Lorena Sârbu lângă Oscar de la Renta

Doris Sângeorzan

20 February 2012

Creatoarea de modă Lorena Sârbu, născută în Timişoara, de unde a plecat în S.U.A. în timpul studenţiei, în anii ’90, a fost singurul designer român care şi-a prezentat colecţia toamnă-iarnă 2012 la Săptămâna Modei din New York, desfăşurată între 9 şi 16 februarie.

A fost prima prezentare a Lorenei la New York Fashion Week, în spaţiul dedicat acesui eveniment la Lincoln Center. Colecţia ei a constat în 25 de rochii de seară şi cocktail, iar prezentarea care a avut loc duminică, 12 februarie, nu a fost un defileu pe podium, ci a durat o oră în care, pe fondul decorului albastru-închis al sălii The Box, manechinele, situate pe o scenă şi scoase în evidenţă de lumina reflectoarelor, au purtat rochiile create de Lorena şi au fost pozate de românul Dan Lecca, cel mai cunoscut şi apreciat fotograf de prezentări şi defilee de modă din lume. Deşi Lorena scria în Huffington Post, înainte de prezentare, că este entuziasmată, dar şi surprinsă şi emoţionată de oportunitatea de a participa la Săptămâna Modei, aceasta a părut un pas firesc în ceea ce priveşte expunerea şi recunoaşterea de care se bucură linia care-i poartă numele, aflată în plină ascensiune. Când am avut plăcerea să o intervievez pe creatoare acum câteva luni, spre sfârşitul anului trecut, mi-a spus cu modestie şi optimism că este foarte mulţumită de felul în care a fost primită linia ei, şi că priveşte cu încredere spre noul an. Lorena a început 2012 în forţă, cu realizări care doar au părut să-i depăşească aşteptările.

La gala decernării premiilor Golden Globes din ianuarie, Kelly MacDonald, nominalizată pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar dintr-un serial TV, a purtat o rochie creată de designerul român. În săptămâna următoare, actriţa Blake Lively, considerată un “fashion icon” al noii generaţii de vedete, a purtat o tunică semnată Lorena Sârbu într-un episod al serialului ultra-popular “Gossip Girl.” Apoi, participarea Lorenei la New York Fashion Week a devenit o certitudine odată cu publicarea calendarului oficial al evenimentului, care a inclus de la început şi numele ei. De altfel, se pare că brand-ul Lorena Sârbu s-a aflat de la început sub o stea norocoasă.

Lansată în 2010, linia ei de rochii s-a bucurat imediat de succes : prestigiosul magazin Bergdorf Goodman i-a achiziţionat prima colecţie, iar de curând creaţiile ei au fost expuse în vitrina magazinului, alături de rochii ale unor nume consacrate ca Oscar de la Renta. Apoi a urmat magazinul Saks Fifth Avenue şi numeroase altele din întreaga lume. Showroom-ul creatoarei se află la New York, iar ea locuieşte în Los Angeles, unde rochiile Lorenei au fost purtate pe covorul roşu de către numeroase staruri, printre care Eva Longoria, Carrie Underwood, Emma Stone, Carmen Electra, Cheryl Hines.

În viitor, Lorena doreşte să îşi extindă brand-ul şi în România, de care a rămas foarte apropiată, pe care o vizitează anual împreună cu fiul ei Andrei, unde sunt prietenii ei cei mai buni, unde şi-a descoperit pasiunea pentru modă şi a învăţat ce înseamnă creaţia vestimentară prin intermediul bunicii şi străbunicii ei care coseau piese de îmbrăcăminte în casa din Banat unde a copilărit Lorena.

Colecţia prezentată la New York Fashion Week a fost una eclectică, de la o rochie scurtă şi îndrăzneaţă din piele roşie împletită şi tăiată, la o tunică elegantă cu mâneci largi, la numeroase toalete de seară lucioase, sofisticate, sexy sau delicate. Ţinutele de seară şi de cocktail s-au remarcat prin strălucire, feminitate şi eleganţă old-Hollywood, dar şi prin elemente moderne şi cosmopolite, decoraţii si forme geometrice care au conferit rochiilor un element arhitectural, o caracteristică a stilului Lorenei Sârbu, pentru care arhitectura este o sursă constantă de inspiraţie ce transformă creaţiile ei în versiuni moderne ale stilului sofisticat european.

Deşi fiecare rochie a fost diferită ca stil, culoare şi forme, ceea ce a caracterizat întreaga colecţie şi a impresionat publicul a fost atenţia impecabilă acordată detaliilor. Combinaţia de materiale luxoase (dantelă, catifea, tule, şifon, mătase, crep) şi elemente decorative complexe (paiete, pene, aplicaţii cu mărgele şi flori) a scos în evidenţă măiestria şi sensibilitatea artistică a creatoarei.

Rochiile prezentate la New York Fashion Week au fost inspirate de stilul anilor ’80 şi al Madonnei pentru că, a declarat Lorena, “atunci când am creat această colecţie m-am simţit liberă şi plină de exuberanţă, iar anii ’80 au fost caracterizaţi de strălucire, entuziasm, de plăcerea de a dansa, de muzică dinamică, dar şi romantică, de multă culoare, tocmai de aceea am folosit pentru prima dată foarte mult albastrul cobalt şi roşul, care este prezent în toate colecţiile mele. Când am început să lucrez la această colecţie mă simţeam fericită şi întrebarea pe care mi-am pus-o a fost cum să creez rochii prin care să exprim această stare de fericire. Pe de altă parte, colecţia reflectă şi o evoluţie a mea ca designer şi ca femeie- m-am simţit pe de o parte mai încrezătoare în viziunea mea şi în abilităţile mele de designer, şi pe de altă parte am pus foarte multă emoţie, mult suflet în aceste creaţii. Femeia căreia mă adresez prin această colecţie este puternică, hotărâtă şi în acelaşi timp sensibilă, feminină şi nu îi este frică să-şi exprime emoţiile. Femeile de carieră din ziua de azi par dure, închise într-o carapace prin care nu transpar trăirile lor emoţionale. Femeile pe care îmi place mie să le îmbrac sunt femei care au şi îşi doresc să aibă succes, să iasă în evidenţă, dar care rămân feminine şi sensibile, calităţi care pot părea contradictorii. Însă prin fiecare colecţie eu încerc să transmit un mesaj, iar cuvântul care descrie cel mai bine creaţiile mele din acest sezon este ‘autenticitate.’ Mi-am dorit ca prin ele să inspir femeile să fie ambiţioase şi sigure pe ele, dar să rămână sincere, autentice.”

Eu, personal, am rămas cu gândul la o rochie pe umăr albastru cobalt cu nuanţe metalice, la o rochie roşie pe bust sub formă de corset care se continuă cu valuri tule ornate cu pietre strălucitoare, la o rochie tot roşie din crep cu detalii şi spate din dantelă, şi la atâtea alte toalete din colecţia Lorena Sârbu pe care sper să le văd duminică pe covorul roşu la Oscaruri!

Colecţia toamnă 2012 o puteţi vedea aici.



Citiţi şi

Weekend-ul ăsta este rezervat pentru #Dichisar!

#Dichisar de Mărţişor

10 cadouri uber Catchy, Made in RO!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,932 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro