Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Hemingway și cele patru neveste

27 December 2019

Angela StamatieÎn orice ipostază a vieții ne-am afla avem parte de modele, de exemple, de idoli, de inspirație. Fie că vrem fie că nu vrem. Dacă vrem și dacă avem nevoie, îi căutăm. Prin școală, prin casă, la birou, în muzică, în literatură, pe Instagram. Dacă nu îi vrem sau nu îi căutăm, ne-o arată vecina pe fiica sa, ne vorbește mătușa de verișor și tot așa.

Mie, literatura mi-a fost încă din copilărie sursă constantă de orice. Literatura îmi era Netflix, îmi era Instagram, Facebook, îmi era acasă, îmi era evadare, îmi era confruntare, îmi era chiar prietenie.

Așa că, fie că am vrut fie că nu, am fost modelată de scriitori cu nebuniile, depresiile și pasiunile lor.

Așa “l-am cunoscut” pe Ernest Hemingway!

Am început să citesc serios Hemingway târziu, prin anul I de facultate. Mă fascina acuratețea cu care descria brutalitatea naturii umane în războaie și în dragoste, mă fascinau frazele lui scheletice și, probabil, luam de-a gata părerile bune generale despre operele lui.

Odată, când mă zbăteam în probleme personale de natură sentimentală și începuse să mă preocupe partea emoțională și feminină a naturii umane, am ajuns cumva să citesc mai mult despre Hemingway decât operele lui propriu-zise. Mai exact, despre soțiile lui. Iar preocuparea mi-a fost atât de intensă, încât i-am vizitat casa din Cuba, restaurantele preferate, plajele preferate, încât mi-a dat peste cap interpretările romanelor lui și interpretările relațiilor interumane în general.

Așa că, dacă aveți curiozitatea să cunoașteți viața unor femei diferite care au împărțit, fără să își dorească, același bărbat, dacă sunteți curioși de ce a simțit scriitorul nevoia să se căsătorească la fiecare îndrăgostire serioasă sau să aflați cum se naște și cum moare o iubire, vă îndemn să citiți despre ele.

Cele patru soții ale lui Hemingway: Hadley, Pauline, Martha, Mary

Fiecare dintre soțiile lui ilustrează cum este și cum se simte o soție iubită, trădată, o soție de scriitor devenit celebru sau o femeie într-o societate în care se teme constant de a nu fi integrată, apreciată, iubită.

Soțiile sunt patru la număr și l-au surprins pe scriitor în stadii diferite ale vieții, ale celebrității, iar ele au fost surprinse în stadiile lor.

Despre Ernest Hemingway numai de bine. Este un scriitor remarcat începând cu secolul al XX-lea. A inițiat teoria icebergului, tehnica minimalistă, specifică jurnaliștilor, pe care scriitorul a preluat-o în literatură și care constă în a omite interpretările în redarea poveștilor, stilul “snapshot”, pe înțelesul modern. S-a făcut cunoscut mai ales prin nevoia lui aproape disperată de a scrie despre autenticitate. A fost atât de avid de trăiri puternice și autentice pe care să le redea în operele lui, încât s-a făcut șofer de ambulanță în primul război mondial (când era aproape un adolescent), a fost reporter de război în războaie ulterioare. A pescuit și a vânat cu împătimire.

La vârsta de 22 de ani s-a căsătorit cu Hadley Richardson.

Povestea lui până atunci?…Era al doilea copil din cei șase născuți dintr-o mamă muziciană și un tată fizician. O ura pe mama sa, deși îi moștenea energia și entuziasmul. Se certau mereu, iar principala sursă a conflictului era insistența mamei de a-l face să studieze violoncelul. De la tatăl său a luat dragostea pentru natură. El l-a învățat să pescuiască, să vâneze, să campeze și l-a mai învățat și să se sinucidă. Tatăl său a ales să plece din lumea celor vii cu puțin timp înainte să primească un mesaj de la el, fapt care l-a înfuriat pe Ernest, atât de mult că a făcut și el la fel, până la urmă, mulți ani mai târziu.

În război, după ce s-a accidentat, a ajuns la spital, unde s-a îndrăgostit nebunește de o asistentă medicală cu care aranjase să se căsătorească, însă ea l-a părăsit pentru altcineva. Altă furie care mocnea în el când a cunoscut-o pe Hadley.

Povestea lui Hadley până atunci?… În fragedă copilărie suferise un accident care îi făcuse pe părinții ei să fie prea protectivi cu ea. A ajuns ulterior să studieze pianul, însă nu apucase să își exercite prea mult profesia pentru că mama ei, bolnavă și singură (fiindcă tatăl s-a sinucis), o îndatorase să aibă grijă de ea și de restul familiei mai mult decât de ea însăși. Însă moartea mamei ei și copilăria neterminată i-au redat libertatea de a explora.

Motivul pentru care venise la petrecerea unde l-a cunoscut pe Ernest era, de fapt, o refulare, o dorință de a trăi un ușor teribilism pe care nu-l trăise niciodată.

S-au cunoscut la o petrecere. El s-a îndrăgostit la prima vedere. De șarmul ei de artistă. De spiritul ei copilăresc (în ciuda faptului că era mai mare decât el cu 8 ani).

Ea s-a îndrăgostit de atenția primită de la el. De privirea lui pătrunzătoare. De faptul că, cititoare înrăită fiind dintotdeauna, el i-a încredințat niște schițe de nuvele acolo, pe acoperiș, la petrecere, lucru care i s-a părut că atingea cele mai înalte culmi ale compatibilității dintre ei.

Au corespondat câteva luni și apoi s-au căsătorit. La scurt timp, s-au mutat în Europa. Pentru carierea lui de scriitor în devenire, Parisul era locul în care putea frecventa cercuri potrivite. Ea l-a urmat. A renunțat la orice vis profesional avea, i-a prioritizat mereu nevoile și cerințele lui. Serile le petrecea în aceleași cercuri de scriitori cu timiditate și blândețe, iar zilele și le petrecea singură în apartamentul mic din Paris, la câteva blocuri de camera pe care o închiriase Ernest să scrie atât pentru ziarul canadian pentru care lucra în calitate de corespondent, cât și pentru el.

Ernest a fost devastat când a aflat că Hadley i-a pierdut o valiză cu manuscrise. A fost la fel de devastat la câteva luni când a aflat că rămăsese însărcinată. Credea că ea îi înscenase toate aceste lucruri de care lui îi era frică.

În rest, relația lor era una armonioasă. Au trăit în Paris vreo doi ani, apoi s-au mutat în Toronto, unde Hadley l-a născut pe Jack, alintat ulterior “Bumby”, iar Ernest a continuat să lucreze la ziarul Toronto Star. Însă lui nu-i plăcea viața de jurnalist și s-a hotărât să se mute înapoi în Paris, lucru care s-a întâmplat într-un interval de un an. Gravidă sau cu nou-născut, Hadley l-a însoțit pe Ernest pe oriunde, fără ezitare. La mutări dintr-o țară în alta, de pe un continent pe celălalt, chiar și la coridele de care acesta era fascinat. Făcea absolut orice pentru el, pentru cariera lui, pentru că el își impunea dorințele, iar ea îl iubea atât de mult, încât o scenă de la o coridă în care un taur murea într-o baltă de sânge, iar ea stătea ca spectator și croșeta un articol vestimentar pentru bebelușul pe care îl purta în pântece era o normalitate a vieții lor. În primul an în care s-au întors în Paris, când reîncepuseră să frecventeze întâlnirile cu prietenii vechi, cu extravaganții și excentricii soți Fitzgerald și altă lume bună a Parisului interbelic, Ernest a cunoscut-o pe jurnalista Pauline, cunoscută și sub numele de “Fife” (Pfeiffer), care a devenit în scurt timp prietena amândurora. Petreceau mult timp împreună. Își etala cunoștințele jurnalistice, un stil de viață luxos dobândit în familia înstărită din care făcea parte, o tunsoare băiețească ce îi punea în evidență feminitatea. De Ernest se apropia cu abordările de mai sus, iar pe Hadley o copleșea cu interesul pe care îl afișa pentru personalitatea ei, cu o prietenie atât de strânsă și de rapid instalată, încât și-au petrecut și câteva vacanțe împreună.

Ernest cu Pauline Pfeiffer

În foarte scurt timp, relația amoroasă dintre Pauline și Ernest a ieșit la iveală. Hadley a fost profund afectată, dezamăgită. S-a simțit umilită că și-a dat seama chiar mai târziu decât unii cunoscuți din cercurile lor de prieteni. S-a simțit vinovată că, deși s-a arătat dispusă să salveze căsnicia, cumva nu a prevăzut, nu a intuit infiltrarea acestei rupturi dintre ei. Ca și cum ar fi fost martora distrugerii iubirii vieții ei, iar ea a lăsat-o să se întâmple, nu a împiedicat-o cu nimic. În final, tot ea a fost cea care a inițiat divorțul, pentru că se simțea în plus în viața lui și neputincioasă.

Ernest, deși a declarat ulterior că nu s-a simțit niciodată în viața lui atât de iubit cum îl iubise Hadley, deși i-a reproșat, după mulți ani, lui Pauline că și-a folosit trucurile feminine pentru a-i umbri dragostea ce o purta pentru Hadley, a alunecat ușor în cealaltă relație, cucerit de farmecul lui Pauline, de nou, de poziția ei financiară înstărită, de aprecierea profesională.

Aproape cinci ani durase dragostea dintre Hadley și Ernest. Cinci ani în care ea a trăit pentru el și în umbra lui, crezând cu naivitate în veșnicia iubirii lor. Deși devastată și părăsită, s-a preocupat să fie mamă bună pentru fiul lor, și-a reluat pasiunea pentru pian și s-a recăsătorit cu un  om blând, pe care îl cunoscuse tot în perioada în care trăise în Paris. A avut o viață calmă, cum își dorise. Când a fost sunată și anunțată că Ernest se sinucisese și că era la a patra căsnicie a simțit milă, milă pentru artistul chinuit de propriile conflicte interioare care l-au împiedicat să își găsească liniștea.

Căsnicia sau relația dintre Ernest și Pauline s-a afișat ca fiind una armonioasă, atent organizată, funcțională. Ernest își exprima public respectul față de Pauline care reușea să își clădească și cariera și postura de mamă a celor doi băieți pe care i-a născut la scurt timp după nuntă, în timp ce își folosea ochiul ager de jurnalist pentru a-i corecta manuscrisele lui Ernest. Își îndeplinea aproape cu perfecțiune atribuțiile de femeie de carieră, de mamă, de soție, de soție de scriitor. Poate de aceea mariajul lor a durat, oficial, 13 ani, al doilea cel mai longeviv mariaj pe care l-a avut Ernest. Pauline a inspirat câteva dintre personajele feminine din operele lui. Ilustra mereu acele femei agere, perfecționiste, intimidante și puse pe șiretlicuri.

Citiți și Hemingway, soțul Marthei

Așa cum Pauline trădase prietenia dintre ea și Hadley, motiv pentru care fusese vădit judecată de cunoscuții lui Ernest, așa a ajuns și ea să fie trădată de o altă femeie de care s-a îndrăgostit el, Martha, cu care a avut o relație extraconjugală cu vreo 4 ani înainte de divorțul de Pauline. Ruptura dintre Pauline și Ernest s-a produs greu și gradual. El începuse să se bucure de o bunăstare financiară proprie (ceea ce poate fi doar o coincidență), de o faimă clădită an de an, nuvelă cu nuvelă, roman cu roman. Ea, fire ambițioasă și pragmatică, a fost marora nașterii iubirii dintre ei doi, dar crezuse în sudarea mariajului, în iubirea și armonia dintre ei și cei doi copii ai lor. A luptat cu îndârjire și nu a renunțat cu ușurință la mariaj, însă a cedat, spunând că nu a înțeles niciodată de ce Ernest a trebuit să se căsătorească cu toate femeile de care s-a îndrăgostit.

Pe Martha a cunoscut-o din întâmplare, într-un bar, unde ea ajunsese cu fratele și mama ei. Martha era, de asemenea, jurnalistă, însă își dorea mult să scrie beletristică și scria, dar avea nevoie de încurajări. În perioada în care l-a cunoscut pe Ernest trăia momente grele și intense în viața ei. Îi murise tatăl de care fusese foarte apropiată, renunțase la o relație amoroasă complicată cu un bărbat căsătorit, se mutase din nou în casa natală pentru a fi alături de mama ei, pentru a se repoziționa pe făgașul bun și scria, scria și tot scria.

Deși era atrăgătoare și inteligentă, Ernest a spus că a fost atras mai ales de felul ei de a scrie. A simțit nevoia să-i încurajeze spiritul creativ, să îi dea sugestii, să o ajute să își găsească un loc de muncă. Și i-a găsit. Locul de muncă a fost pe front.

Oarecum datorită lui, Martha Gellhorn a devenit reporter de război și s-au dus împreună, după un an, în războiul civil din Spania. S-au îndrăgostit. Nu se știe care s-a îndrăgostit primul, dar el și-a asumat și s-a exteriorizat primul. El îi admira ambiția, curajul, sensibilitatea cu care reda realitatea războiului și curajul de a se afirma ca femeie în cercuri dominate de bărbați. Ea îi admira franchețea, prietenia, stilul creativ. Au început o relație extraconjugală în care el se îndrăgostea nebunește, iar ea începea să îl iubească, dar o clipă nu a încetat să se teamă că relația aceasta avea să îi pună sub semnul întrebării statutul de femeie, de jurnalistă, de scriitoare, de potențială soție.

După război, s-au mutat împreună în Cuba, în Finca Vigía, o casă cu fermă cu 61 000 de metri pătrați, la 24 de kilometri de Havana. Ea a renovat casa, a repus în funcțiune piscina, a amenajat două birouri în care fiecare să aibă intimitate să scrie. Ea a creat o casă în care să miroasă a familie, în care cei trei băieți ai lui Ernest să vină cu drag. Și așa s-a și întâmplat. Câțiva ani a fost un acasă în care el a creat cel mai de succes roman al său (“Pentru cine bat clopotele?”), în care ea s-a consacrat ca scriitoare (a publicat un roman, a început altul), în care cei trei băieți, de care Martha s-a atașat foarte mult, veneau în vacanțe.

Relația lor a fost intensă, plină de pasiune, de iubire veritabilă, însă probabil trăiau faze diferite ale vieții. El se bucura de cel mai mare succes profesional trăit până atunci, apoi de rămășițele acestuia, și de încercarea lui de a scrie ceva la fel de promițător. El insista că își dorea copii, iar simțul patern era tot mai accentuat, motiv pentru care a adoptat multe pisici și suferea cu adevărat când Martha pleca să fie reporter prin corespondență, motiv pentru care o dată a însoțit-o în China. Ea se lupta în lumea profesională cu greu pentru că era femeie într-o lume a bărbaților, pentru că era soția lui Hemingway, într-o lume în care romanele ei îi erau mai cu seamă puse sub lupă, fiindu-i contestate originalitatea și talentul creativ. Ea se temea să nu își piardă statutul de orice fel și se rupea cu durere de el când trebuia să plece, deși el nu voia, deși ea promisese că nu avea să mai plece.

Cu toate acestea, odată a plecat 6 luni, timp în care el a suferit, apoi a renunțat să mai tânjească după ea, iar ea doar se gândea la mii de kilometri distanță de el la iubirea lor cum murea. Ultima picătură a fost când el i-a luat locul de corespondent la ziar, iar ea a trebuit să treacă Atlanticul într-un vas cu exploziv.

 

Ernest și Mary Welsh, Cuba, 1954

La scurt timp după ruptură și imediat după divorț, Ernest s-a căsătorit cu Mary. Și ea tot jurnalistă, dar dispusă să renunțe la orice pentru a fi împreună.

Martha s-a recăsătorit și a trăit un mariaj care a durat 8 ani. Și-a promis apoi că nu avea să se mai căsătorească și s-a luptat pentru meseria ei. A declarat că noua soție a lui Ernest era o profitoare și o jurnalistă nu foarte competentă și a regretat că a iubit pe cineva care i-a pus profesia și identitatea în pericol.

Ernest a avut cea mai longevivă căsnicie cu Mary. O căsnicie în care au trecut prin multe: pierderea unei sarcini, accidente rutiere, aviatice și de alte feluri, îndrăgostirea lui de o italiancă și altele, bătrânețea și deteriorarea fizică și mentală a fiecăruia.

A scris și a publicat prolific și cu frenezie în ultimii ani de viață. S-a bucurat de faimă, de aprecieri. A intrat în depresie când moartea îi lua din prietenii de-o viață.

Răpus, la rândul lui, de dureri cauzate de răni și de o boală ce se instala nemiloasă, înnebunit de investigațiile FBI-ului cu privire la implicațiile lui politice din Cuba, Ernest Hemingway și-a luat viața într-o dimineață cu arma lui preferată. Întocmai ca tatăl lui, întocmai ca fratele lui, întocmai ca sora lui. A lăsat în urmă o comoară literară, o ideologie de viață, trei băieți și patru soții care l-au iubit fiecare în felul ei.

***

Bibliografie despre soțiile lui Hemingway:

“Supuse și rebele” – G. Liiceanu

“The Paris wife” – Paula McLain

“Love and ruin” – Paula McLain

 Paula MC Lain

“The Hemingway women”- Bernice Kate

Pe Angela o găsiți și aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

 



Citiţi şi

Toți își caută perechea lângă care să rămână, dar nimeni nu rămâne

Totul se aflase, nu mai era nimic de făcut

Pentru că, vedeți voi, fetelor, se poate!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro