Jesu Joy of Man’s Desiring

26 December 2014

Dinu-Lipatti

Dinu Lipatti – Jesu Joy of Man’s Desiring

“De Dinu Lipatti m-am îndrăgostit în anii adolescenţei. Interpretarea celebrului coral din cantata 147 de Bach „Jesus bleibt meine freude”(Isus rămâne bucuria mea), transcris pentru pian de Mira Hess, m-a impresionat într-atâta încât, negăsind partitura în comerţ, mi-am copiat-o de mână la bibliotecă. De altfel şi până astăzi mai cred că acest coral, interpretat de mulţi alţi renumiţi pianişti, nu transmite atât de puternic emoţia interpretului aşa cum o face Dinu Lipatti. În toate înregistrările lui, ca valsurile lui Chopin, sonatele de Scarlatti, concertele de Mozart, Shumann sau Grieg, se recunoaşte muzicianul care, prin dăruirea lui, se apropie de divininitate.

D-na Florica Gheorghescu a realizat, în 1997, un reuşit film despre Dinu Lipatti, urmărindu-i traseul european şi culegând mărturii ale elevilor săi. Am avut ocazia să-l văd pe DVD şi am aflat că toţi cei care l-au cunoscut pe Dinu Lipatti l-au considerat un om deschis, de o mare blândeţe şi generozitate, care se dăruia nu numai muzicii, dar şi celor din jur. Calităţile lui umane, după părerea lor, transpar în muzica lui. Înregistrările cu el ca solist, peste care au trecut atâţia ani, rămân şi astăzi o referinţă de interpretare.”

Fragment din articolul “Omul și artistul” semnat de Veronica Pavel Lerner în revista LaPunkt.

În 1950, în timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie. Se puneau mari speranțe în efectele curative ale Cortizonului, de curând descoperit, și cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continuă să se înrăutățească. La 16 septembrie 1950, deși slăbit fizic, are loc ultimul lui concert public la Besançon (Franța). În partea doua a recitalului intenționa să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin. Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se așază la pian și interpretează motivul “Jesus bleibt meine Freude” din cantata “Herz und Mund und Tat und Leben” de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate și scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă.

Pe 2 decembrie 1950, la doar 33 de ani, se stingea la Geneva cel mai mare pianist român. “Este cel mai mare pianist, după Frédéric Chopin”, a spus Yehudi Menuhin despre Dinu Constantin Lipatti.

Dacă v-am stârnit interesul, vedeți și acest documentar.

Și mai citiți și ce urmează. 🙂

“Dinu Lipatti, pianist şi compozitor, s-a născut pe 19 martie 1917 și moare după 33 de ani la Geneva, unde și-a petrecut ultimii ani din viaţă. Crescut într-o familie cu tradiție muzicală – tatăl său, Theodor, diplomat de carieră, era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo de Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naș la botez i-a fost George Enescu – i s-au recunoscut și cultivat din fragedă copilărie înclinațiile muzicale.

Dinu cu nașul său, Enescu

A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui „copil minune”, dându-i în schimb o educație artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ. Între timp este admis la Conservatorul din București, pentru ca în 1934 să participe la concursul internațional de pian din Viena.

Faptul că i s-a decernat doar al doilea premiu l-a determinat pe faimosul pianist francez Alfred Cortot să părăsească juriul în semn de protest.

Cortot l-a invitat la Paris să-și continue sub conducerea sa studiile de pian la Ecole Nationale de Musique. Aici ia și lecții de compoziție cu Paul Dukas și Nadia Boulanger și de artă dirijorală cu Charles Munch.

În 1936, își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-al doilea război mondial revine la București, unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniindu-l pe George Enescu.

În 1943, pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soție, pianista Madeleine Cantacuzino, de asemenea o fostă elevă a Floricăi Musicescu și decide să se stabilească în Elveția, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva.

Își continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.

Dinu Lipatti, prințul pianiștilor

 „Ultimul lui concert, cu Schumann-ul dirijat de Ansermet, a bulversat o lume întreagă”, îşi aminteşte Gabrielle Dubois Ferriere. „L-am ascultat la Besançon, unde am trăit un miracol. Boala îl făcuse angelic şi îi dădea o dimensiune parcă ireală muzicii pe care o interpreta.”Până la acel moment, avusese parte de recunoaştere şi admiraţie din plin. Se impusese uşor, firesc, prin claritatea sunetelor produse de clape la atingerea sa, fără să facă paradă de o tehnică impecabilă, mizând pe o sensibilitate conducătoare, pe recrearea atmosferei partiturii. Mai târziu, credinţa artistului că respectul pentru partitură nu duce nicăieri, dacă nu e însoţit de dragoste, s-a consolidat. O combinaţie unică de forţă şi sensibilitate, care l-a făcut pe un critic să-l numească „degete de fier în mănuşi de catifea”. Boala de care suferea, limfogranulomatoză malignă (boala lui Hodgkin), l-a măcinat rapid, iar după două luni și jumătate, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viață în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte se pare că au fost: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”.

La vestea morții sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus exclamă: „Nouă ne rămâne amintirea frumuseților pe care ni le-a dăruit și o profundă întristare”. Von Karajan, cu care Dinu Lipatti concertase la Victoria Hall, spunea că, prin arta pianistului român, nu a mai auzit sunetul pianului, ci „muzica în cea mai pură formă a ei”.

Înregistrările pe discuri, cu toate imperfecțiunile tehnice de atunci, au rămas documente vii asupra artei pianistice a lui Dinu Lipatti, interpretări pline de căldură umană și înaltă desăvârșire stilistică, de finețe și noblețe spirituală, de poezie și grație.

Multe din aceste imprimări au fost incluse de casa de discuri EMI în colecția „Unvergänglich – Unvergessen” (Nepieritoare – De neuitat). Dinu Lipatti prefera pentru înregistrări singurătatea studioului în care se putea concentra pentru a duce arta sa la perfecțiune. În repertoriul său prevalau operele unor compozitori ca Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Frédéric Chopin, Béla Bartók, dar și Robert Schumann, Edvard Grieg, Maurice Ravel, Domenico Scarlatti. Era modest și exigent cu sine însuși – „Dinu Lipatti dă impresia că se jenează cu propriul său geniu” (pianista Clara Haskil).

Compozițiile sale, printre care Fantezie pentru pian, vioară și violoncel Op. 1 (1933), Șătrarii, suită pentru orchestră Op. 2 (1934), Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră Op. 3 (1936), Simfonie concertantă pentru două piane și orchestră de coarde Op. 5 (1938), Sonatină pentru mâna stângă (1941) au rămas în cea mai mare parte inedite. „Casa memorială Dinu Lipatti” se află în satul Ciolcești din comuna Leordeni, județul Argeș. Acolo sunt expuse obiecte legate de viața și activitatea marelui pianist și compozitor român. Printre exponate se află un pian Bechstein și un bust al artistului, realizat de sculptorul Ion Irimescu.” (sursa acestor informații, aici)



Citiţi şi

Concert Extraordinar de Anul Nou – ediția a IX-a – Călătorie Muzicală în Veneția

Paris: premieră teatrală cu Laetitia Casta în rolul pianistei Clara Haskil

Nadia Boulanger – cea mai influentă profesoară după Socrate


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro