu pentru Wok, că-mi cam place mâncarea chinezească. 🙂 Și cred că o să mă uit și după combine frigorifice. Că aia veche a început să cam facă figuri sau doar mi se pare mie că m-a lovit vântul schimbării. Și știți ceva? Trebuie să existe o soluție să o vopsesc ca pe cea din poză.

Să fiți iubite, vă spun ce mi-a ieșit!



Citiţi şi

Vacanță

Ce să faci ca să arăți ca vacanța pe care o visezi

Poate azi nu am chef de nimic

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro