Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

M-a acuzat că sunt nebună, că hărțuiesc bărbați pe net

16 March 2018

Ne știm din școală. Colegi de clasă, de bancă și, mai apoi, un timp, „iubiți”. Cam ce însemna pe atunci iubirea dintre adolescenți: ne țineam de mână și ne pupam pe buze, cu gura închisă. Relația evolua foarte lent și, când să treacă la un nou nivel, s-a rupt. Eu am rămas cu gustul a ceea ce ar fi putut să fie și nu a fost, căci ajunsesem la vârsta când hormonii se trezesc la viață. El și-a ostoit repede curiozitățile, că doar nu eram singura fată din clasă sau din oraș.

Au trecut ceva ani, ne-am văzut fiecare de ale lui, viața ne-a servit (cel puțin mie) mai multe feluri mai mult reci, decât calde, unele sleite de-a dreptul și chiar grețoase, așa că nedumerirea aceea adolescentină și inocentă a fost păstrată cu sfințenie, așa cum păstra bunica rochia de sărbătoare în dulapul plin de lavandă.

Aș vrea să vă spun că ne-am reîntâlnit întâmplător, adulți fiind, și că am reluat povestea neterminată bla, bla. Însă lucrurile nu s-au întâmplat așa. Destinul nicicum nu voia să ne readucă în perimetrul aceluiași metru pătrat, așa că am fost nevoită să preiau inițiativa. Și asta pentru că era singura mea poveste curată, singurul meu punct de sprijin într-o viață făcută franjuri de un bărbat și apoi coafată cu tăvălugul de altul.

Așa că l-am căutat pe rețelele de socializare după nume și porecla pe care mi-aduceam aminte că o căpătase la un moment dat. Nimic. Nu m-am dat bătută și am început să caut foștii colegi, căci, din om în om, aveam șanse reale să-l găsesc. Am reușit să adun la un loc o mică gașcă din fosta clasă, ba chiar să stabilim o reîntâlnire, că și așa nu avusese loc niciuna până atunci. Însă el, ia-l de unde nu-i, nimeni nu-mi putea spune absolut nimic, se părea că nu ținuse legătura cu cei pe care-i găsisem eu. Asta m-a ambiționat și mai tare. Am extins căutările. În fond, azi toată lumea e pe internet, dau eu de el, n-am nicio îndoială….

femeie ochelari de soare

…și am dat, bineînțeles! În mod ciudat, nu era deloc departe. Nu emigrase, nu schimbase orașul, nu devenise faimos. Mai mult, era prieten cu prietenii mei virtuali, însă nu folosea nici numele lui real, nici porecla. L-am recunoscut surprinzător de ușor într-o fotografie pe care una dintre rețelele de socializare mi-a trântit-o în față, asta după ce eu cercetasem conturile tuturor celor pe care memoria mi i-a returnat, iar internetul nu mi i-a ascuns. Am răsuflat ușurată… nu luam în calcul varianta în care el avea deja o viață făcută, căci asta, azi e relativ irelevant. Ce e azi solid, mâine poate deveni lichid și poimâine gazos și gata, nu mai e! Acum mai trebuia doar să pun la cale strategia de abordare, căci era foarte importantă. Prin urmare, i-am scotocit contul pentru a da de informații care să mă ajute. M-am bucurat să văd că avem pasiuni comune – cum ar fi aceea pentru ceasuri bărbătești.

Eu aveam o colecție frumușică, așa că găsisem pretextul perfect. Eram dispusă inclusiv să-i dăruiesc cea mai bună piesă, atât de tare mi se încinsese imaginația și mă ardea nerăbdarea. Așa că l-am abordat direct pe subiect, fără să-i dau detalii despre trecutul comun pe care – speram eu – că nu l-a uitat, precum – tot așa, speram eu – nu-mi uitase nici numele. A răspuns!

Și, din vorbă în vorbă, repede am ajuns pe tărâmul minat al vieții personale. Dar vorba despre noi, cei din tinerețe, tot nu o aducea și nici amintiri nu avea de gând să depene, iar eu mă abțineam cu greu să-l întreb, căci tare curioasă eram să văd cât de gros e obrazul de bărbat care nu-și aduce aminte de una dintre primele iubiri, fie ea și adolescentină (sau cu atât mai mult…). Mi-am studiat pozele de pe Facebook… chiar nu mă schimbasem mult (zic eu). Să fie oare „vina” acestor rame de ochelari noi? Aerul de eleganță pe care mi-l admiram singură în oglindă să-mi fi alungat cu totul adolescența de altădată?

Am schimbat strategia și am postat poze și cu, și fără ochelari, ba chiar am completat profilul cu numele meu complet din perioada aceea. Nimic. Nicio reacție, deși ajunseserăm la nivel de flirt ușor, digital, și chiar stabiliserăm o întâlnire strict legată de pasiunea noastră comună.

Cu toate eforturile mele, chiar în seara de dinaintea întâlnirii, explodez. Și îmi vărs tot focul în mesaje săltate de ton, în care mă mir și exclam în fel și chip cum de poate fi posibil ca el să nu mă recunoască, cum e posibil să fie atât de imatur și insensibil și după atâta timp, după toate indiciile și apropourile mele, să nu zică nimic de trecutul nostru comun? Chiar atât de nesemnificativ a fost, încât și l-a șters complet din minte?

La orice m-aș fi așteptat, dar la reacția pe care a avut-o el, niciodată! Pe scurt, m-a acuzat că sunt nebună, că hărțuiesc bărbați pe net și că el nu a fost niciodată colegul sau iubitul meu din prima tinerețe sau totul este o invenție menită să-i facă lui probleme acum? Ce mai urmează, să-i spun că este tată și să-i bag pe gât vreun copil de-al meu din flori? Și m-a blocat!

Nu știu, zău, care o fi nebunul dintre noi doi, însă știu că m-am lecuit de căutat caii verzi ai iubirilor de altădată (vorba cântecului – „simple amintiri”) pe pereții Facebook-ului din prezent…

PS: n-am mai zis nimic când, mai târziu, l-am văzut etichetat într-o poză de grup cu foștii noștri colegi, de la o întâlnire de care, în mod misterios, nu am fost anunțată, chit că eu fusesem cea care inițiase, cum spuneam, aceste revederi… De ce oare? Nu am idee…



Citiţi şi

Vreau să stai!

Noile tehnici de agățare pe net

Un gentleman poate trece prin orice

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,510 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro