Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit fără tam-tam

18 July 2022

Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit oficial, într-o ceremonie intimă, sâmbătă, 16 iulie 2022, în Las Vegas. A doua zi, Jennifer și-a semnat newsletter-ul către fani cu noul nume: doamna Jennifer Lynn Affleck.

„Aseară am zburat la Vegas, am stat la coadă pentru o licență cu alte patru cupluri, toate făcând aceeași călătorie către capitala mondială a nunților”, a scris Lopez. „Abia am ajuns până la miezul nopții la micuța capelă albă unde s-a oficiat căsătoria. A rămas, cu bunăvoință, deschisă câteva minute peste program și ni s-a permis să facem poze într-un Cadillac decapotabil roz, evident folosit cândva de însuși “regele”(dar dacă am vrea să se arate chiar Elvis, asta costa în plus, și sosia era în pat).”

Lopez a purtat o rochie dintr-un film vechi, iar Affleck, o jachetă din dulapul lui.

„Ne-am citit propriile jurăminte în mica capelă și ne-am dat unul altuia inelele pe care le vom purta pentru tot restul vieții. Până la urmă a fost cea mai bună nuntă posibilă pe care ne-am fi putut-o imagina”.

În fotografie nu se vede dacă a purtat vreo brățară prețioasă sau doar o mai modestă bratara cu snur, în schimb se vede un cercel. Oricât de simplă și-a dorit să fie nunta, la cercei nu a renunțat. Am găsit niște cercei dama asemănători, în caz că modelul ar aduce noroc. 🙂

Saga de dragoste Bennifer a durat mai bine de 20 de ani. Cuplul s-a întâlnit prima dată în decembrie 2001 pe platourile de filmare a comediei romantice „Gigli”, unde au jucat rolul criminalilor blocați împreună într-o misiune și cei doi erau prieteni în viața reală.

Până în noiembrie 2002, cei doi s-au logodit, dar și-au amânat nunta în septembrie 2003, invocând „atenția excesivă a presei” în jurul nunții lor.
Nu au ajuns niciodată la altar și și-au anulat oficial logodna în ianuarie 2004.

Au mai trecut apoi încă 17 ani – cu copii și căsătorii – până când Lopez și Affleck și-au găsit drumul înapoi unul către celălalt.

Affleck a cerut-o din nou în căsătorie pe Lopez în aprilie 2022, în timp ce ea se înmuia într-o baie cu spumă.

„Am fost surprinsă complet cu garda jos și m-am uitat în ochii lui zâmbind și plângând în același timp, încercând din greu să înțeleg faptul că, după 20 de ani, asta s-a întâmplat din nou. Eram fără cuvinte și el m-a întrebat: este un DA?’ Am spus DA, desigur că este un DA”, a mai scris Jennifer în buletinul ei informativ… 🙂



Citiţi şi

Pierce Brosnan iubește aceeași femeie de 28 de ani, nu contează cât s-a schimbat ea

Reverență, Majestatea Voastră!

Dacă aș avea o putere…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro