La a treia întâlnire mi-a spus că este căsătorit

27 February 2018

Sentimentele produc o energie proprie, fie creatoare, fie distrugătoare!

Proaspăt ajunsă în țară și la țară, într-un moment în care am simțit un gol sufletesc, m-am decis să-mi fac cont pe Tinder. Recunosc, nu am fost niciodată adepta acestei rețele de socializare. Într-o seară friguroasă de ianuarie, mă uitam pe Tinder și tot glisând constant, observ un bărbat galant, înalt, șarmant, îmbrăcat la costum (slăbiciunea mea)… Bineînțeles, l-am considerat din primul moment atrăgător și irezistibil. La scurt timp, după îndelungi conversații tumultoase, încărcate cu stări emoționale și trăiri intense, a venit momentul în care el a vrut să nu ne cunoaștem doar în mediul virtual.

 

La o aniversare, soarta m-a adus în oraș, acolo de unde era el. A spus că vrea să mă cunoască, nu a fost o întâlnire premeditată, ci doar vreo 15 minute în care am evadat la el în mașină. Am vorbit. Mai mult eu, ce-i drept, despre mine.

Am avut mereu teama aceasta de necunoscut. Nu s-a întâmplat nimic special, însă i-am dat numărul meu de telefon, apoi am început să vorbim despre orice la orice oră, de această dată pe whatsapp.

În mediul virtual, mă simțeam foarte atrasă de el, însă aveam o teamă enormă să merg la o întâlnire propriu zisă. Din nou a insistat să ne vedem, mi-a spus că mă place mult, sentimentele erau reciproce, însă teama mea de a fi cu cineva, de a avea o relație nu-mi dădea pace. Simțeam efectiv cum sângele îmi curgea prin vene cu o viteză inimaginabilă atunci când vorbeam cu el. Într-un final, am acceptat, am mers împreună la Iași.

Dragul meu mă aștepta cu cel mai frumos buchet de trandafiri pe care l-am primit vreodată. Am petrecut o zi minunată împreună, greu de explicat în cuvinte. La primul sărut, efectiv am  tremurat din toți rărunchii, s-a uitat fix în ochii mei, mi-a pus mâna pe gât și m-a tras ușor spre el. Am stat așa câteva secunde privindu-ne atent (ceea ce mi s-a părut o veșnicie), cu inima tremurând am închis ochii și ne-am sărutat. A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea, știți cum e primul sărut… ori sunt eu prea nostalgică și plină de emoții.  A fost sărutul mai sigur decât verigheta.

La a doua întâlnire, mi-a spus că el este într-o relație, însă nu o mai iubește, că s-a îndrăgostit de mine, că mă vrea, mă dorește, mă visează, însă nu vrea ca eu să sufăr. Nu l-am înțeles exact la început, pot spune doar că m-am lăsat dusă de val sau uragan, nu știu exact.

La a treia întâlnire, mi-a spus că este căsătorit! A fost un șoc, m-am simțit trădată, rănită, dezamăgită, neputincioasă, iar lista poate continua. Brusc, m-am transformat într-un om al suferinței fără doar și poate. Într-o oarecare măsură, m-am asigurat că nu sunt doar un moft pentru el, iar dacă își dorește o relație cu mine, să ne asumăm anumite responsabilități, dar și riscuri.

Sentimentul de dragoste reface geografia spațiului, remodelează ținutul nostru interior. Poate fi resimțit ca o adevărată prelungire constantă a sinelui către celălalt.

Într-o dimineață, m-am trezit și mi-am spus că viața este un fel de dar pe care îl deținem pentru un scurt moment… numai. Mi-am permis să dau curs insistențelor lui. Mulți mă vor judeca, însă am încredere în atingerea și glasul lui.

Au trecut mai puțin de două lui! Da, doar atât, însă m-a fermecat întru totul, respir prin el, simt cum îmi curge prin vene. A devenit viciul meu. Nimeni nu-mi poate fura zâmbetul, când mă gândesc la el. Sentimentul iubirii redefinește informațiile ceasului, adaptând ideea de timp și perioadă. Cine nu știe ce înseamnă orele interminabile de așteptare febrilă sau cât de repede trec minutele când vine ceasul despărțirii?

Acum trăiesc cu el o relație imposibilă, dar nici eu, nici el nu ne asumăm riscul de a ne despărți. Așteptăm un cutremur care să ne spulbere temerile. Devenisem amantă, nu mi-aș fi închipuit că pot fi vreodată, refuz acest statut. Îi aduc la cunoștință faptul că mă mustră conștiința, deoarece iubesc cu patimă un bărbat însurat, însă el refuză acest concept. Mă numește iubirea lui cea adevărată, pură și irezistibilă, care îl calmează.

Lupt împotriva propriei învinovățiri, încerc să atenuez jena și mă confrunt cu o imagine negativă de sine. Îmi voi asuma riscul izbucnirii unui conflict. Bineînțeles, există întotdeauna teama sinceră, uneori justificată și legitimă, însă el a devenit sensul vieții mele.

De ce e așa lung și presărat cu capcane drumul către găsirea unui sens? De ce nu putem ajunge la fericire fară să nu ne murdărim papucii de tristețe?

„I don’t believe in luck. I do believe we’ve known each other since forever”

Guest post by DIANA

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile

Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani

Te iubesc. Te văd. Țin acest moment pentru tine – zen și arta intimității

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Valentina / 20 December 2018 11:14

    Draga Isa, banuiesc ca esti Dani, tu ai scos fum pe nas ca a ales-o pe amanta, o acuzi pe ea ca este vinovata de distrugerea familiei tale.Tu care in 2009 ai pus un mascul sa ma bata,erai mandra de tine, desi el a venit la noi la tara,in Mehedinti si a spus la rude ca a divortat in 2009,mi-a trimis felicitari la munca si acasa, le acum si acum, ti le pot scana.In 2016, desi trecusera 7 ani jubilai, erai mandra de tine ca ai pus un mascul sa ma bata,ai scris pe acest site, atata constiinta aveai.Daca tu atata constiinta ai, de ce pretinzi de la alte persoane asa ceva?!Iti spun ca daca se va intampla sa mostenesti cancerul tatalui tau, ca din cauza cancerului am aflat ca ai crescut fara tata, chestia asta devine un mizilic.Cancerul, infarctul, boala incurabila ne arata cat suntem de puternici.Ai vazut ca la Miriam a recidivat,a recunoscut pe fb. ca aceasta boala o mosteneste genetic, s-a saturat de barbati, a ajuns la plamani si coloana vertebrala, a paralizat.Oricum viata din ultimii 2 ani mi-a aratat, inca odata ca este guvernata de legea compensatiei.Raman la parerea mea si cred ca nici un om nu este bun, nici rau, atata timp cat nu stim consecintele pe termen lung ale faptelor lui, avand in vedere ca orice persoana este cumul de defecte si calitati.

    Reply
  2. Valentina / 19 December 2018 10:36

    Mai Isa, banuiesc ca esti Dani, am aflat ca ai fost inselata, nu a mai ramas nimic din relatia ta.L-a luat amanta cu forta in pat?!Daca el zice ca a cunosc iubirea cu amanta, a scris pe acest site,abia la 40 de ani, nu cu tine, sotia, nu ai si tu un pic de demnitate, tot in capul ei sari.De ce atata disperare?Pentru ca stii ca probabilitatea sa gasesti un tip, cu monetarul lui, este cam greu.Casele alea din Bucuresti si din afara Bucurestiului nu intra la partajul cu copiii, sunt pe numele parintilor.Pe societate daca este asociat numai mama lui, poate sa faca cesiune parti sociale,are dreptul doar ea la dividende, adica el nu are venituri.Venituri din profesia lui le poate factura pe societatea tatalui sau a unui prieten, iar declaratia unica pentru venituri din profesia lui va avea ventituri foarte mici, adica pensia alimentara pentru copii va fi foarte mica.Uite ce scrie la prostitutie in dex.ro:”PROSTITÚȚIE s. f. Faptă comisă de femeia care practică relații sexuale cu diverse persoane pentru a-și procura mijloacele de existență.”Aici nu scrie sotie, amanta, deci poti sa fii sotia prostituata.Daca vrei un standard de viata ridicat munceste 24 de ore, nu cauta un mascul cu monetar.

    Reply
  3. Eu / 19 December 2018 10:21

    Ileana, este ciudat ca tu stii de acei barbati si nevestele lor nu. Oare de ce?

    Reply
  4. Cristina / 18 December 2018 20:53

    Si Eu sunt sotie-mama inselata, dar inca cred ca dragostea e un dar a lui dzeu.
    Da , amanta o judecam toti , dar daca e dragoste adevarata?
    Cine suntem sa judecam ???
    De judecat e sotia care accepta !
    Take your kids and go

    Life is short and we should live it well !

    Reply
  5. Cami / 18 December 2018 18:15

    M-am săturat să văd texte siropoase despre “dragoste”, scrise de oameni care nu fac diferența între iubire și crush.

    Reply
  6. Isa / 18 December 2018 17:56

    Stai liniștită, scumpo, ce simți acum e boală și-ți va trece. Vinovăția distrugerii ce-ai cauzat-o, însă, niciodată. Va trebui să trăiești cu consecințele a ceea ce faci acum.

    Reply
  7. Zana / 18 December 2018 14:40

    Din păcate uitam ca nimeni nu este proprietatea nimănui, ca ne naștem ființe libere și plecam în același mod din lumea asta singuri cu propriile lecții. Și da iubirea este ceea ce leagă 2 ființe și nu plata facturilor, fricile de singurătate și gura lumii. Este greu ca atunci când nu mai simțim ceea ce trebuie în acea relație nu plecam, nu suntem sinceri cu noi și nu ne vedem de drumul nostru cu orice risc. O relație e bazata din iubire și respect, de vina nu este a treia persoana ci cei din relație. Suntem atât de departe de noi înșine din păcate.

    Reply
  8. axelle / 2 March 2018 17:51

    Valentina,din curiozitate o cunosti personal pe Miriam Soare de tot o aduci in discutie? Ti-a facut vreun rau personal ca prea iti dai dreptate singura.Nu prea e crestineste sa te “gandesti” la necazul altuia,zic eu.Pana la urma fiecare are o cruce de dus.O primavara insorita sa ai!

    Reply
    • axelle / 2 March 2018 19:52

      Acum inteleg, “bucuria”ta vine de fapt dintr o suferinta mare pricinuita de cineva din trecut.Imi pare rau ,dar tot nu e bine stai cu razbunarea sub diferite forme in inima si pe buze ca s-ar putea sa se intoarca impotriva ta si tot tu vei suferi. Cat despre Univers, el nu asculta la toate prostiile muritorilor .Cred ca cea mai rapida cale spre vindecare este IERTAREA SI IUBIREA.Eu asa procedez si apar rezultate..chair daca poate a trecut juma’ din viata.Daca ma raportez la Dumnezeu stie el mai bine ce imi trebuie/ce ne trebuie la toti chiar daca asta inseamna multa suferinta.

      Reply
      • axelle / 3 March 2018 10:06

        Dupa cum gandesti, cred ca nu te vei vindeca niciodata.Razbunarea sau veninul din suflet nu ti foloseste la nimic ,nu te infrumuseteaza,nu te imbogateste,ba din contra .Eu prefer sa cred,chiar daca imi este greu.Multa sanatate si intelepciune sa ai!

      • axelle / 3 March 2018 19:22

        Multumesc pentru sfat dar deja e pus in practica 🙂

    • Ileana / 4 March 2018 11:17

      Valentina, cred că ești un om profund nefericit și dezechilibrat 😞 Sau pur și simplu cineva care troll-ează pe aici…

      Reply
  9. Valentina / 28 February 2018 17:24

    In vremurile astea cand iubirea apare, deja dupa prima noapte, va spun ce mi s-a intamplat in 1996, cand nu exista internet, facebook, doar telefon fix.In primavara m-am indragostit si la cateva LUNI am inceput sa primesc telefoane de la unul care se dadea operator sondaje la revista Super Magazin.Inevitabil mi-a pus si intrebari despre sex.Cum primul organ masculin pe care il vazusem fusase al lui Dan, chiriasul meu, intrasem fara sa bat la usa si era cu una pe jos, mi-a ramas imaginea lui pe retina.Ii spun operatorului ca primul organ pe care l-am vazut este al lui Dan, chiriasul meu, dar nu l-am intrebat daca intra cu totul sau se decoperteaza.II mai spun operatorului ca eu nu o sa ma culc cu nici un barbat daca nu isi epileaza organul cu ceara fierbinte, sa si-o toarne pe organ, ca eu altfel nu pot.Intr-o zi imi spune Dan:’Te asteapta operatorul ala cu ibricul cu ceara ca sa o torni, ca prea multe telefoane primesti!”M-am enervat, atunci m-am prins ca era Edi la capatul celalat al firului si ii spusem operatorului ca sunt disperata dupa vecinul de linga bloc.Astazi in plina epoca sexuala or mai exista povesti de astea?!

    Reply
  10. Somebody / 28 February 2018 8:01

    Draga Valentina, este ok ceea ce tu ceri de la catchy.ro insa nu vor exista articole de genul pentru ca femeile inselate care platesc celor care le-a pus coarne cu aceeasi moneda ” e curve” doar ei sunt catalogati de marea majoritate ca “barbati destepti”. Mi-as dori si eu sa fie macar un singur reprezentant al sexului masculin atat de sincer incat sa povesteasca, cum s-a contrat el cu cel cu, care la inselat sotia dupa ce si el o inselase si cum a iertat-o si inca sunt impreuna(dar sa fie o poveste reala ca de fictiuni este internetul plin).Lansam o provocare, nu se stie niciodata 😉

    Reply
  11. Claudia / 28 February 2018 5:36

    Domnisoara a prins curaj vazand cate spargatoare de case isi expun pe aici sentimentele deosebite traite in bratele unor amanti insurati, si s-a apucat scrie in spariu virtual ce n-are curaj sa afirme public. Suntem ravasite de povestea ta de dragoste, mai vrem din astea, mai ai?

    Reply
  12. Ana / 27 February 2018 23:26

    Saraca fata!Daca nu era ea disponibila sigur gasea pe altcineva ,pentru ca el iesise la agatat in spatiul virtual.Si culmea a gasit.Dar ce nu gaseste omul cand cauta?Tocmai d’aia nu i-a spus domnisorul decat la atreia intalnire ca e insurat!Sa fie sigur ca prostuta i-a cazut in mreje.Pacat de tineretea ta.Fa un dus cu apa rece si gandeste-te ca viata-i scurta si nu are rost sa-ti irosesti tineretea cu un dobitoc.Timpul trece , gaseste-ti unul liber ,indragosteste-te si fa copii si traieste-ti viata ,care o sa vezi cat de frumoasa poate sa fie.Cum te duci tu seara singurica-n pat cu gandul la el care mai mult ca sigur face dragoste si doarme cu “ürata” in brate.

    Reply
  13. axelle / 27 February 2018 21:13

    Eu sunt de parere ca totul dar absolut totul se plateste in viata.Deja a comentat Somebody corect, eu ma abtin. Multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu ca m-a ferit de asemenea “vicii”.

    Reply
    • axelle / 28 February 2018 15:18

      Consortul trebuia sa se gandeasca profund… inainte sa intre prin spatiu… virtual.Sa isi asume si el!

      Reply
      • Ileana / 2 March 2018 14:41

        Orice om care face un rău, de existența ulterioară a căruia e conștient, va primi, la momentul potrivit propria lecție. Nu “plătește” nimeni nimic, că viața nu e ca-n biblie, fiecare va primi o lecție pe care o va învăța sau nu. Doar pare că plătim, în esență trăim consecințele propriilor alegeri. “Lucru manual”, cum ar veni, că știți cum e aia cu “ce-și face omul cu mâna lui”.
        Fie că vorbim de soț, soție, amantă…

  14. Somebody / 27 February 2018 18:44

    Aceasta poveste ma dezgusta si stii de ce draga protagonista?Pentru ca am trecut prin asemenea calvar si nu ca amanta ci ca sotie inselata.Vei ajunge si tu sa dai ochii cu cea pe care el te minte frumos ca nu o mai iubeste la fel ca si in cazul meu si as vrea sa iti aud destainuirea atunci, dupa ce va trebui sa ii povestesti si ei despre fluturii tai din stomac si toate cele pe care le faci impreuna cu sotul ei.Povestea din care eu am facut parte fara voia mea, a tinut aproape o luna si aceea care mi-a umbrit linistea a auzit aproape aceleasi mizerii de la el ca si tine de la cel cu, care esti si crede-ma pe cuvant ca acasa totul era bun si frumos, nu aveam nici o problema, viata noastra era minunata si totusi el ii spunea verzi si uscate ca sa poata sa o aiba dupa bunul plac.Si ea era casatorita si mama.Am fost martora unui joc mizerabil, am aflat marturisiri ingrozitoare despre cum eram perceputa de acea femeie dupa ce el ma zugravise in cele mai sumbre culori.Voi, cele care va amestecati in viata altor oameni sunteti jalnice.De ce nu iti cauti un barbat singur?Sunt satula si de genul de replici”inimii nu poti sa ii comanzi de cine sa se indragosteasca” pentru ca toti suntem fiinte rationale,cel putin asa se presupune, si stim sa facem diferenta dintre bine si rau.Cand vei ajunge in situatia in care tu vei fi inselata sper sa stii sa o gestionezi si sa nu dai cu bolovani in cea care, ca si tine acum, iti va strica viata.

    Reply
  15. Ileana / 27 February 2018 17:17

    Iubire după 2 luni?!
    Lăsând asta la o parte, de câte ori citesc astfel de povești, îmi răsare în minte gândul: oare soția lui cum zâmbește când îl vede? Oare ea bănuiește, măcar, că se întâmplă furtuni în pahare aproape goale, pe la spatele ei? Oare cum funcționează, departe de ochii lumii, acel cuplu oficial, oare el ce-i spune ei acasă?
    Oare tu ce ai face dacă ai fi acum, în clipa asta, în locul ei și cineva ar scrie public despre primul ei sărut cu soțul tău, care declară că nu te mai iubește?

    Reply
    • Ana / 27 February 2018 23:28

      Zambeste si ea ca proasta , ca nu-si vede coarnele sau se face ca nu le vede !

      Reply
      • Ileana / 28 February 2018 17:12

        Sau poate zâmbește cu dragoste spre omul care-i spune că o iubește, omul complet diferit acasă, fără să bănuiască faptul că o făptură naivă crede prostiile pe care i le toarnă un bărbat cu x fețe. Uneori pur și simplu nu știi și nu simți ce face omul tău, pentru simplul fapt că se ascunde foarte bine. Cunosc 2 cazuri în care ei au inclusiv copii cu amantele de 15 ani vechime (!!!), iar nevestele nu știu nimic nici în ziua de azi, pentru că meseria lor le permite să aibă zile departe de casă, zile în care înnoptează, de regulă, în casele amantelor, care cumva au devenit, după atâta timp, a doua nevastă. Motivele existenței unor astfel de situații nu le știu și nu mă interesează, am vrut doar să exemplific faptul că uneori nevasta habar nu are ce se întâmplă, iar dacă are, e problema ei!
        Încep să cred că ființa umană are în ADN atracția irezistibilă față de interzis și periculos, altfel nu-mi explic de ce, atunci când te afli la răscrucea aia unde trebuie să alegi dacă dai înainte știind că vei ajunge să-l iubești sau dacă alegi să renunți, cu doza mare de lucididate pe care încă o ai în clipa aia(mi-e greu să cred că vorbim în toate cazurile de iubire profundă și eternă la prima vedere, prima întâlnire, astfel încât să n-ai capacitatea să renunți la o p…ă), alegi totuși să dai înainte cu orice risc și costuri aferente.
        Karma are un mod aparent pervers de a acționa. Karma nu e pedeapsă, ci lecție de viață, de fiecare depinde dacă va învăța lecția cu care vine ea la pachet, atunci când va veni, pentru că Karma asta nu e doar o posibilitate, e o certitudine și dacă e ceva ce am învățat din lecțiile karmice, aia e că ele vin fix când te-ai relaxat, crezând că gata, tu ai scăpat!

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro