Leni Riefenstahl – cea mai faimoasă regizoare din lume

5 December 2021

Înainte de a intra într-o poveste palpitantă, vreau să le mulțumesc fetelor – critici de film cu studii de film – de la revista online Acoperișul de Sticlă (de unde am preluat un fragment despre Leni Riefenstahl) și să vă invit să le vizitați. Merită fiecare minut petrecut acolo! 🙂

“În fiecare an, coordonăm un dosar dedicat femeilor regizor, Girls on Film. Este unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale noastre, încercând să corectăm o lipsă de atenţie dedicată cineastelor şi, mai mult de atât, este o oportunitate să aducem în discuţie, în limba română, filmografii arthouse (şi nu numai) deseori trecute cu vederea.” Acoperișul de Sticlă

Și acum să revenim la Leni Riefenstahl (22 august 1902 – 8 septembrie 2003) și fragmentul ales. 

„Uitaţi politicile naziste. Admiraţi-mi tehnica!”

Leni Reifenstahl filmând pentru Triumph of the Will

Leni Riefenstahl şi-a început cariera artistică în anii ’20 ca dansatoare, devenind apoi actriţă, regizoare, producătoare de film şi fotografă. Însă numele ei este legat până în ziua de azi în principal de filmele de propagandă nazistă pe care le-a realizat în anii ’30, care i-au atras notorietatea, dar şi stigmatul pe care avea să îl poarte toată viaţa (a murit în 2003, la 101 ani). „(…) o pionieră a feminismului sau o femeie a răului? Un lucru este sigur: încă este cea mai faimoasă regizoare din lume.” Cuvintele, extrase din prima parte a documentarului The Wonderful Horrible Life of Leni Riefenstahl (1993, r: Ray Müller), reuşesc să surprindă perfect dihotomia renumelui regizoarei şi să lase la latitudinea celor care îi vizionează filmele şi eventual îi investighează cariera să decidă cum o percep.”

(…)

Riefenstahl s-a apărat de-a lungul vieţii (după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial) împotriva acuzaţiilor de aderare la valorile naziste, justificând că nu a înscenat niciuna din scenele cuprinse în filmele sale, prin faptul că nu există niciun comentariu care să îi spună spectatorului ce să creadă. Însă, pe lângă comentariul de la începutul Triumfului Voinţei, care poate fi folosit ca o dovadă de necontestat împotriva afirmaţiilor sale, se mai pot aduce şi dovezi ceva mai subtile care să contrazică refuzul lui L.R. de a-şi recunoaşte complicitatea în istoria celui de-al Treilea Reich.”

(…)

Olimpiada din 1936 a fost organizată şi redată de Leni Riefenstahl ca un festival (n.red. în filmul Olympia, făcut din două părţi „Sărbătoarea poporului” și „Sărbătoarea frumuseții”). Partidul nazist s-a mobilizat din nou, oferindu-i regizoarei toate resursele necesare realizării proiectului şi tot ajutorul artistic şi profesional de care a avut nevoie. De această dată, figura centrala a evenimentelor nu a mai fost Hitler, care nu era deloc interesat de jocurile olimpice şi a fost presat să participe, ci elita internaţională de sport. Filmul demonstrează dorinţa lui Leni de a explora noi tehnici de filmare, cadre ambiţioase, precum şi fascinaţia sa pentru frumuseţea corpului omenesc – dusă până la perfecţiune de corpurile atleţilor surprinşi de camerele de filmat.

Din timpul filmărilor pentru Olympia, 1938

Adoraţia pentru trupul uman a rămas un interes principal pentru Leni şi după încheierea războiului şi a socotelilor legate de implicarea în propaganda nazistă (de care a fost absolvită). În albumul foto publicat în 1974, The Last of the Nuba, este evidentă fascinaţia pentru forma trupurilor suple şi ale membrilor tribului Nuba, precum şi dorinţa de distanţare de civilizaţie (care o pusese pe lista neagră a simpatizanţilor regimului nazist). Continuarea aici

***

Africa

După terminarea războiului, Leni n-a mai putut produce filme în Germania și în cele din urmă și-a întors privirea spre Africa. Alege Sudanul, unde devine prima femeie străină cu permisiune specială din partea guvernului sudanez să locuiască într-o vale retrasă din centrul țării. Oamenii cu care a trăit acolo nu aveau habar de trecutul ei nazist. A fotografiat și a filmat cu frenezie, 3000 de m de film, uneori în condiții care aproape au omorât-o.

În 1974 și 1976 își va publica splendidele fotografii din Sudan în volumele The Last of the Nuba și The People of Kau. Ambele cărți au fost bestseller-uri. I s-a acordat cetățenia pentru servicii aduse țării și a fost primul străin care a primit pașaport sudanez. Despre timpul petrecut acolo, spunea: “populația Nuba erau străini pentru mine. Nu mai întâlnisem nativi africani până atunci. M-au surprins prin caracterul lor. Erau săraci. Nu aveau decât pământul și un pic de apă, dar erau fericiți. Nu erau suspicioși. Curând am ajuns să ne cunoaștem folosind puține cuvinte. Erau atât de calzi și de veseli. M-au făcut să mă gândesc: de cât de puțin are cineva nevoie ca să fie fericit. M-am întors de multe ori acolo și mereu m-am simțit în largul meu printre ei. Erau foarte sănătoși, n-aveau nicio boală. Mulți se întâmpla să fie foarte frumoși, dar nu eu i-am creat, Dumnezeu a făcut-o.”

“Aceastei escapade africane i se datorează comeback-ul lui LENI Riefenstahl, revenirea pe scena lumii, acest album îi conferă ceea ce i se cuvenea de drept, renume şi bogăţie spune aici András Forgách, autorul piesei Riefenstahl (A fi sau a nu fi).

În 1975, Susan Sontag a scris pentru New York Review of Books o critică devastatoare – Fascinantul fascism –  în care a atacat estetica fascistă a fotografiilor făcute de Leni în Sudan. Și totuși Sontag admite că The Land of Nubia este cel mai fermecător album fotografic publicat  în ultimii ani.

La vârsta de 70 de ani a luat cursuri de scuba diving (scufundări), iar pentru următorii 18 ani a filmat sute de documentare sub apă. La 90 de ani, Leni Riefenstahl a devenit membră a organizaţiei Greenpeace. A recunoscut că regretă realizarea filmului „Triumful voinţei”. Leni a murit la vârsta de 101 ani, în somn, pe 8 septembrie 2003.

***

Leni și Marlene. Marlene Dietrich

Leni Riefenstahl, Anna May Wong și Marlene Dietrich, George Bernard Shaw la Pierre Ball, Berlin, 1928
©Alfred Eisenstaedt
În 2015, istorica germană Karin Wieland a scris cartea “Dietrich și Riefenstahl: Hollywood, Berlin și un secol în două vieți”. Am citit o cronică, din care am spicuit ce veți citi mai jos.
Wieland compară viețile celor două personalități germane ale filmului, iar subiectul real al acestei duble biografii e chiar mai ambițios: contrastul dintre bine și rău. Cele două nemțoaice s-au născut la un an diferență (Dietrich în 1901, Riefenstahl în 1902), niciuna nu vedea din familii bogate, amândouă au studiat dansul, amândouă au lucrat ca actrițe. Dar când Hitler a ajuns la putere în 1933, fiecare a făcut o alegere uluitoare. Dietrich a fugit în America, a lucrat la Hollywood și a devenit cetățean american în 1939. A călătorit prin Franța și Italia ocupate de naziști din 1944 până în 1945, depășindu-și frica, oboseala și condițiile primitive pentru a ridica moralul trupelor americane.
Prin contrast, Riefenstahl a îmbrățișat guvernul național socialist, chiar dacă, după război, a negat că ar fi făcut-o. A vrut să facă filme și a apelat la finanțarea nazistă.
***
Leni Riefenstahl în vizită la București
După apariţia ultimului său film, Olympia, în 1938, la doi ani după olimpiadă, Leni a plecat într-un tur al oraşelor europene pentru a-şi promova opera, oprindu-se la Viena, Paris, Graz, Bruxelles, Copenhaga, Olso, Veneţia, Roma şi…Bucureşti. Pe când era la New York, în noiembrie 1939, are loc în Germania Noaptea de cristal (în timpul căreia mii de case, prăvălii ale evreilor şi sinagogi sunt distruse). Drept urmare, Hollywood decide să boicoteze filmul.

În paginile Ilustraţiunii române din 1939 este prezentată vizita regizoarei Leni Riefenstahl la București cu fotografii înfăţişând-o pe peronul Gării de Nord, dar şi la premiera de gală a fimului Olympia la cinematograful ARO (astăzi Patria) (foto) sau în vizită la stadionul ANEF. (sursa)

***

Și încă ceva: Leni în plină glorie.

Pe coperta TIME, 19 februarie, 1936

Martin Munkacsi, Leni Riefenstahl, 1931

Și aici, în 1974, alături de Mick Jagger



Citiţi şi

La Popesco

„FEMEI OBIȘNUITE”

Ce ar putea învăța părinții și educatorii din remarcabila poveste a coregrafei și dansatoarei Gillian Lynne

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro