Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Marion Cotillard: “am fost o adolescentă care nu se simțea bine în pielea ei”

27 April 2019

La ora nouă dimineața, Marion Cotillard ne primește la Paris, în biroul lui Guillaume Canet, partenerul său, în fața unui suc proaspăt de sfeclă. Actrița n-a prea dormit – fiica sa, în vârstă de doi ani, a împiedicat-o, dar chipul îi este radios, e acel chip expresiv pe care cineaști precum James Gray, Jacques Audiard, frații Dardenne sau Woody Allen l-au surprins pe cameră. Pe rafturi, se regăsește o multitudine de trofee, iar pe pereți, afișele filmelor în care ea a jucat și o fotografie în alb-negru, în care Marion râde, ținându-l în brațe pe Marcel, fiul său.

Motivul pentru care Marion ne-a primit este discuția despre filmul Nous finirons ensemble (premiera: 1 mai 2019), urmare a filmului Les Petits Mouchoirs de Guillaume Canet, care are o cotă de popularitate în mare creștere. Îi vom regăsi pe amicii căpitanului Ferret, François Cluzet, Benoît Magimel și Laurent Laffite. Cu toții au mai îmbătrânit în cei nouă ani de la premira din 2010, și-au schimbat viața sau partenrii. Printre ei, Marie (Marion Cotillard), cu părul decolorat (oxigenat) e printre cele mai tensionate: n-are nicio relație amoroasă, iar instinctul matern e în bernă. Nu e tocmai lejer să te reconectezi cu un personaj pierdut, dar, ca de obicei, actrița se achită onorabil de orice sarcină artistică. Nimic nu pare să-i reziste lui Marion Cotillard, actriță oscarizată, veritabil star artistic, activistă în acțiunile de protejare a mediului natural și multe alte calități. În ultimele luni, a părăsit studiorile de filmare și s-a dedicat creșterii copiilor. O paranteză revigoranată, dar nu care nu va dura mult fiindcă pe Marion Cotillard „o iubește camera de filmare”.

Madame Figaro –  Cum regăsești un personaj după nouă ani ?

Marion Cotillard –  Mi-am reluat inspirația din acea perioadă, oamenii pe care îi cunoșteam, mai mult sau mai puțin și m-am susținut pe ajutorul celorlalți. Personajul meu, Marie, a evoluat. În Les Petits Mouchoirs, avea o latură solară, chiar dacă se afla într-o formă de autodistrugere, dar soarele i-o acoperea. În intervalul 3o-40 de ani, mai toate iluziile se spulberă. Eroina e dezabuzată, de aceea și-a creat un sistem propriu de apărare pentru a nu suferi. Atrecut printr-un doliu, o ruptură și își consideră viața ca pe o acumulare de constrângeri. Drept urmare, e antrenată într-o spirală negativă și nimeni nu o împiedică. Dacă prima oară Guillaume a fost inspirat chiar de mine, de data aceasta personajul nu-mi mai seamănă. Am ales o altă cale: caut tot ce este luminos, pozitiv și liber.

Spre ce vreți să vă întreptați ?

Aș vrea să descopăr cine sunt, am nevoie să găsesc autenticitatea. Există atâtea cercetări și devine o experiență pasionantă. Fiecare trebuie să-și descopere propria cale. M-am convins de acest fapt după ce-am urmat câteva ședințe de psihanaliză. Mi-au fost relevat anumite lucruri, ședințele n-au fost inutile, dar sunt, din punctul meu de vedere, incomplete. Rezonez mai bine în munca/efortul spiritual și corporal. Cred că purtăm cu toții vechi traume și avem amprentele lor pe trupurile noastre. Ca să mă eliberez de ele, am nevoie de muncă fizică. Una dintre cele mai bune metode de eliberare emoțională de vechile traume care m-a ajutat mult a fost hipnoza (metoda EMDR), am experimentat-o și mi s-a părut revoluționară. Apoi, am regăsit și alte activități în sprijin, precum cântatul sau dansatul. Mi-am impus să cânt, să dansez și să meditez măcar o dată pe zi.

Ați identificat rădăcinile răului?

Există anumite lucruri din viața mea și sunt convinsă că purtăm în noi urmele strămoșilor noștri. Cred că atunci când cineva are o traumă, dezvoltă o patologie sau comportament care este transmis din generație în generație. Nu ne cunoașteam îndeaproape istoria familială, iar memoria celulară poartă traumele noastre. Scopul este să ne dezlegăm de ele și să acceptăm cine suntem.

Ce a însemnat copilăria pentru dumneavoastră?

Părințiii mei sunt actori. Nu am jucta niciodată împreună decât la Conservatorul din Orléans. Am fost o adolescentă care nu se simțea bine în pielea ei. Am renunțat la tot, chiar și la mine însămi. Acest fapt l-a destabilizat pe tatăl meu și a condus către o relație conflictuală. Am doi frați care sunt gemeni. Găsirea locului în fața unui duo atât de puternic a fost complexă. Cred, totuși, că cel mai dificil este să-ți găsești locul în societate; asta valorează cel mai mult. Mai târziu, mi-am regăsit și frații, iar legătura a devenit una indestructibilă, acum avem o minunată relație.

Dumneavoastră, fata care nu se simțea bine în pielea ei, ați nimerit într-o profesiune dintre cele mai destabilizante posibil …

Da, judecata altora este cea de care mă temeam cel mai mult. Am ales o meserie în care există competiție, o meserie în care trebuie să-ți găsești propriul loc fiind judecat cvasi-permanent. Totuși, astăzi, îi mulțumesc vieții pentru că m-a făcut să mă confrunt cu ceea ce mă speria cel mai mult. Odată cu pelicula Taxi, am cunoscut succesul și popularitatea derutantă. N-am trăit-o  prea rău pentru că a fost satisfăcută nevoia mea de recunoaștere. Satisfacerea creativității a sosit mai târziu, odată cu filmul lui Jean-Pierre Jeunet, Un long dimanche de fiançaillesDin acest punct, totul a devenit diferit, s-a lărgit câmpul posibilităților.

Ați avut modele în copilărie ?

Mai degrabă care mă bulversau. De exemplu, o adoram pe Catherine Deneuve. Acasă, cu toții o veneram pe Greta Garbo, iar mama ne-o arăta în Queen Christina și Camille, filme înregistrate pe casete video. La fel, m-a marcat ultima scenă din The Great Dictator, cu Paulette Godard, o actriță uimitoare, foarte sensibilă.

Astăzi, dumneavoastră aparțineți cinematografiei hollywoodiene …

Sunt o norocoasă pentru că lucrez în Franța, o țară a cinemaului. Dar sunt norocoasă și pentru că e țara de adopție în care revin cu regularitate. Este adevărat că am luat o pauză pentru creșterea copiilor, dar și pentru mine. Am muncit enorm și aveam nevoie de această pauză. În momentul în care nu aveam chef să intru pe platoul de filmare, simțeam că îmi trădez pasiunea și aș fi luat și locul altcuiva. N-am mai turnat un film de aproape un an, dar îmi doresc să revin.

Ce altceva vă mai doriți?

Am produs un documnetar, Bigger Than Us de Flore Vasseur, care urmărește tineri activiști în lumea întreagă. Îmi place foarte mult să fiu în această poziție. Această provocare îmi face plăcere. Există o similitudine cu profesia mea de actriță: în poziții diferite, punem totul în mișcare pentru ca realizatorul să își concretizeze visul. Un alt lucru care mi-a devenit mai clar este faptul că trebuie să împărtășesc viziunea mea. Nu știu sigur sub ce formă, dar știu că trebuie să mă exprim și în alt mod decât ca actriță. Evident, îmi pun întrebări: ceea ce vreau să exprim e atât de percutant pentru a fi livrat? Dar la un moment dat, prea multe întrebări ne împiedică să progresăm. În cel mai rău caz, mă plâng, dar nu e așa de rău. Simt că viața este o permanentă mișcare, că locul fiecăruia e variabil, iar eu accept acest dat. Sunt femeie, actriță, dar niciun statut nu este „sigilat” pentru totdeauna. Și asta face aventura omenească atât de frumoasă: viața este plină de surprize.

În ce mod resimte cetățeanul din dvs. actuala criză?

Diferența dintre nevoile unei populații și modul în care este condusă este uneori deconcertantă. Oamenii au nevoie și merită să aibă încredere; inteligența, sensibilitatea și creativitatea francezilor reprezintă o bogăție incomensurabilă. Suntem deasupra problemelor ecologice, economice și sociale, dacă ni se oferă și mijloacele necesare. Oricine se simte nedreptățit se răzvrătește. Aici, dar și în orice alt loc din lume, vedem oameni care vor să spună și să trăiască o altă poveste. Tineretul se ridică și aduce cu el oameni mai puțin tineri, care sunt de partea lor, alte forțe sunt puse în mișcare. În acest sens, ultimul marș pentru climat m-a emoționat: suflul tinerilor era așa de puternic. Este evident că nu putem continua astfel, să fim conduși de bani, să distrugem ceea ce ne face să trăim și să alimentăm un sistem care ne trage în jos. Acești tineri, care și-au văzut părinții și bunicii trudind, fără a fi fericiți, refuză aceeași soartă. Totuși eu sunt optimistă. Guvernanții vor trebui să-i urmeze, deoarece oamenii modifică deja evoluția societății.

Festivalul de la Cannes se apropie și, odată cu el, se reaprind discuțiile despre paritate.  S-a vorbit deja prea mult ?

Niciodată nu va fi destul! Se vor opri atunci când o femeie va primi un salariu egal cu cel al unui bărbat. Mi se pare deja o nebunie că încă luptăm pentru asta și în 2019. Este rușinos și absurd. Nu pentru că avem complexe și modalități diferite de abordare, ci nu avem aceleași capacități și aceleași drepturi legitime pentru aceleași oportunități.

*Traducere și adaptare după interviul realizat de Richard Gianorio [Le 25 avril 2019 @ MadameLeFigaro.fr]

Photo by Jan Welters



Citiţi şi

Un imn al vulnerabilității – De rouille et d’os

Despre secretele vitalității cu Joyce CARPATI (86)

Alain Delon va primi un Palme d’Or pentru întreaga carieră

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
373 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro