“La mulți ani” amantelor lăsate singure de Crăciun

19 December 2014

Andrei 2Și fie ca lumina sfântă din ieslea sfântă și cu renul sfânt care bea bere sfântă cu îndrăgitul nostru cantautor sfânt, și cu Moș Crăciunul de la Coca Cola, și cu Hrușcă, și cu lerul, și cu toți heruvimii, și cu măicuța lui Fuego, și cu brăduțul, și cu cozonacii, și cu toate luminițele de pe bulevarde, și toate reducerile la articolele de lenjerie intimă, să vă găsească în pace!

Luna decembrie! Ce feerie! Ce festin! Cum ai putea îndrăzni să ridici glasul în contra iadului alb? Haideți, totuși, de dragul diversității textuale, să încercăm: Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, prilej de meditație religioasă sau nu, după cât liber-arbitru mai e îngăduit în mileniul curent, s-a transformat într-o mascaradă globală, într-o paradă grotescă pe placul Zeului Ban. Iar tușele locale, o, minunatele tușe locale!

Uite, ca să fiu concis: luna decembrie scoate tot ce e mai grotesc în om – falsitatea, dublul limbaj, dubla măsură, credința ca demonstrație publică. Să nu ne ferim de clișee, să le luăm la mână:

a) liniștea din sânul familiei, căci familia e sfântă.

Mă iertați, dar nu consider. Familia poate fi compusă și adeseori chiar este din oameni concomitent plictisitori și proști. Nu văd de ce nu ar exista, la om, libertatea de a-și cântări membrii familiei, pe deplin democratic, pe cântarul nuanțelor folosite și în analiza terților. Dacă sunt în familie oameni frecventabili, atunci să fie frecventați! Dacă sunt niște idioți, să fie ocoliți!, fără ca acest fapt de igienă elementară să fie transformat într-un cataclism etic de către cei circumciși la ideile tradiționale, preluate de la înaintași stupizi, idei nefiltrate niciodată critic.

b) porcul și băuturica.

Când văd că Sfintele sunt înlocuite de religia porcului, glorie lui, glorie pentru totdeauna porcului!, când văd că Sfintele sunt prilej de râgâială de prea-plin și de indigestie… Dați-mi voie la această timidă formă de protest – de a refuza să mă închin gușatului nostru prieten! Nu, mulțumesc, nu “servesc” nici măcar o țuiculiță.

c) shopping-ul dezlănțuit.

De când religia a pierdut lupta cu finanțele, Sfintele sunt mai ales prilej de slavă adusă consumerismului. Dați-mi voie și în acest punct de pe ordinea zilelor să nu intru în turmă. Frumoasa lună a cadourilor mi se pare un bun barometru pentru a înțelege cât din tine ai predat oii sociale. Ca atare, refuz orice renunțare de suveranitate. Pe vremea când încercam să mă stabilesc în Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, un cetățean mi-a explicat de la obraz că Sărbătorile sunt acea perioadă a anului când se dau primele, bonusurile, că despre asta e vorba și să-mi bag bine mințile în cap, că par cam neadaptat la sistemul politico-economico-social. Mi le-am băgat.

d) filantropia formală, de sezon.

Ah, ritualul purificării sufletești prin micile gesturi către cei aflați în nevoie, semenii noștri, ah, dărnicia față de aproapele, care izbucnește ca o epidemie în ajun și se sfârșește tot ca o epidemie, ca o găleată de gheață în cap, până-n Sfântul Ștefan! Filantropia de Sărbători mi se pare dovada sigură, supremă a imposturii. Ești un preșcolar și s-a întâmplat să fii diagnosticat cu cancer în februarie? Ghinion! Trebuia să te îmbolnăvești și tu în decembrie, când e la modă să ajuți, atunci!, când cu must-do-ul sezonului rece.

e) poza fericită.

Presiunea gloatei reușește în fiecare decembrie să subțieze numărul celor fragili, numărul celor vulnerabili, numărul celor solitari, numărul celor care, dintr-un exces de sensibilitate, aleg soluția radicală în raport cu obligația de a poza fericit cu prilejul Sfintelor. Pentru toate acele victime, declar luna decembrie o lună cu un potențial criminal ridicat și scriu împotriva ei acest text inutil, dar onest.

amanta

PS: Ocazie cu care le doresc tradiționalul ‘La mulți ani tuturor amantelor din lume lăsate singure în noaptea sfântă, căci, nu-i așa?, familia e cea mai importantă. Mă alătur lor în la fel de tradiționalul Hai sictir, derbedeilor!’. 

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Le pasă bărbaților dacă ești epilată?

Care Nina?

Horoscopul Anului Chinezesc 2025, anul Șarpelui de Lemn

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. lamultiani / 26 December 2014 18:21

    vezi?dai apa la moara unora…pacat ca nu se vede realitatea,cruda – dar REALITATE!nu?cine e vinovat?amanta…x, y, z…nu conteaza,nu?dar EL?indiferent cine va fi EA, va fi o lata..o alta in afara caminului!ce vina are ea?exista!asa e! sa luam pietre si sa ucidem amantele?sotiile sunt perfecte? hai,luati VOI piatra si loviti!fiare…dar , de fapt, jignesc animalele…mai bine…tacere!

    Reply
  2. bau bau / 26 December 2014 17:03

    Sa ma caute pe mine amantele. Nu ma supar deloc!

    Reply
  3. brod / 25 December 2014 18:58

    excelent titlu.
    pacat ca, fara a avea prea multe idei, autoarea a incercat sa scrie si mai jos…

    Reply
  4. Iulia / 25 December 2014 4:59

    si daca am gandi toti asa, n-am mai avea nevoie in veci de sarbatori, ca nah, asa-s , recunosc… clisee, ba intr-un final nici unii de altii si nici sa ne uram La multi ani, ca deh, dupa o anumita varsta sa nu-mi spuneti ca va bucurati ca imbatraniti.

    Reply
  5. Merry Christmas / 24 December 2014 23:04

    Probabil ai fost un pic terorizat de sarbatori,in familie, cand erai mic si ai ramas cu sechele. De aici se trage totala repulsie pentru sarbatorile petrecute cu familia. Eventual te-au obligat sa mananci tot din farfurie (preparate din porc evident), sau sa bei tuiculita impotriva vointei tale.
    Sau poate e de la nume…te enerveaza prea tare copiii care iti pun scrisori pentru Mos Craciun in cutia postala.

    Reply
  6. Mihai / 24 December 2014 17:22

    Frate, esti real; la cat mai multe articole din astea.

    Reply
  7. aaa / 24 December 2014 15:08

    Daca esti singur si trist asa cum spun oamenii astia pe aici, te astept cu mare drag pe la mine 😀

    Reply
  8. Nimeni / 24 December 2014 14:29

    Si nevestelor lasate singure in ajun de Craciun pentru amante, ce le urezi?

    Reply
  9. Alexandra / 24 December 2014 11:34

    Din text imi dai senzatia ca esti singur si trist. Desigur ca esti singur si trist si ca mai intai de toate vezi mizeria lumii, doar esti scriitor. Insa recumosc ca de la un om cu educatia si cultura ta ma asteptam sa citesc altceva. Imi doream sa vad contributia ta la lumea in care traiesti. Felul in care vedem lumea spune ceva despre noi nu despre lume. De aceea schimbarile pe care dorim sa le vedem pornesc mereu de la noi. Nu te scufunda in mizerie de amorul artei. Ridica-te deasupra ei si scrie, inspira, motiveaza. Ajuta-i pe cei din jur,cei care accepta ajutorul, sa fie mai buni, mai sinceri, mai onesti.

    Reply
  10. Adriana / 22 December 2014 17:02

    Pai si amantii? ,,La multi ani ” si lor ! 🙂

    Reply
  11. razvan / 21 December 2014 13:01

    Da mi voie sa ghicesc. Esti, necasatorit/nu ai prietena, copii, familie ( sau sunteti certati) si nici prieteni foarte multi. Te am ginit asa i? Si e valabil si pt ceilalti care se ” regasesc” in articol.
    Si ce ai cu porcul mah? Porcu e frate cu romanu de cand lumea. Si sper sa mai fie mult timp de acum incolo altfel vom degenera cu salamul in brate.
    Ps. Si nici n o sa primesti nimic de la mosul. Pt ca esti prea realist, si astia k tine nu se stiu bucura

    Reply
  12. Belle d”Imagination / 20 December 2014 10:39

    Oooooo, în sfârşit cineva care vorbeşte pe limba mea!
    Pentru cei credincioşi, naşterea lui Hristos ar trebui să fie prilej de meditaţie şi reculegere, nu de băgat porc şi ţuiculiţe la maţ. Iar copii ar trebui să fie educaţi nu că vine un amărât îmbrăcat în costum roşu care să le dea cadourile cumpărate de părinţi ci care sunt valorile adevărate.
    Pentru cei care nu cred sau au o altă religie, Crăciunul nu ar trebui să conteze.

    Reply
  13. Decat / 19 December 2014 23:32

    De acord cu toate celea numai cu asta nu pot: “De când religia a pierdut lupta cu finanțele…” Pffff! Religia o fi pierdut-o. Biserica in niciun caz. Ba le-a batut si biruit pe bietele finante (si tax free, pe deasupra) de i s-a facut mila de ele si le da o pauza scurta pana de Boboteaza, ca sa-si mai revina putin; cand se deschide anu’ cu razboiul babelor la apa-sfanta, urmeat de dauazecisitrei de sesiuni de pupat moaste foarte sfinte, patrujcinci de pelerinaje la moaste mai putin sfinte dar facatoare de minuni. Si toate astea numai pana-n Paste.

    Aaaah, da! Si-ar mai fi una, de Sfintele: sa-salvam-bradutii… Bai, ecologisti de canapea! Bradul “eco” de plastic e o mizerie ultra-poluanta Si de-un gust cam indoielnic. Ca sa stiti si voi!

    Reply
  14. Mi / 19 December 2014 22:11

    Ai dreptate…. Si totusi exista si cateva contraargumente:
    – Copilul meu s-a imbolnavit de cancer la jumatatea lui ianuarie. In cateva zile s-au strans niste zeci de mii de euro….. de la oameni care au fost sau nu filantropi de sarbatori. E pacat sa generalizezi. Solidaritatea romaneasca e autentica, indiferent de anotimp!
    – degeaba sotul e fizic cu familia in noaptea sfanta, daca inima, mintea si sufletul e la ea, marita outsider-ita…
    Moneda are intotdeauna 2 fete….

    Reply
  15. M / 19 December 2014 19:46

    Pe sufletul meu acest articol! As adauga si doua lucruri constatate de mine
    a) in sanul famiei, din pacate, sunt si multi nebuni (lucru descoperit si in propria familie, si in altele), deci tocmai buni de ocolit pentru pastrarea bunei dispozitii si in perioada asta si in toate timpurile;
    d) in ceea ce priveste filantropia de sezon, exista o practica destul de cruda (desi aici parerile sunt impartite) de a lua acasa in perioada sarbatorilor un copil orfan, “sa petreaca si el in sanul unei familii”, dupa care este returnat bine-merci sistemului;
    Cat despre amante… oamenii sunt atat de diferiti, motivele care ii imping sa faca anumite lucruri sunt atat de variate, de personale, incat nu mi-as permite sa judec niciuna din tabere.

    Reply

My two pennies for Merry Christmas Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro