Masca bătrâneții – La giovinezza/Youth

Mădălina Dumitrache

29 January 2016

Mădălina Dumitrache

Bulversant, pe alocuri, straniu, Youth probează virtuozitatea unui cunoscut cineast italian (filmul îi este dedicat lui Francesco Rosi). Încă de la început, Youth a fost un proiect ambiţios, în care – pentru a doua oară, după This must be the place –, Paolo Sorrentino realizează un film în limba engleză având o distribuţie internaţională (preponderent anglo-saxonă). În egală măsură, virtuoz, dar și exasperant, Youth aduce în prim-plan câteva dintre fulguranțele de talent – incontestabile – ale cineastului. După La grande bellezza / The Great Beauty, Sorrentino spune în Youth povestea unui om de optzeci de ani, care încearcă să accepte, cu resemnare, scurgerea ireversibilă a timpului. Mai presus de toate, este povestea prieteniei dintre doi vârstnici care scrutează împreună timpul care le-a mai rămas; cei doi amici privesc viaţa din perspective diferite.

Odată cu acest nou proiect, Paolo Sorrentino părăsește Roma (anilor lui Berlusconi) și alege Elveția cu liniștitoarele stațiuni de lux. În acest cadru, printre pășunile alpine și vacile aflate la păscut, regăsim ședințe de balneoterapie de cinci stele și multe… celebrități. Într-un balet mecanic – într-un hotel de lux – întâlnim un june actor hollywoodian (Paul Dano), fan  al lui Novalis, venit să-și pregătească un rol misterios (Hitler), un cuplu, aparent sobru și taciturn, care-și eliberează senzualitatea printre arborii din zona alpină, un fost fotbalist de succes (acum, obez) care caută „o gură de oxigen” și o Miss Univers (Mădălina Ghenea) mai mult sau mai puțin netoată. Cinema-ul lui Sorrentino – bogat în viziuni stranii – incită prin forța sa plastică și pare născut din subconștientul artistului, venit în întâmpinarea spectatorului. Debitor al lui Federico Fellini, cineastul aruncă o privire asupra sensului existenței, oferind emoții difuze, neclare, tocmai bune pentru a nu limita evidența spectaculară de pe ecran.

Youth 1

Fred (Michael Caine) – compozitor şi dirijor – este acum un pensionar care se bucură de o vacanță în Alpi, alături de bunul său prieten, Mick (Harvey Keitel), regizor de film încă în activitate. Compozitor și dirijor de talent, Fred nu are nicio intenție de-a reveni în peisajul muzical, câtă vreme, Mick se străduiește să termine un scenariu pentru ceea ce consideră el „ultimul său film important”. Fred are plăcuta surpriză să fie invitat să dirijeze din nou. Cei doi prieteni discută – cu o ironie caustică – despre grijile provocate de vârsta a treia (obsedanta prostată „recalcitrantă”), în timp ce unul este vizitat de fiica sa, iar celălalt, de actrița lui fetiș. Cele două apariții le tulbură rememorările: absențe, dureri, frustrări, dureri și suferințe. Lejeritatea, dorințele și plăcerile se confruntă cu gravitatea și cu trăirile adevărate, lăsând la vedere egocentrismul și căile creației. Deşi susţine că nu îi este dor de muzică, Fred îi simte prezenţa peste tot şi o caută aproape inconştient. În spatele acestui buchet de emoții, se ghicește un autoportret, se zăresc întrebările miezoase ale unui cineast care – la (doar) 45 de ani – pare să fi văzut totul.

Youth 2

Cu toate că decorul este elvețian, acțiunea (mai degrabă inerția) evocă decadența de tip roman, așa cum am văzut vanitatea necrozată în La Grande Belezza, iar spectaorul are surpriza de-a găsi urâțenia, ci nu frumusețea. Producţia a fost filmată, în cea mai mare parte, în Elveţia, dar şi la Veneţia, Londra şi Roma. Alături de o naraţiune lineară, care urmăreşte intimitatea personajelor, Sorrentino aduce o structură vizuală plină de vervă imaginativă, investigând relaţiile acestora şi interconectând drama legăturilor lor. În Youth, ni se spune despre bătrânețe, despre acea aviditate a umbrei înseși, amintirea a ceea ce ea nu va mai fi niciodată. Puternicul contrast dintre  trupurile împuținate și vigoarea tinerilor – care afișează cam tot ce putem numi carnal – uimește și șochează privitorul din fotoliu. Este contrastul dintre corpul „perfect” (în sensul popular al termenului) vândut de publicitatea agresivă și trupurile peste care anii au sculptat, fără să diminueze, totuși, frumusețea de fond. Parcă nimănui nu-i pasă că timpul se scurge nemilos de repede. Natura însăşi – surprinsă în reînnoirea sa constantă – este un important element vizual al naraţiunii, alături de muzică (element de bază în filmele lui Sorrentino).

Youth-3

Influențat de literatura lui Céline și Marcel Proust, trecând și prin opera lui Gustave Flaubert, cineastul își continuă „obsesiile” din precedentul său film, bizuindu-se exclusiv pe forța stilului. Cu aceleași clișee vizuale, travellinguri îngrijite, personaje abracadabrante și cadre ce virează spre fetișism, caleidoscopul prezentat este doar forma în spatele căreia artistul ascunde vanitatea aflată în vecinătatea snobismului. Unele secvențe, cu imagini transalpine, par spoturi pulicitare pentru Milka. Acestea sunt imediat trecute cu vederea, fiindcă realizatorul a avut meritul de a-i reuni pe Michael Caine, Harvey Keitel și Jane Fonda (machiată à la Baby Jane) pentru a lămuri spectatorul ce-ar putea însemna, cu adevărat, un crepuscul. A doua categorie de decor este cel interior, din hotel/stațiunea termală, ce face referire directă la 8 ½ (Federico Fellini) pune degetul pe rană: „vulgaritatea societății italiene contemporane”. Sorrentino aliniază câteva dintre însemnele contemporaneității conectate cu vulgaritatea: Diego Maradona (o figură ce amintește de atributele acestui sportiv) și o Miss Univers a cărei frumusețe ține de canoanele (mult-augmentate) actuale. Călătoria interioară, un fel de surescitare spirituală, este o variațiune felliniană despre creație. Sorrentino ne mărturisește că, înainte de oroare, se află emoția. Motorul artistic din film devine tocmai „plăcerea/dorința”; se vede cel mai clar când este verbalizat de actorul care-și pregătește rolul (Hitler). Regizorul a căutat frumusețea în spatele dorinței. Încercând să arunce o privire critică asupra vulgarității din lumea actuală, Sorrentino cochetează cu cinismul, ilustrând coșmarurile compozitorului/viziuni suprarealiste și twistul soției presupus decedate.

Youth 4

Cu toate limitele, la vedere, pelicula beneficiază de consistenta prezență a muzicii de calitate (Compozitor: David Lang). În final, precum un moralist, Sorrentino vede/reflectă oamenii așa cum sunt; acestui regizor nu-i lipsesc vivacitatea spiritului, inspirația, dar nici modestia. Poate că nu seduce prin virtuozitatea afișată, prin umorul caustic sau prin oda închinată creației artistice, dar Youth uimește și, pe alocuri, convinge.

Regizor: Paolo Sorrentino
Scenarist: Paolo Sorrentino
Operator: Luca Bigazzi
Muzica: David Lang
Producător: Carlotta Calori, Francesca Cima, Nicola Giuliano
Monteur: Cristiano Travaglioli

Distribuţia:
Rachel Weisz (Leda Ballinger)
Paul Dano (Mick Boyle)
Michael Caine (Fred Ballinger)
Jane Fonda (Brenda Morel)
Harvey Keitel (Mick Boyle)
Alex Macqueen (Queen’s Emissary)
Ed Stoppard (Julian)
Roly Serrano (Diego Maradona (South American))



Citiţi şi

Must-have de vară

Lasă-i să vorbească!

Money can’t buy love? – The Girlfriend Experience

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,092 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro