Joy – O Cenușăreasă din societatea consumistă

Mădălina Dumitrache

7 January 2016

Mădălina Dumitrache

Joy (2015) se constituie într-o inspirată declarație de dragoste dedicată femeii, actriței Jennifer Lawrence, creativității, speranței și „visului american” (împlinit) de David O. Russel. Filmul se deschide chiar cu dedicația autorului: „Inspirat de povești adevărate despre femei îndrăznețe.”

Filmul are la bază întâmplări din viața (perioada 10-40 de ani) celei care-a creat numeroase obiecte menite să ușureze activitățile casnice: Joy Mangano. Faimoasa antreprenoare l-a inspirat pe David O. Russel, care a realizat, astfel, un portret cinematografic plin de tandrețe. Fără a avea genialitatea lui Orson Welles, care ne-a lăsat (1941) miticul Citizen Kane, David O. Russell rămâne unul dintre cei mai valoroși cineaști americani în activitate, artizanul capabil să îmbine aspecte din realitate cu parcele din clasicismul hollywoodian, menite nominalizărilor la numeroase premii. Începând cu Norma Rae (1979) până la Erin Brockovich (2000), trecând prin Tina (1993), cinema-ul hollywoodian a redat numeroase portrete ale unor femei care s-au luptat și-au ieșit învingătoare din încleștarea cu destinul potrivnic.

Joy 1

Până la eliberarea de bucurie din Joy, antreprenoarea  Mangano și-a promovat cu migală imaginea, întreținută și protejată de ochii publicului. Toate informațiile despre viața ei privată de dinainte de-a născoci ingeniosul mop Miracle, în 1990, au fost reasamblate de David O. Russel în pelicula din 2015 (Joy Mangano este coproducătoare). Adevărata businesswoman s-a născut în Meadow Est, New York, în 1956. Tatăl său deținea o mică afacere (autobuze școlare și transporturi spre aeroport), cu o bază comercială în Deer Park. Elevă sârguincioasă, isteață, a absolvit liceul ca șefă de promoție. Din păcate, parcursul ei academic este întrerupt din pricina dificultăților financiare, venite în urma unui mariaj cu boemul Anthony Miranne. Cei doi tineri soți vor divorța, dar vor rămâne buni amici, contribuind în egală măsură la creșterea copiilor. Ani întregi, Mangano va trăi într-o permanentă hărțuială cu plata facturilor pentru a asigura liniștea familiei. În casa din Long Island, vor sălășui multă vreme membrii unei familii încercate de nevoi. În 1989, ideea de-a crea mopul Miracle îi va modifica în mod esențial destinul. În film, regăsim o răscolitoare poveste a patru generații: bunica, mama, Joy și fiica ei, dar este foarte probabil ca însuși cineastul să fi stercurat elemente preluate de la propria-i familie, realizând un portret care să adune calitățile femeii puternice în general. Nu vom fi deloc surprinși de unele modificări ale realității, necesare ficțiunii cinematografice (de exemplu, în film, Joy are doi copii, nu trei – Christie și Tommy -, iar cea mai bună prietenă – Jackie – devine Peggy, interpretată magistral de Elisabeth Röhm, iar Neil Walker/Bradley Cooper de la QVC este un amalgam obținut din trăsăturile fundamentale ale directorilor de vânzări cu care Joy a interacționat) știind că Russell este un fin cunoscător al publicului. Prin urmare, putem spune că Joy rămâne oda bucuriei, dedicată tuturor femeilor care-au știut să se ridice mereu când destinul le-a încercat, care au căutat și-au găsit forța de-a o lua de la capăt.

JOY

După succesul obținut cu Silver Linings Playbook, David O. Russell îi reunește pe minunații Jennifer Lawrence, Bradley Cooper și Robert de Niro într-un film cu patină (multe cadre sunt redate în Cinemascope, obținând efectul retro) și cu unele accente à la Scorsese (viziunea despre capitalismul american). Cu așa garnitură actoricească, regizorul-demiurg nu pare să aibă prea multe de făcut, doar să alinieze energiile vedetelor și să ilusterze conținutul dramaturgic (scenariul este scris de David O. Russell și Annie Mumolo). Deși sobră, regia, virează spre psihodramă: secvențele cu coșmarul în care Joy se regăsea adesea – prinsă alături de personaje din soap-opera/telenovele americane și unii dintre membrii familiei sale -, prezența onirică a bunicii protectoare, subliniind formele ușoare de alienare ale eroinei.

Joy 3

Joy rămâne permanent sfâșiată de două contradicții: pe de-o parte, dorința individualistă de a reuși (visul american), dar și devotamentul profund față de familia din care provenea. Deși, de multe ori, i-a pus bețe în roate și i-a blocat calea, familia i-a rămas mereu alături. Întotdeauna cina în familie (la sărbătorirea zilei Thanksgiving) a arătat diferit în viziunea lui Russell. În Joy, redă o casă plină de narcisiști: inimosul și iubărețul tată întrupat cu mult haz de inegalabilul Robert de Niro – adevărat maestru al driblingurilor comice -, o mamă (Virginia Madsen) asocială, dependentă de telenovele, un fost soț (Edgar Ramirez) prietenos, dar cu orgolii artistice și mereu șicanat de fostul socru, o soră vitregă (Elizabeth Rohm) – desprinsă parcă din Cenușăreasa-, plină de invidie. Alături de aceștia, doar înțeleapta bunică (Diane Ladd) și docila fiică (Gia Gadsby) îi sunt aliați de nădejde. Joy trebuie să reconcilieze mereu două voci: independența și altruismul, viitorul (acel Graal al oricărei self-made woman) și tradiția (familia și valorile ei). Fiecare cadru devine o metaforă din viața eroinei, chiar în debutul filmului, o vedem pe bunică în penumbră, iar pe mama ei, întinsă pe pat, scăldată de raze luminoase. Camera de filmare a lui Russell își găsește echilibrul pe chipul radios al lui Jennifer Lawrence și se susține pe coloana sonoră (în care îi regăsim pe Nat King Cole, Ella Fitzgerald, Edgar Ramirez, The Ronettes, The Rolling Stones, Bee Gees, Frank & Nancy Sinatra). Chiar și în momentele în care curăța petele de murdărie făcute de mama sa pe dușumeaua din dormitor, Jennifer este frumoasă și luminoasă. Secvența în care frumusețea blondei trece ecranul este cea în care intră în direct (on-air), pe platoul de filmare, în studioul televiziunii QVC – mai întîi copleșită și amuțită de emoție, apoi explozivă -, Jennifer Lawrence pare mai frumoasă ca oricând.

Joy 4

Cineastul evidențiază o simbioză între dorința de emancipare și încercarea de reconciliere cu trecutul, nucleul constituindu-l femeia puternică. Susținută de o Zână Bună – aici, bunica -, Cenușăreasa din vremurile moderne reușește să învingă toate obstacolele (ajutată de o „mătură-minune”) și invită la speranța conjugată cu multă abnegație. Joy este un omagiu adus virtuților de modă veche: modestie, curaj, perseverență și bunătate. Este cea mai potrivită alegere pentru acele zile în care te simți copleșit, dar simți că undeva bucuria există.

Regizor: David O. Russell
Scenarist: David O. Russell și Annie Mumolo
Operator: Linus Sandgren
Muzica: Danny Elfman
Producător: Megan Ellison, John Fox, Jonathan Gordon
Monteur: Alan Baumgarten, Jay Cassidy

Distribuţia:
Jennifer Lawrence (Joy)
Bradley Cooper (Neil)
Elisabeth Röhm (Peggy)
Robert De Niro (Rudy)
Virginia Madsen (Carrie)
Edgar Ramirez (Tony Miranne)
Isabella Rossellini (Trudy)



Citiţi şi

Plecări

Te măriți să fii singură?

Și tu crezi că tipul ăsta din capul tău există?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,663 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro