Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Invitația

18 December 2017

– Ne-am înțeles, da?! Trece Radu imediat după zece să te ia.

– Mirela, te rog nu mai insista. Zău că nu vin.

– Zi-mi un motiv. Un singur motiv pentru care să nu vii? Fără să o lase să răspundă, continuă. Vrei să petreci revelionul singură în casă, la televizor? Nici măcar nu ai ce vedea. O să poți face asta după ce treci de 70 de ani…

– Te rog mult, înțelege…

– Ce să înțeleg? Că te-ai călugărit? Că ți-ai pus cenușă-n cap? Ești singură de mai bine de un an și jumătate. Ce să mai aștepți? Nu se mai întoarce la tine, știi bine.

– Nu mai aștept pe nimeni.

– Ei, vezi, tocmai asta e problema ta! Că ai renunțat la speranțe. Parcă ai fi ieșit deja la pensie. Fată dragă, n-ai împlinit nici măcar 33 de ani, vârsta… magică. Arăți bine, ai cu ce să te îmbraci și absolut nicio scuză să mă refuzi. Rămâne cum am hotărât.

– Da, cum ai hotărât tu, peste capul meu. Măcar lasă-mă să vin singură. Iau un taxi.

– De parcă m-aș fi născut ieri! Taxi, în noaptea de revelion! Cea mai bună scuză să spui că nu ai ajuns, pentru că nu ai găsit nicio mașină! Sau să te răzgândești și să-mi tragi clapa.

– Mirela, nu-ți trag nicio clapă, dar chiar nu simt să fac asta. Poate la anul…

– Uite cum facem. Ori cobori în fața blocului la ora zece și un sfert, când o să fie Radu acolo să te ia, ori nu ne mai vedem nici la anul și nici la cel care va veni după. Clar?!

– Ăsta-i șantaj!

– Dacă numai așa o poate scoate omul la capăt cu tine… Nu-mi dai nicio altă soluție.

– Bine, vin, rosti Ela cu jumătate de gură, mai mult să se convingă pe sine.

– În regulă! Uf, că greu a fost! Măcar îmi dovedești că ții la prietenia noastră.

– Mirela, nu spune prostii! Știi bine cât țin la tine.

– Tocmai de-aia! Și eu la tine. Ce fel de prietenă ți-aș fi, dacă te-aș lăsa să petreci singură trecerea dintre ani?! Anul trecut, te-am înțeles. Dar anul ăsta nu mai ai niciun motiv să faci asta.

– Îți dai seama totuși în ce situație mă pui, da?! Voi toți acolo, cupluri, iar eu…

– Tu, ce? O tânără foarte frumoasă și elegantă la care o să se uite toți bărbații.

– Și pe care o vor urî toate femeile acelor bărbați. Așa îmi dorești tu să încep anul, pizmuită și urâtă de toate damele.

– Nu o lua chiar așa!

– Dar cum? Pune-te în locul meu.

– Ei, lasă că vorbesc cu Mircea. Sunt sigură că o să invite vreo doi-trei prieteni care să vină neînsoțiți.

– Da, sigur. Și toți or să fie dornici să-și petreacă revelionul…

– Am senzația că discuția asta nu o să se mai termine niciodată. Cred că o faci intenționat. Tărăgănezi până ne apucă anul nou… Ne-am înțeles, la zece și un sfert. Te pup.

Îi închisese telefonul înainte de a-i mai răspunde. O înțelegea. Erau prietene de atâta timp și se simțea obligată să se ocupe de ea. Să nu o lase pe dinafară. Ar fi făcut orice să nu se ducă, dar nu cu riscul de a pierde prietenia Mirelei. Nu era sută la sută sigură că asta ar fi putut constitui un motiv întemeiat pentru a încheia relația lor, prietenia lor, dar nici nu voia să afle. Să riște.

Rămăsese cu receptorul în mână, privind pe geam cum ninge. Se întuneca atât de devreme! Oare cum or rezista nordicii? Să trăiască săptămâni la rând în întuneric. Și frig!

