Joaca de-a creatorul

20 December 2020

Angela StamatieDumnezeu se aşeză pe scaunul rece imitând fără succes strâmbătura aceea de om care se simte inconfortabil fără un motiv anume.

Ea se îmbrăţişă cu haina şi se uită la el aproape cu scârbă, de pe celălalt scaun.

– Ce ciudat! Nu am crezut niciodată că exişti, dar mereu am vrut să te întreb: de ce nu ne placi?

– Pe cine? Pe care “ne”?

– Serios, ai nevoie de explicaţii? Pe noi, pe femei. Ba că am luat mărul (vezi Eva) ba că am deschis cutia (vezi Pandora). Recunoaşte, ai ceva cu noi! Poate mother issues, zise ea rânjind cu aceeaşi scârbă.

– Serios, vrei să dezbatem acum poveşti inventate de bărbaţi în perioada patriarhală?

– O spui de parcă a apus acea perioadă, zise ea şi din nou se îmbrăţişă cu haina cea groasă.

– Simt multă furie în vocea ta. Şi nu ţi-e prea cald? De ce te tot înfofoleşti?

– Pffff! Pentru un atotştiutor nu eşti prea perspicace. Nu, nu mi-e cald. Masa aia e prea rece, nu ai tu de unde să ştii. Dar de ce întrebi? Vrei să mă trimiţi în Iad şi ţi-e teamă că o să îmi placă?

– Nu te trimit nicăieri. Tu te duci unde vrei, de fapt. Oricum, doar ai leşinat, să ştii. Nu pleci nicăieri.

– Ştiu, zise ea cu tristeţe.

– Uau, eşti dezamăgită că nu mori? Ce atipic!

– Ce idiot! Dacă aş fi fumătoare, m-aş apuca de fumat la replica asta. Dar, ghici ce? nu sunt fumătoare. Nu am fumat niciodată. Culmea!…ca să nu mă îmbolnăvesc.

– Dar nu eşti bolnavă, spuse Dumnezeu dându-şi ochii peste cap. Se mai întâmplă!

Ea se năpusti la gâtul lui, îi trase de cravată cu furie şi cu neputinţă:

– Dacă mai aud O DATĂ că sunt sănătoasă, că am păţit CEVA ce li întâmplă femeilor în mod normal!… O singură dată!…şi se retrase la scaunul ei…Şi de ce dracu’ porţi costum? Eşti atotputernic, ia-ţi şi tu o robă din aia fără chiloţi!

– De ce? Zâmbi el calm. Sunt în mintea ta. Numai tu ştii de ce port eu costum. La fel cum tot ştii de ce ţi s-a întâmplat asta.

– O, vai! Bine că nu pui nicio presiune pe mine. Ştiţi, voi ăştia care veniţi, pasămite, în ajutorul oamenilor, voci ce mimează înţelepciunea, precum „doar tu ştii”, credeţi că îi ajutaţi şi îi relaxaţi dacă le spuneţi: “puterea e la tine”, “aşa a fost să fie”, “toate au un motiv” bla şi bla şi bla.

– Pe unii îi ajută…

– Îi ajută, pe dracu’! Îi ajută să treacă strada şi să cadă în depresie mai târziu. Ajung să se simtă mici, frustraţi şi îi omoară, până la urmă întrebarea „ce a vrut să zică autorul?”.

Se lăsă tăcerea. Nici unul nu se mai privea, de data asta.

În camera simplistă şi cu iz de interogatoriu, intră un om la costum cu un formular:

– Mă scuzaţi, doamnă, dar trebuie să semnaţi aici şi să povestiţi cum s-a întâmplat.

– Să mori tu! Am leşinat de durere în timpul unei anestezii locale insuficiente, mintea mea poate să mă ducă unde vrea ea, iar eu în loc să fiu pe o plajă în Polinezia Franceză, sunt într-un fel de purgatoriu, cu un Creator bun la marketing şi cu altul cu sentimente birocratice? Uau! ce minte nebună!

Omul stingherit, lăsă formularul pe masă şi plecă.

– Dar poate ţi-ar face bine să ne povesteşti cum ţi s-a întâmplat, zise Dumnezeu cu indiferenţă.

– Ok, trebuie să îţi spun asta. Prezenţa ta aici, conversaţia asta nu se pupă deloc cu fişa postului tău prezentată de muritori.

– Ce vrei să spui?

– Uite şi acum, faptul că tu, omniscientul, omnipotentul, ceri explicaţii este dubios!

– Nu cer explicaţii, încerc să te fac pe tine să îţi aduci explicaţii.

– Dar de ce?! țipă ea. De ce nu poţi să îţi bagi undeva cuvintele ameţite într-o alură înţeleaptă şi să ne spui clar. Unii dintre noi sunt tâmpiţi, nu înţeleg, dar alţii nu sunt tâmpiţi şi află enigme şi evoluează, construiesc o lume mai bună, te vor iubi mai mult, te vor dezamăgi mai puţini, toţi am avea de câştigat.

– Te credeam mai deşteaptă de atât.

– Iar eu te credeam cu aşteptări mai mici și MULT mai bun de atât.

– Dar de unde atâta răutate la tine?! Ai trăit doar un avort, nici nu ai prea multe dureri. O sarcină oprită din evoluţie. Mare brânză! Altele se plâng că nu rămân însărcinate, tu măcar ştii că poţi! Se putea şi mai rău! Uite, vrei numere? 25% din femeile gravide au parte de aşa ceva. Doar îţi spun: se putea şi mai rău. Altele îşi nasc copiii morţi, alţi părinţi îşi pierd adolescenţii în accident cu skateboard-ul…

– Vai, ce bine! Ce liniştitor este să ştiu că, după ani de zile în care am crezut că eram inferilă, am aflat că se dezvolta o altă fiinţă în mine, i-am auzit inimioara, am dormit în medie două ore pe noapte din cauza vomei! Ce liniştitor că după ce am trăit toate durerile, arsurile pe gât şi dereglările hormonale atipice, dacă mă întrebi pe mine, am aflat că inimioara nu mai bătea, iar embrionul se oprise din a creşte de la șase săptămâni! Ce noroc că leşin de durere DOAR pentru că mi se smulge probabil în momentul ăsta, în care vorbim, cu un cleşte rece bucăţică cu bucăţică din ceva ce mereu mi-am dorit. Ce liniştitor că se putea mai rău! Stai liniştit, nu vreau să îţi stârnesc imaginaţia, am văzut că TU poţi mai rău!

– De ce ţi-ai dorit mereu copii?

– Cum de ce?… Ca să mă joc de-a Dumnezeu, ca să fiu ca tine, nu asta vrei să auzi?… Ce idiot psihopat şi egocentrist mai eşti! Crezi că totul se învârteşte în jurul tău! Ai învrăjbit popoare de dragul de a fi strigat, ai omorât peste 8 milioane de cai în războaie, omori 15.000 de copii pe zi, peste 7 milioane de animale sunt abandonate, peste 1.5 miliarde de oameni sunt fără case. Ia de aici numere! Uite şi procente: 84% din populaţia lumii crede în tine şi la ce bun? Uite numere, dovezi că bunătatea pe care o promovezi tu este, de fapt, exact opusul. Eşti doar un influencer vanitos și ademeneşti oamenii care ajung să îşi ducă existența în superficialitate.

– Da, bine, eşti nervoasă, vorbim când îţi revii.

– Acum vorbeşti ca un politician misogin.

– Te-am gândit vreodată că poate Dostoievsky avea dreptate?

– Cu ce? Cu ideea că poţi trăi fără să poţi spune o poveste?

– Da, şi nu numai. Că voi, oamenii, cuantificaţi necazul mai mult decât fericirea, că tu, leşinată de durere, trăieşti în mintea ta un dialog cu „Creatorul” pe care îl impresionezi cu numere despre lucruri rele. Că alegi asta, o mimă a unei birocraţii frustrante în locul unui loc fericit, după cum ai spus şi tu.

– Te-ai gândit vreodată că nu le dai oamenilor răgaz să se bucure de lucrurile bune, pentru că îi loveşti imprevizibil cu ceva rău şi îi faci să le fie şi frică să trăiască lucruri bune că se tem că trebuie să le plătească cu vreo tragedie?

– Nu, nu m-am gândit. Voi vă gândiți mai mult decât credeţi la mine. Și vă gândiţi mai mult la mine decât la voi, de unde şi nenorocirea, de fapt. Mai gândește-te de ce vrei copii…

– Hai, sictir, dacă vrei să îmi induci revelaţia că o fac din egoismul de a avea cineva grijă de mine la bătrâneţe. Nu e asta, te asigur. Și nu mă lua nici cu „poate nu a fost să fie, că nu a fost să fie”. Cu acest “să fie”!

– Nu îmi spune ce nu e, nu îmi prezenta rațiunea ta prin excludere… zi-mi de ce îţi doreşti.

– Vreau copii! Şi vreau să îi fac din din 4 în 4 ani să îmi menţin proaspete cunoştinţele de fizică şi de istorie, când îi ajut la teme.

– Ok, zise Dumnezeu amuzat, te ştiam tocilară, dar nici chiar aşa… glumeşti, nu?

– Da, normal!… Ştiu de ce vreau copii, dar nu vreau să îți spun ţie, căci motivul de la baza acesei dorinţe are la bază o dragoste pe care tu nu pare că o înţelegi… Hai, pa, că m-ai plictisit! Mă întorc la masa mea rece de operaţie.

©CHRISTOPHER SCHOONOVER

…Emma se trezi brusc. Îşi simţi părul blond şi odată mătătsos îmbâcsit și asudat. Lângă pat, asistenta obosită, dar drăguță, îi regla perfuzia.

– O, mititica de tine, ți-ai revenit! Ne-ai speriat niţel! Ai leşinat! Eşti roşie ca lămâia. Încearcă să dormi!… O să îţi revii foarte repede, totul a decurs bine.

Emma își dădu ochii peste cap și cumva adormi neputincioasă la scurt timp pentru vreo douăzeci de minute. Apoi, în întunericul salonului, orbecăi cu mâna fără branulă după telefon şi scrise:

“Dragă jurnalule, 

Sunt sleită de puteri, dar furioasă. De ce ai energie pentru furie, când corpul nu mai are energie?… Azi a fost cea mai tristă zi din viaţa mea… am trăit ceva care nu concurează cu dezamăgirile din adolescență, cu relaţia abuzivă din tinereţe, cu divorţul, cu intervenţiile chirurgicale de până acum, cu moartea persoanelor dragi. Parcă au fost toate astea la un loc. Trăiesc într-un film prost în care corpul a uneltit fără voia mea cu mintea și mi-a omorât copilul din pântece.”

Adormi din nou. Se trezi şi scrise:

„Dragă jurnalule,

Este de rahat! Simt atâta furie și ură la un loc, încât nu le fac față. Și cel mai mult îmi pare rău că Dumnezeu nu există. Iar când îi luăm noi rolul, iese măcel. Și mai facem şi pe zeii fără să vrem.” 

Emma a fost externată foarte repede, fără complicaţii, fără explicaţii: avort spontan, anomalie, sănătoasă tun…

Avea să îşi amintească ulterior de această pierdere de sarcină la fiecare crampă abdominală, la fiecare rânjet de copilaş zărit pe ambalajul sticlei de apă plată. Odată, într-un magazin, îşi imagina cum se arunca peste o gravidă să îi smulgă părul de invidie. Apoi, plângea învinovăţindu-se pentru astfel de gânduri. Altă dată, a început să plângă pentru că un copil a întrebat-o dacă avea jucării în casă. A observat că mânca haotic şi nu mai avea grijă de corpul ei ca înainte, pentru că simţea că acesta îi eşuase. Şi nu îl mai plăcea. Din momentul în care şi-a dat seama de acest lucru, a reluat cu silă rutina fizică de odinioară. A ajutat-o pe termen lung.

Nu au ajutat-o sfaturile grăbite ale celor din jur, menstruaţia care s-a întins pe durata unei luni, migrena punctuală şi încăpăţânată. Nu o ajuta nici ca cei din jur să îi spună ori că greşise ea cu ceva, ori că nu greşise. Sau orice explicaţii generale găseau ei pe Internet. Ea se simţea oricum vinovată pentru tot: pentru un duş poate prea cald, pentru o pastilă de cap luată înainte să fi ştiut de sarcină, pentru ceaiul cu zmeură, pentru scorţişoara de pe covrig. Pentru că poate a respirat altfel într-o zi! Pentru că parcă eşuase în faţa celor din jur, de parcă era în familia regală şi era singura speranţă să ducă numele mai departe. Pentru tot exista o vină.

De la o zi la alta, a încercat totuşi să îşi umple cumva golul. Şi-a găsit hobby-uri noi, lucra mult, scria şi plângea pe ascuns:

“Dragă jurnalule, 

Azi mă simt obosită. Mi se pare că fac totul prost și nu mă înțelege nimeni, nici măcar eu…Azi m-a rănit casierul de la supermarket. Voia să îmi dea abţibilduri pentru copiii pe care mi-i bănuia acasă. Am izbucnit în lacrimi și i-am spus aşa: Dacă cunoaşteţi vreo Emma în viaţa voastră, să nu o întrebaţi după un avort şi, în general, dacă are sau nu copii, de ce vrea mai repede sau deloc alţi copii. Să nu îi mai daţi sfaturi despre cum ar trebui să îşi simtă corpul ei. De cele mai multe ori e o presiune, îi creează nişte aşteptări de la ea, care întârzie să apară şi o frustrează. Nu îi  mai hrăniţi vina. E destul. Orice Emma ştie toate astea, citeşte și întreabă dacă are nevoie de ceva… Deci, dacă aveam nevoie de abţibilduri ceream, întrebam eu.

Iată că multe dintre întrebări sunt puse doar pentru a fi concretizate în cuvinte și oglindite nişte gânduri în alte suflete, nu pentru a se găsi un răspuns. Răspunsurile se simt, nu se dau, uneori. Şi uite aşa a avut, din păcate şi casierul o zi proastă, nu numai eu.

Aceasta este o poveste tristă, fictivă, comună şi fără sfârşit. Este adresată persoanelor care experimentează un avort cerut sau nu şi celor din jurul acelor persoane. Povestea respiră furie. Furia ulterior instigă jelirea şi iertarea, iar ele duc la vindecare. Nu conţine remedii exacte, sfaturi miraculoase şi timpi record de refacere ca în reclamele la medicamente. Pentru că ele nu există. Există timp… timp pe care fiecare dintre noi îl trăim şi pe care, în momente ca acestea, ar trebui să îl trăim natural, răbdător, răspunzând atât la nevoile fizice, cât şi hormonale. Pentru că povestea fiecărui om trebuie trăită în rimt natural, cu dragoste de sine şi fără a trişa şi a ne ignora.

Pe Angela o găsiți și aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cer cu vanilie

De ce ar fi ceva rău să nu ai copii?

Nu-i nimic pierdut pe pământul ăsta românesc

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. MD / 20 December 2020 18:18

    O să vină și vremea ta Emma

    0
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro