Let yourself go. Let yourself grow.

Andreea Ionescu

8 March 2012

Lecţiile pe care le primesc de fiecare dată când intru în contact cu dragii mei maeştri tibetani continuă să îmi indice cu încăpăţânarea axiomei că toate bunele şi toate relele vin din capul nostru. Nu din capul fizic, ci din minte – artizanul marilor noastre victorii şi dezastre personale.

 Călătoria la Kathmandu pe care tocmai am încheiat-o vine ca o subliniere, cu o linie groasă şi apăsată, a lucrurilor pe care le-am învăţat cândva şi le-am uitat între timp. Pe care le ignorăm de câte ori gonim prin oraş de la o întâlnire la alta sau pierdem o noapte pentru a respecta un termen şi a livra ce am promis când deja eram supraîncărcaţi. 

O retragere într-o mănăstire buddhistă din Kathmandu e ca un spa pentru minte. Accepţi lipsa de intimitate, dar şi bucuriile locuirii în comun, în camere de patru paturi, cu băi partajate, răcoare noaptea – căci acolo nu e încălzire din cauza climei, iar acum ai nimerit într-un val de aer foarte rece, care cere peste sacul de dormit şi o pătură – şi cu metode complet noi de exersare a minţii. Meditezi. Reciţi texte stranii în tibetană după ce le-ai înţeles bine sensul. Participi la ceremonii cu tobe imense care scutură de pe tine toată mizeria mentală, care se prăbuşeşte ca o coajă de lut, crăpată, şi te lasă ca după un gomaj bine făcut. Dar, mai ales, intri în legătură cu minunaţii maeştri tibetani.

 

Un exemplu uluitor de rezultat al tehnicilor de lucru cu mintea. Calmi, conţinuţi, radiind infinită bucurie şi iubire pentru tot ce îi înconjoară. Simpli şi plini de umor. Într-atât încât te întrebi dacă preamăritul nostru model cultural şi extra specialul model educaţional nu sunt cumva tot un fel de coajă din aceea, care se sparge la prima bătaie a tobei în centrul căreia sunt pictate trei văpăioare simbolizând cele trei nestemate: Buddha, starea de iluminare, Dharma, metoda care te conduce la acea stare, şi Sangha, comunitatea celor ce practică această metodă.

 

O retragere în Kathmandu este un moment în care iei mintea, vărsată şi împrăştiată peste tot ca un pahar de ceai răcit, o re-aduni în tine şi îi dai un scop. O concentrezi. O împuterniceşti. O dresezi să meargă acolo unde trebuie, nu acolo unde vrea ea, mobilizată de scopuri false şi reprezentări fără de conţinut. În locul acela, nimănui nu îi pasă cum pari şi cum apari. De aceea, europenii ies din hainele lor strâmte şi jalnice şi îmbrăţişează tunicile, şalvarii, şalurile şi cămăşile largi, moi, de bumbac subţire şi suplu, vopsit cu culori care ies la spălat şi imprimat cu câte un Buddha sau un AUM mare. Şi, brusc, te simţi de parcă ai ieşit din larma unei discoteci cu volum supradozat şi intri într-un lounge în care lumânările ard discret, iar muzica se aude suficient de tare ca să o înţelegi, dar destul de încet ca să nu te deranjeze.

Şi, când în minte se face linişte, începi să vezi dincolo de străzile nepavate, fără nume, pline de gropi şi praf. Începi să vezi ce frumoase sunt tibetanele, cu centurile lor cu paftale imense de argint, şi cu cerceii cu lanţ, prinşi de lob şi de ureche. Începi să apreciezi pe cel care frământă cu mâna un lighean de aluat pentru paste, pe care apoi îl va trece prin maşina de tăiţei şi va pune frumos, aliniat, fiecare tăiţel pe o sforicică din vitrină, ca să îi vezi cum se usucă. Vezi frumuseţea muncii investită în zecile de mii de obiecte făurite cu mâna, care invadează magazinele pentru turişti. Şi apreciezi exprimarea fluentă a profesorului de engleză nepalez care moare de foame din salariul lui de la şcoala plătită (în Nepal nu există învăţământ gratuit) într-atât încât se bucură să îţi fie ghid pentru cinci euro pe zi. 

Dar cel mai ciudat dintre toate lucrurile petrecute acolo poate părea să te întâlneşti dimineaţa, cu maestrul din mănăstirea în care locuieşti, pentru “învăţături”. Ne considerăm atât de avansaţi, încât privim de sus culturile care se luptă să stea deasupra liniei de supravieţuire economică. După care constatăm că sunt cu atât mai profunde cu cât nivelul de dezvoltare convenţional acceptat e mai scăzut. Şi aşa am ajuns, într-o dimineaţă, pe o terasă din Nepal, să primesc trei lecţii de la trei învăţători:

Primul, nepalez get-beget, implicat în politică, face yoga o oră pe zi şi predă pranayama (tehnici de respiraţie) şi meditaţie. De la el am învăţat lecţia de smereniei elegante, când ne-a explicat cât de onorat a fost să care de la aeroport la mănăstire şaptesprezece oameni veniţi să facă săpături arheologice după sufletul lor originar, autentic. Ne-a explicat ce şansă este să vii acolo pentru o altă perspectivă. Ne-a făcut să înţelegem cât din coaja noastră groasă are sens şi unde e adevăratul miez.

 Al doilea, maestru tibetan autentic, ne-a învăţat cât de important este să te integrezi. Să faci ceva pentru protecţia şi beneficiul celorlalţi, acel ceva fiind o cărămidă în marea construcţie a transformării şi iluminării personale. A încheiat cu două propoziţii tulburătoare: Let yourself go. Let yourself grow. Publicitari din toată lumea, tocmai aţi fost depăşiţi major de un călugăr tibetan.

Al treilea, dar nicidecum cel din urmă: un saddhu autentic, unul dintre acei rătăcitori care se îmbracă într-o bucată de pânză galbenă şi rătăcesc, cerşind şi filosofând, prin lume. Pielea s-a bătătorit şi s-a înnegrit de la anii de umblat prin soarele torid al Indiei. Ochii, cu corneea galbenă, strălucesc de o lumină extraordinară. La fel de extraordinară e şi lecţia acestui filosof cerşetor care umblă în nişte espadrile vechi de când lumea, cusute cu cord: că poţi ajunge la extaz dacă predai ca ofrandă maestrului tău egoismul şi mândira, aroganţa – sursa tuturor obstacolelor din viaţă. Odată acestea înlocuite cu devotamentul pentru maestrul- coach care are ca sarcină să te reconecteze cu Tine, calea spre iluminare este deschisă. Ne spune: Sunteţi binecuvântaţi. Duceţi-vă la bun sfârşit misiunea.

De aceea, de fiecare dată când mă reîntorc de la Kathmandu, obişnuiesc să spun că am coborât din tărâmul minunilor. Chiar dacă acolo ai curent doar unsprezece ore pe zi, un om din acel tărâm a ştiut că e simplu să faci lumânări cu talpă, ca să le poţi aşeza oriunde ai nevoie de Lumină.



Citiţi şi

Trăieşte-o cum te pricepi mai bine!

Între a avea dreptate și a avea liniște, aleg liniștea

Când au ciclu, sunt izolate

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,067 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro