Mai dă-o în mă-sa de zacuscă!

Aurelia Nan

28 August 2015

aura nanAvea un gust amar în gură în dimineaţa aceea. Nu dormise bine deloc şi se trezise mai devreme ca de obicei, deranjată de un gând care-o bâzâia: ”Astăzi e ziua de zacuscă”.

Îi plăcea toamna mai mult decât oricare alt anotimp. Nu-şi dădea seama exact de ce, dar pur şi simplu aşa era. Cu toate că simţea că se întristează câte puţin cu fiecare frunză căzută pe jos şi cu fiecare pală de vânt. Iar ploile îi provocau o plăcere amestecată cu suferinţă, ca unui animal închis în cuşcă, dar totuşi ferit, acolo, înăuntru. Se bucura de fiecare clipă de toamnă aşa cum se bucură un om care mai are puţin de trăit şi iubeşte fiecare zi care i-a mai rămas.

Tocmai de aceea nu înţelegea de ce trebuie să irosească acele zile minunate făcând dulceţuri, murături şi zacuscă. Niciodată nu-i plăcuse la bucătărie. Considera că e pierdere inutilă de timp să stai ceasuri în şir tocând, fierbând, amestecând, gustând. Adevărat că nici maică-sa n-o pusese de mică, fiindcă văzuse că n-are tragere de inimă. Ei îi plăceau cu totul alte lucruri: să citească, să viseze cu ochii deschişi, să caute răspunsuri. O lăsase în pace cu cărţile şi cu gândurile ei cu tot.

Apoi se măritase şi n-avusese încotro. Trebuia să facă de toate, mai ales ca bărbatu-său era cam pretenţios. Nu-i vorbă, omul n-o obligase, mai ales că ea îi spusese din capul locului că nu ştie să gătească. La început, când erau doar ei doi, mai mâncau pe la soacră-sa. Dar nu prea-i convenea văzând ca el trage mereu la mă-sa, de parcă erau trei în căsnicie. Încet, încet, s-a dat şi ea pe brazdă. Azi o ciorbă, mâine un pilaf… ştia prea bine că dragostea bărbatului trece prin burtă. Şi, uite-aşa, trecuseră anii. Nu-i plăcea nici acum să gătească, dar pricepuse că ăsta e rostul femeii. Mai ciudat este că făcea mâncarea exact ca soacră-sa. Unele le nimerea chiar mai bine, dupa spusele lu’ bărbatu-său, mulţumit că nevasta se aseamănă din ce în ce mai mult cu cea care-l crescuse. Iar după ce veniseră şi copiii, ajunsese să stea în fiecare zi în bucătărie…

11241804_955911467781166_5118013529128293319_n-1

Şedea aşa în vârful patului şi se gândea la viaţa ei. Casă, bărbat, copii, serviciu. Zacuscă. Ce se alesese de toate visurile ei? De călătoriile lungi care înconjurau lumea? De oamenii deosebiţi pe care avea să-i întâlnească? De tot ce voise să realizeze? Şi de celelalte pe care le visase, dar nu ştiuse să şi le facă? În clipa asta şi-ar fi dorit să fie pe o insulă. Să se plimbe singură pe ţărm, răsfirând nisipul cu degetele de la picioare. Să nu ştie ce oră e sau ce zi. Să nu facă altceva decât să asculte valurile şi fâşâitul vântului prin frunze… I se întâmpla şi acum să viseze, era felul ei de a fugi de realitate, pentru puţin timp. Era bine şi aşa, decât deloc. Revenea apoi la viaţa ei banală. Dar astăzi nu ştia deloc ce e cu ea… Parcă era bătută sau înţepenită, parcă nici nu putea să mai gândească.

Se sculă oftând şi târşâindu-şi papucii plecă spre bucătărie. Borcanele şedeau frumos înşirate pe masă, aşteptând să fie umplute. Câteva sacoşe de rafie pline cu legume se odihneau, rezemate de perete. Simţi cum i se pune un nod în gât, şi o furie amestecată cu disperare o cuprinse. ”Asta e viaţa mea? Din tot ce mi-am dorit?… Asta?” Se repezi încrâncenată la geam, îl deschise şi începu să arunce frenetică. Ceapă, ardei, vinete… tot ce nimerea. Râzând în hohote ca o nebună, lua legumele cu amândouă mâinile şi le arunca cât mai departe. Cu fiecare aruncare simţea că i se ia câte o pietricică de pe suflet. Jos, sub fereastra, oamenii se opriseră din mers si priveau, minunându-se ca la circ. Copiii ţipau şi alergau să prindă câte o roşie, ca să aibă cu ce se bate. Lumea vocifera deja, neştiind ce să creadă. Unii râdeau, alţii zbierau la ea să nu mai dea. Sau arătau cu degetul la cap şi treceau mai departe. ”Nu vedeţi că a luat-o razna?” Câţiva priveau îngrijoraţi în sus. ”Sunaţi domne’ la poliţie, că acu’ se aruncă!”, strigă o babă către mulţime. Nimeni n-o băga în seamă, erau prea ocupaţi cu spectacolul.

Dar ea nu avea de gând să sară. Dimpotrivă. De mult nu mai fusese aşa de fericită. Bolborosea întruna: ”Mai dă-o în mă-sa de zacuscă!” Şi râdea cu toată gura, aplecată pe fereastră, iar părul lung îi flutura în bătaia vântului.

Pe  Aurelia o găsiți toată aici.



Citiţi şi

“Nimic nu vine ușor în viață, nu există plăcere fără durere”

Frica de-a mai iubi după o despărțire pe care n-ai vrut-o tu

Să-l doară și pe el așa cum a durut-o pe ea 21 de ani!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
31,106 views

Your tuppence

  1. Lav / 16 June 2017 21:40

    Este un articol despre multe femei. Eu nu fac zacusca!!!

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro