Mamă cu precauție, vinovăție, frică

9 October 2019

Pentru cei mai răniți dintre noi, disponibilitatea asta aproape servilă față de propriul copil – din dorința de a compensa răni din trecut – e nefirească, neproductivă, nesănătoasă.

Odată cu omul bun și blând care ești, copilul are nevoie să îți învețe și tăria: ce limite ai tu, ce nervi, ce intoleranțe, ce hachițe, ce nevoi. Are nevoie să te învețe pe tine ca model de om, în totalitatea ta, nu doar felia de rol parental afișat cu precauție, vinovăție și frică. Din tine își va modela și propria putere personală în relație cu ceilalți. Nu din cuvintele tale, care educă prea puțin.

Când îi zici ”nu”, se supără doar ego-ul lui, dar sufletul se bucură că are alături pe cineva în control. Subconștientul își pune limita aia sănătoasă de unde se va desprinde mai târziu starea de bine, de recunoștință, de mulțumire sufletească. Dacă ea nu există, copilul sau viitorul adult va fi mereu nemulțumit, nehotărât, în căutare perpetuă de umplere a golului pe care l-ai crescut fără să vrei. Disponibilitatea ta de a satisface orice moment de disconfort sau tensiune creează condiționarea unei permanente nevoi de a căuta cu sete neîmplinită mulțumire, altundeva, în afara sa, la altul și la celălalt.

Citiţi şi Concediul de maternitate: doi ani de stat cu copilul, nu doi ani de stat acasă

Când vindeci o supărare mare din trecutul tău de copil, nu e suficient să o conștientizezi. Trebuie să înveți, în procesul terapeutic să îți iei și puterea înapoi. Puterea de care ai nevoie să îl crești pe el și să rupi ciclul abuzurilor.

Dacă încă nu o ai și încerci mereu să fii extrem de disponibil, să îi faci pe plac, să nu spui ”nu”, să te justifici când o faci – blândețea asta căutată, planificată, vinovată și controlată de frică nu rupe niciun ciclu abuziv. Doar sădește în copil, într-o altă formă, trauma propriei nesiguranțe și neputințe.

Guest post by Oana Moraru

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro



Citiţi şi

Tristețea de a fi o pițipoancă ratată

O viață

Mia Scarlat, îngerul celor 170 de copii salvați din canale, are nevoie de ajutor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro