Se uita în oglindă și nu îi venea să creadă că părul îi stătea într-atât de ciufulit. Parcă ar fi pierdut nopțile prin cluburi sau bodegi. Râse scurt și înfundat și se apucă să se pieptene, trăgând cu forță acele hulpave prin bogăția încâlcită. Arată minunat, se simțea bine, dar ceva lipsea. Întâlnirea cu el, cel pe care îl aștepta de două săptămâni, ar fi putut să îi aducă euforia de care se simțea dependentă. Numai când se gândea la el simțea că nu mai are control asupra minții, trupului, nici măcar a respirației.
Să fi fost doar o simplă aventură, o iubire de-o vară sau potențialul materializat al unei peceți cu garanție pe viață? El este un cuceritor, spune mereu ceea ce trebuie și, mai presus de asta, spune așa cum trebuie. Ce femeie i-ar rezistă unui tânăr atrăgător, inteligent și cult, cu simțul umorului, cu maniere și șarmant?
E drept, zâmbetul pare controlat, vorbele sunt parcă repetate în oglindă, iar discuțiile au subiecte ce îl avantajează. De abia acum, când rememora pentru a zecea sau a douăzecea oară întâlnirile cu el, a realizat că era posibil să fie doar un manipulator. Dar, chiar și așa: toți oamenii manipulează sub o formă sau alta, faptul că el a reușit să o atragă într-un joc imaginativ, într-o rețea de discuții captivante și să o facă să își dorească mai mult, ar putea fi dovadă că și-a dorit să depună un efort suplimentar dedicat ei.
Femeile adoră să se joace cu ideile, să se viseze ispite și să se mintă pe ele însele. Auto-mințirea este un drog cu puteri afrodiziace, potrivit femeilor care încearcă să spargă șabloanele, dar ajung să li se conformeze. Ea are 28 de ani, este acea vârstă la care lumea îți spune că viața abia începe, bărbații consideră că ești în căutarea unei căsătorii înainte de a-ți rosti numele, iar consumatorii de plăceri te garează pe linie moartă cu semnul „expirat”, drept bifă. Dar el, el este altfel.
Au povestit atât de mult, s-au amuzat pe atâtea teme și privirile ei au reușit, cu siguranță, să îi transmită profunzimea gândurilor sale, sinceritatea și dorința de a-l cunoaște, de a-l îndrăgi și de a-l iubi, de a-l asimila și de a-l zidi în celulele-i nestatornice. Privirea lui, curioasă și fierbinte, atât de greu de susținut prin greutatea emoțiilor transmise, îi era dedicată ei. Trebuie să fi fost singura pe care s-o fi privit în acest mod unic, ca și când ar fi și începutul, dar și sfârșitul, ca și când – contrar tuturor evidențelor – lumea din jur nu ar exista, frumusețea ar păli, inteligența ar stagna, iar oamenii din jur ar fi un decor aidoma naturii moarte, menit să potențeze flama celor doi protagoniști.
Deodată, își aminti de ea, de ea în formă sa originală, pură și nealterată de dorințe, de ispite, de reverberații erotice. Să fie aceasta revelația de care avea nevoie? Precum un zbor de fluture, precum o bătaie de aripi subțiri și translucide, lucrurile păreau să capete alte nuanțe. Atunci a realizat: era o femeie aidoma majorității femeilor din jur, era frumoasă, însă frumusețea ei se încadra perfect în media feminină, era inteligentă, însă nu reușise niciodată să demonstreze cuiva măsura inteligenței sale (ceea ce înseamnă că era inteligentă pentru sine, era o inteligență proprie orientată cu dosul către lume și cu fața către narcisul din ea), era o prezența plăcută, însă cunoștea femei mult mai încântătoare, mai sociabile, mai volubile și mai plăcute. Și nici măcar nu depuneau efortul de a se face plăcute, era ceva natural.
Nimic din ceea ce îi arată lui nu era natural, nimic nu o caracteriza, era propriul personaj deghizat de la balul mascat al unei potențiale relații pe viață. Ar fi putut să se dedice bărbatului aceluia minunat, dacă ea însăși nu era pe deplin asumată?! Ar fi putut să îl facă fericit în timp ce se simțea un fluture îmbrăcat în costum de șarpe? Onestitatea nu este o virtute orientată către societate, îndelung aclamată și dată de exemplu. Onestitatea este singurul mod de supraviețuire, este o capsulă solitară în Univers, singura capabilă să mențină semnalele vitale și să întrețină fericirea pasagerului. Onestitatea asumată este singurul lux pe care ar trebui să și-l permită atât bogatul, cât și săracul.
Râdea din nou, dar cu toată fața, ieșise soarele în ochii săi. Când el a sunat la ușă, s-a dus alene și i-a deschis. Toate lucrurile pe care se gândise să i le rostească erau pierdute în neantul momelilor și al măștilor căzute. Îi zâmbi strengărește și îi spuse: „Sunt pregătită să îți arăt cine sunt fără a simți nevoia să aflu cine ești.”
Epilog: Povestea adevărată începe atunci când cortina cade.
Citiţi şi
Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
