Cine spune că nu e dependent de nimeni sau de nimic, că aleargă liber precum mustangii în preerie sau că zboară fără obstacole ca acvila deasupra tuturor fraierilor atârnaţi şi prizonieri, ori minte cu seninătate, ori trăieşte pe altă planetă. Şi cum viaţa inteligentă în alte cotloane ale spaţiului cosmic nu a fost încă descoperită sau demonstrată, eu rămân, sigură şi cinică, la prima variantă.
Doar că dependenţele acestea vin şi ele în toate culorile şi mărimile, iar pe unele nu numai că le îmbrăţişăm, cu sau fără voia noastră, dar trebuie să învăţăm să le gestionăm, înainte să ne gestioneze ele pe noi. Căci dependenţele sunt crude, nu cunosc mila, se hrănesc cu dorinţe, dorm pe obişnuinţe ca pe niste perne grase şi râd batjocoritor, ca nişte târfuliţe experimentate, de reabilitări, dezintoxicări, scoateri din sistem şi alte haioşenii.
Eu, de exemplu, ador să fumez. Nu pot să renunţ la ţigări (din acelea subţiri, e adevărat, şi mentolate pe deasupra) pentru că nu vreau să renunţ. Mai sunt dependentă şi de câteva jocuri pe calculator total stupide. Asta nu e bine, e chiar mai grav decât fumatul. Mă bucur că nu mi-a dat zeiţa Fortuna mai mulţi bani, căci ştiu care ar fi fost următoarea boală gravă. Cazinourile. Cărţile de joc mi se par magice. Rotirea ruletei – ameţitoare. Zgomotul fiselor – îmbătător. Mâinile dealer-ului – fermecate. Taci! Şi piei!
nimeni nu fumează ca ea…
Aşa…
Odinioară, am fost dependentă şi de bărbaţi. În sensul că mi se întrerupeau bătăile inimii dacă X-ulică întârzia 10 minute şi nu concepeam să-mi petrec weekendurile altcumva decât alături de el. Nu conta că nu-mi plăcea unde mergeam sau cu cine mă întâlneam. Eram cu el. Alfa şi Omega. Şi mă rugam să nu mă părăsească, eram convinsă că în acel moment s-ar fi surpat sub mine pământul şi aş fi dispărut, de inutilitate şi de ruşine.
Din fericire, de această dependenţă am scăpat sau, mai bine zis, a scăpat ea de mine, când X-ulică chiar m-a părăsit, într-o zi, pe motiv că eram mereu în spatele lui, când se uita peste umăr. Pământul nu s-a crăpat. Ce să vezi, am rămas la suprafaţă, vie şi nevătămată, cu orgoliul puţin terfelit, dar care şi-a revenit şi el rapid. Şi am zis mulţumesc. Că uite, am scăpat de obsesie, deci sunt liberă să-mi dezvolt altele, noi şi sclipitoare.
Aici, partea nasoală este că nu mă văd îmbătrânind cu nimeni de mână. Mi-ar fi plăcut să am la indemână acest exerciţiu de imaginaţie. Dar ştiţi ceva? Şi singurătatea dă dependenţă. E puţin înşelătoare, dar eu o iubesc. Deocamdată.
nici chiar așa…
Sunt dependentă şi de bani. Da, recunosc! Cine nu e? Inclusiv poveştile superbio şi megaeco, cu „hai să ne lăsăm cu toţii serviciile corporatiste şi să plecăm pe o plajă din Bahamas unde să trăim din fotosinteză şi seminţe de ardei iute” tot pe nişte bănuţi grei în contul de acasă se bazează. Nu vreau bani mulţi, dar vreau să trăiesc confortabil. Măcar să-mi adăp obişnuinţele şi să mai ies, din când în când, în lumea mare şi necunoscută. Să mă întreţin, să mă distrez, să mă relaxez. Normal, pentru ei muncesc. Depind doar de mine la capitolul acesta şi, pentru moment, e OK.
Căci mă gândesc că e o povară destul de mare pentru toată lumea să depinzi de finanţele altcuiva. Să tremuri zilnic de teamă că povestea se va termina şi, odată cu ea, şi accesul la carduri. Eu vreau să-mi aparţin, măcar şi numai financiar. În limitele mele.
Căci nu, în totalitate nu-mi aparţin numai mie. Spiritul liber şi mintea deschisă nu sunt suficiente când acasă aşteaptă un copil. Care depinde de tine. Şi tu, oricât ai vrea să negi, depinzi de el. De bolile lui, de stările lui, de toanele şi de vârstele lui.
De-asta ziceam, sunt dependenţe şi dependenţe. Unele dulci, altele sărate. Unele normale, altele exacerbate. Le trăim pe toate, la un moment sau altul. Important este să le cernem fin şi să păstrăm ce ni se potriveşte. Ce ni se asortează. Da, da, ca pe nişte rochii de gală sau ca pe nişte pantofi sport, de alergat seara prin parc. Dependenţele sunt micile noastre animăluţe, sălbatice şi monstruoase, dar atât, atât de drăguţe!
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