Puse receptorul în furcă și se ridică din fotoliu, apropiindu-se de geam. Își lipi trupul firav de calorifer și nasul, de sticla rece, privind fulgii de nea care cădeau peste liniștea orașului învăluit parcă în mister. Nici țipenie pe stradă. Nici oameni, nici mașini. Își aminti ultimul revelion petrecut împreună cu el. Un fiasco total! Invitase câțiva prieteni, mai mult de-ai ei, făcuse pregătiri, dar în sinea ei știa că relația lor se încheiase de mult. Amândoi făcuseră eforturi să se simtă bine. Nu să pozeze, ci parcă să emită speranța că vor mai fi împreună și la anul, deși în sinea lor știau că nu va fi așa. La trecerea dintre ani ieșiseră cu toții în piață, cu sticle de șampanie în mână și artificii, și se bucuraseră cu toții că lăsau în urma lor un an și îl întâmpinau pe cel nou. Se sărutaseră acolo, printre necunoscuți exaltați și amețiți, care strigau și dansau de bucurie. Bucurie că ce? De unde aveau ei să știe că anul care vine le va aduce ceva bun? Că va fi mai bun decât cei de dinainte? Pusese lacrimile pe seama frigului și emoțiilor noului an. Ultimul sărut în anul care trecuse, primul și ultimul sărut în noul an. Venise și plecase printre lacrimi.

Încerca să înțeleagă rostul vieții, să se afunde în filosofii inutile, să găsească răspunsuri ezoterice la întrebări banale, obișnuite. Oamenii vin și pleacă din viața noastră așa cum intrăm și ieșim noi din viața lor. Nimic nu e stabil. Nimic nu e veșnic. Și zăpada care se așterne acum se va topi la un moment dat. Totul e să te obișnuiești cu schimbarea, cu trecerea timpului, a sentimentelor, a relațiilor.

Liniștea din jur, pustietatea străzii, golul din sufletul ei o făcură să se simtă pentru câteva clipe complet singură pe lume. Ar fi vrut să se poată duce la culcare și să se trezească peste 100 de ani, într-o alt fel de lume, pe care să o înțeleagă și la care să se poată conecta.

femeie eleganta rochie neagra

@Signe Vilstrup

*

Dumnezeule, cum să-i spun Mirelei că totuși nu vin? Că nu simt să petrec trecerea dintre ani alături de cupluri fericite, care se vor întoarce fiecare la casa lui și vor face dragoste pentru prima oară în acel an ca și cum ar face-o pentru prima oară în viață? De ce ține neapărat să mă pună Mirela în situația asta delicată?

Mai erau doar două ore până să vină Radu să o ia cu mașina. Stătea pe marginea patului, privind luminițele bradului, din ce în ce mai hotărâtă să-și pregătească o baie fierbinte cu săruri și multă spumă, în care să se afunde până peste cap și să uite de toți și de toate. Să nu audă claxonul mașinii lui Radu, nerăbdător să se întoarcă la petrecere. Bietul om! Mai bine l-ar fi sunat să-i spună să nu mai vină. Ce rost avea să bată drumul degeaba?! Da, hotărât lucru, își va face o baie, se va băga în pijama și se va uita la filme toată noaptea. Va închide telefoanele, soneria și interfonul. Un pahar de vin roșu, o porție de salată și o felie de tort și gata. A venit anul nou!

Tresări auzind soneria vecinilor. Se pregăteau de petrecere. Lumea începuse să apară deja. Se uită spre pat, pe care pusese cele trei rochii. Nu se putea hotărî cu care să se îmbrace, nehotărându-se încă dacă va merge sau nu. Pantofii erau așezați frumos în dreptul fiecărei rochii, fiecare pereche cu rochia la care se potriveau. Pe toaletă, în fața oglinzii, erau înșirate câteva bijuterii. Cele trei fete de împărat… Ce bine i-ar fi prins o clonă! Sau o sosie! Să fi avut o prietenă care să-i semene într-atât încât să treacă drept ea. Să o îmbrace, să îi aranjeze părul, să-i pună bijuteriile și să se ducă în locul ei. Iar ea să stea în vârful patului și să se uite la povești de dragoste cu happy end, siropoșenii după care să lăcrimeze ca o femeie ajunsă la vârsta la care nu mai reușește să-și controleze bine emoțiile. Să se înduioșeze de gingășia celor doi, să tremure de teama despărțirii sau a unei boli cumplite și amenințătoare, și să fie copleșită la final, când cei doi rămân împreună, fericiți până la adânci bătrâneți. Ce prostii! Cine rămâne fericit până la adânci bătrâneți?! Poate străbunicii. Nici măcar bunicii nu mai au bunul simț să facă asta. Oamenii își permit în ziua de azi să aibă cel puțin câte două-trei căsnicii. Să fie de câteva ori îndrăgostiți, să aibă de câteva ori relații serioase, să întemeieze cel puțin câteva familii. Să treacă dintr-o floare într-alta ca niște bondari iresponsabili. Nici nu le-o poți lua în nume de rău. De ce să fii fericit numai o singură dată în viață, când poți să ai parte de dragoste la prima vedere chiar și de câteva ori bune? Să simți fluturașii din stomac și după 40 de ani. Ăștia n-au termen de garanție…

Oftă copleșită, cuprinsă de anxietate. Timpul se scurgea rapid, ca și cum noul an se grăbea să se înscăuneze cât mai repede, să-l detroneze pe cel vechi, expirat, care mirosea deja a naftalină. Slavă Domnului că nu se mai folosește naftalina! O pufni râsul. Cum ar fi fost să se ducă îmbrăcată cu o rochie care să miroasă a naftalină. Își imagina privirile contrariate și disprețuitoare ale invitaților, care se dădeau în lături când ar fi trecut pe lângă ei. Dintr-odată îi veni o idee. Ce-ar fi să se îmbrace ca o vampă, să iasă în evidență cât mai mult, să le sucească tuturor capetele?! Și bărbaților, și femeilor. Să danseze toată noaptea de una singură, să fie în centrul atenției, dar să nu lase pe niciunul să o atingă decât cu privirea. Să îi incite, să o dorească, să îi înnebunească pe toți. Și în felul ăsta să se răzbune. Pe el, pe soartă, pe naivitatea ei. Pe toți și pe toate. Și chiar și pe Mirela care fusese atât de nesăbuită să o invite.

Se repezi la șifonier și dădu de perete ambele uși, căutând agitată printre rochii, una care să se potrivească imaginii pe care tocmai și-o crease în minte. Aproape că smulse două dintre umerașe, alternând rochiile de pe ele în fața oglinzii. Cea roșie, cu volane, i se părea cea mai potrivită. Pe cealaltă o aruncă indiferentă pe fotoliu și începu să se dezbrace aproape nervos. Îmbrăcă rapid rochia și înșfăcă una dintre perechile de pantofi gata pregătite. Cu o mișcare simplă și aproape expertă își ridică părul la spate, încercând să se hotărască: coc, sau părul lăsat liber, pe spate?! Știa că are păr frumos. Încă de când era mică i se spusese asta, așa că îl purtase întotdeauna lung. La școală și-l prindea în codițe, uneori împletite, dar după ce terminase studiile îl lăsa rebel, să i se reverse în valuri pe spate. Prietenele și colegele o invidiau mereu pentru faptul că nu trebuie să se coafeze niciodată. Era suficient să treacă de două trei ori cu peria prin el și gata! La fel procedă și acum. Da, mai bine liber, își spuse, după care se așeză în fața toaletei să se fardeze. Asta învățase să facă de la mătușa Lizette, o franțuzită fără margini. Nu, nu o să fie deloc un machiaj discret. Mă vrea la petrecere, ei bine, o să mă aibă! Or să mă aibă cu toții, dar doar din priviri. Jur că nu o să dansez cu niciun bărbat toată noaptea!

Când termină, se uită în oglindă și păru mulțumită. După câteva secunde, când starea ferventă îi trecu și începu să se mai liniștească, se privi din nou, tăcută și contrariată. Cine ești tu, fată dragă? Că nu te cunosc! Ela, pe post de vampă! Halal!

Enervată din cale-afară de toată tărășenia, aruncă tot de pe ea, se duse la baie, se săpuni bine pe față și peste tot, iar după ce termină dușul reveni în dormitor, înfășurată doar în prosop. De acolo, de pe marginea patului se privi din nou în oglindă, cu coada ochiului. Bine că te-ai potolit și ți-a venit mintea la cap, își spuse dojenitor! Oftă din rărunchi și, fără să se mai uite la ceas, luă de pe pat rochia cea neagră începând să se îmbrace liniștită, dominată de un sentiment ciudat, ca și cum se pregătea pentru o înmormântare. Da, își spuse, în sfârșit îmi înmormântez relația! Sau poate merg doar la parastasul ei. Doamne, ce idei macabre! Așa întâmpin eu noul an care sper să fie mai bun decât ultimii doi?! Ce-o fi și-n mintea mea?!

Se uită din nou la ceas. Zece fără câteva minute. Avea la dispoziție încă un sfert de oră să se răzgândească. În definitiv, putea la fel de bine să petreacă revelionul acasă la ea, îmbrăcată așa, elegant. Ce dacă era singură?!

Alungă gândul ca pe o muscă enervantă și, fără să vrea, își desprinse din coc o șuviță de păr care îi atârna acum rebelă pe lângă ureche. Se duse la oglindă, încercând să o fixeze la loc, însă se răzgândi. Așa arăta chiar mai bine. Mai interesant. O lăsă așa și deschise sticluța de parfum. Inspiră la maxim din sticluța de Chanel nr. 5. Fusese ultimul lui cadou. Când se despărțiseră, sticluța era pe jumătate consumată. Sperase ca relația lor să se mai prelungească măcar până avea să se termine parfumul. Dar trișase. Pentru o vreme, își dădea cu cât mai puțin, din dorința de a-l face să reziste la nesfârșit. Chiar o bătuse gândul să cumpere ea una și să completeze din când în când în sticla primită cadou de la el, dar știa că în felul ăsta ar fi trișat și mai tare. În cele din urmă relația lor se încheiase înainte să i se termine parfumul. Acum mai erau doar două trei picături, pe fundul sticlei. Cred că a venit momentul să pun capăt, își spuse, scurgând tot ce mai rămăsese în sticlă și ungându-se după urechi. Mirosi pentru ultima oară gâtul sticlei, îi puse capacul și vru să o arunce la coș. Se răzgândi. Ieși pe hol, descuie ușa de la intrare, urcă cele câteva trepte până la ghenă și o aruncă acolo, să fie sigură că nu mai avea cale de întoarcere. Că nu se va mai duce să deschidă sticla ori de câte ori i se va mai face dor de el. Că nu o va mai folosi ca pe o piatră de legătură între ei doi. Ei doi nu mai existau! De-acum era numai ea.

Se întoarse în casă înfrigurată și aruncă o privire spre ceasul de pe hol. Era timpul să-și pună paltonul și să coboare. Radu avea să sosească dintr-o clipă într-alta. Și așa făcea un efort să vină să o ia. N-ar fi fost delicat să îl facă să aștepte. Își puse șalul peste palton și se mai privi încă o dată în oglinda de pe hol. Era mulțumită. Arăta elegant. Nu epata cu nimic. Era pur și simplu ea însăși. Așa cum se știa, așa cum voia să fie. Pentru ea și pentru tot restul lumii. Nimic în plus, nimic în minus. Pregătită să o ia de la capăt. Să ia viața în piept, în anul ce se pregătea să bată la ușă. Ea nu va fi acasă să-l întâmpine, dar nu simțea că fuge din nou, că se refugiază în trecut, așa cum făcuse până atunci. Avea să-l găsească pe noul an când se va întoarce acasă, spre dimineață. Sau, cine știe, îl va aduce cu ea de la petrecere…

Guest post by Anna Marinescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Casa părintească

Dă-mi o femeie vie în seara asta

Pentru ea, sărutul era mai intim decât s*xul

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,270 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro