Învaţă-mă tu…

Catchy

5 September 2017

Nici nu ştiu de unde să încep…

Poate că povestea noastră nici nu are un început de care să ştim… Sau poate că totul a început atunci, în acea seară de toamnă, în urmă cu 25 de ani. Cu doi copii care păreau a nu avea nimic în comun, în afară de faptul că erau amândoi studenţi, în primul an de facultate, liberi, în faţa primei băute adevărate din viaţa lor.

Şi a urmat o poveste frumoasă, cu bune şi cu rele – ca orice poveste adevărată. Au fost trei ani în care am trăit maxim orice ni se întâmpla.

Dar brusc, fără vreo explicaţie, ai ales să dispari din viaţa mea. Mai ţii minte? Era la sfârşitul anului IV de facultate. Tocmai pierdusem tot ce era mai de preţ pentru mine. Şi cel mai bun lucru pe care l-ai putut face a fost să renunţi. Am suferit ca un câine. Am plâns. Am urlat de durere. Dar mi-am revenit. Nu am avut de ales.

sarut cuplu

Am terminat faculatea şi fiecare şi-a văzut – firesc – de drumul lui. Eu m-am întors acasă, tu ţi-ai urmat visul. Am ştiut însă că mă vei căuta cândva. Şi aşa a fost. Trecuseră cinci ani de când nu mai ştiam nimic de tine. Şi într-o seară a sunat telefonul. Şi te-am auzit. Şi tot ce fusese rău dispăruse. Era vocea ta, era ceea ce îmi doream să aud: „Ce mai faci? Nu ai vrea să ne vedem?”. Nu am putut spune nu! Nu am fost niciodată raţională când a fost vorba de tine. Şi am urcat în tren. Şi am venit. Şi a fost minunat. Ne-am iubit ca şi când atunci ne descopeream pentru prima dată. Dar a venit luni dimineaţa. Şi am plecat. Iar viaţa şi-a continuat drumul. Fără telefoane, fără căutări, fără aşteptări.

Am crezut că s-a terminat. Te-ai căsătorit, m-am măritat şi eu. Şi eram fericită. Până într-o zi. Acum vreo trei ani. Când am aflat că divorţai şi că trecuseşi printr-un necaz. Am vrut să te sun. Dar nu am putut. Am aşteptat vreo două luni. Şi am sunat. Şi mi-ai spus atunci că te bucuri că am făcut-o. Şi am început să vorbim. Din ce în ce mai des. Dar lucruri obişnuite… Apoi ne-am întâlnit la două nunţi. Nu ai vorbit cu mine. M-ai salutat însă şi m-am bucurat!

După o vreme, discuţiile noastre s-au transformat în altceva. Am înţeles atunci că încă te mai iubeam. Şi am mai înţeles că te voi iubi toată viaţa, indiferent de distanţă sau de situaţia noastră. Iar vara asta am ales să vin cu tine! A fost cea mai frumoasă vară! Să fiu iar braţele tale, să ne plimbăm îmbrăţişaţi pe malul mării, să ne iubim ca şi cum nu ar mai fi nimeni şi nimic pe lume! Niciodată marea nu va mai fi la fel fără tine! Dar a venit timpul să plec. Şi de atunci, totul a devenit o vâltoare. Ba că o să ne vedem, ba să te las în pace! Ba mă iubeşti, ba nu mai vrei să ştii de mine!

Şi eu, ce fac eu acum? Cum să învăţ să trăiesc iar fără tine? Cum să mă bucur de viaţă, când cea ai mare bucurie a mea eşti tu? Cum să ştiu că tu eşti acolo şi mă iubeşti, dar refuzi să fii fericit?

Cum să fac toate astea?

Învaţă-mă tu!

Guest post by Loreley

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Copilul care a refuzat să crească

Am fost o generaţie de handicapaţi emoţional

Cum să te măriți cu gândul la divorț?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,870 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro