Mai lăsați-mă să plâng un pic

Mirela Voicu

28 January 2015

mirela voicuToată lumea mă întreabă de ce nu mai scriu. Pentru că nu pot. Îți trebuie o stare să scrii. Apoi, voi, toți, așteptați ca eu să fiu haioasă, să fiu ironică, să fac mișto de mine sau de alții. Iar eu nu pot, pentru că mă doare. Acum două săptămâni am pierdut o prietenă pe care, poate, n-am știut s-o definesc niciodată. Știam că e acolo. Când voiam eu, când voia ea. Era o parte din mine. A știut un secret pe care eu l-am aflat târziu. Și n-am știut niciodată că ea îl știa. Decât atunci când eu îi povesteam ca unui om care nu știa. Și ea zâmbea.

Nu știa niciodată cât de mult îmi poate povesti. Unde să se oprească. Și unde să spună. A fost acolo când am scris prima poezie. Și a înțeles-o altfel, pentru că era profesoară de română. A știut când iubesc. A știut când sufăr. A știut când mi-e greu, deși nu i-am spus. Aveam, cumva, aceeași conjugare. Despre care o să vorbesc altădată.

N-am mai scris. Pentru că ea vedea mereu ce scriu. Și râdea. Îmi zicea că-s nebună, în sensul frumos, îmi zicea că-s haoiasă. Am băut cu ea milioane de cafele. Au fumat cu ea sute de țigări. Pe șest. Ea n-avea voie pentru că era cardiacă, eu mă feream pentru că mama face cu nervii când mă vede cu țigara în gură. Pe ea o certa acasă un doctor, adică soțul, pe mine mă certa mama de două ori. O dată pentru că i-am dat ei țigări și n-avea voie și apoi pentru că tututnul dăunează grav sănătății. Dar noi, două nebune, ne ascundeam de lume și trăiam. Așa, după regulile noastre.

Tata a plecat sâmbătă. La prânz. Dorica a plecat duminică. Tot la prânz. Când a murit tata mi-am aprins o țigară. Când a murit Dori, am făcut la fel. Când o să mor io, n-o să mai am cum. Aprindeți-o voi. N-am nicio aminitire pe care n-o pot împărți cu ea. Ea n-a îmbătrânit niciodată. Am îmbătrânit doar eu. În meseria asta ingrată în care am văzut cât nu-și pot unii imagina, o moarte, altădată un live, m-a secerat, m-a secătuit, m-a lăsat mută.

lacrima

Nu vă mai spun nimic. Dorica era prietena mea. Era frumoasă, era deșteaptă, vorbea perfect franțuzește, era cea mai bună profesoară de română și cea mai mișto confidentă. Nu întreba niciodată de ce. Nu judeca niciodată oamenii. Nu interpreta mesajele simple. Nu bea cafeaua cu zahăr. Citea cele mai noi cărți. Își punea ochelarii când citea pe facebook. Și când a murit, citea. Ochelarii i-au căzut. Și cartea. Apoi, și ea.

Își punea masca atunci când era obosită. Nu bea vin dulce, ci sec. Niciodată roșu, ci alb. Îi plăcea peștele și îi plăceau pisicile. Are în curte o grădină de ghiocei și a fost cel mai mișto Scorpion din câți știu. Nu i-a scăpat vreodată vreo știre și a știut mereu ce că*cat am spus la tv. Îi plăceau freziile și pastrama făcută de mine. A lăsat mereu de la ea și a dat la alții.

Mama plânge în fiecare zi. De mult ori mă fac că nu știu. Între noi e o bătălie tăcută. Nu-mi spune, dar asta simte și în sinea ei îmi zice: “Dorica era prietena mea”. Eu tac. Prietena oricui ai fi fost, îmi lipsești. Rău. Și apoi, doar noi știm, că nicioadată cafeaua nu va avea același gust când o bei singur.

Iar voi, care mă știți zîmbind, mai lasa-ți-mă o clipă să plâng. N-aș fi eu dacă m-aș deghiza într-un fariseu cu aere de clown.

Pe Mirela o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Jupiter în Scorpion, pentru toate cele 12 zodii

Horoscopul lunii octombrie 2017

De câteva zile aștept un semn de la tine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,471 views

Your tuppence

  1. Camelia Maria / 28 January 2015 10:24

    Sa-i fie tarana usoara! Si poate bea cafea si fumeaza, acum, cu Lena, prietena mea…

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro