Memoria mirosurilor

Catchy

12 October 2016

Pentru mine, anotimpurile au miros. Şi amintirile au miros. Tot ce ştiu şi tot ce cunosc este asociat unui parfum. Tot ce îmi amintesc, de când mă ştiu pe lume, are parfum. Îmi amintesc mireasma dulce a primăverii, cu ghiocei şi toporaşi, cu pomii înfloriţi, cu petale purtate de vânt, ce transporta arome amestecate. Continui cu parfumul puternic de liliac şi asta mă face să mă mut spre vară, iar vara îmi aduce grâul încolţit, lăptos, şi mirosul prafului de pe uliţa de la ţară. E miros de iarbă verde, proaspăt cosită şi de fructe suculente culese din pomi. Mă duc apoi spre toamnă şi simt fumul frunzelor uscate, măturate, care ard pentru a face curăţenie în ogradă. Simt miros de pere coapte şi de nuci. Toamna îmi miroase a dulceaţă de gutui în borcan şi a murături colorate. Şi murăturile mă duc spre iarnă. Aici simt miros de zăpadă. Şi mai simt fumul ce iese din sobe, amestec de lemn şi cărbune. Îmi miroase a frig şi a vin fiert cu scorţişoară, a ceai de mentă cu covrigi înmuiaţi în el, a copilărie. Toate anotimpurile îmi miros a copilărie. Şi îmi amintesc şi mirosul din biblioteca la care mergeam pentru a împrumuta cărţi, copil fiind. Aveam acces la rafturile cu cărţi. Adoram să umblu printre ele, să le scot pe cele mai vechi şi să le miros. Ador parfumul paginilor trăite, atinse, citite, povestite.

fata

Îmi mai amintesc şi de mirosul bancnotelor de hârtie, era diferit de cel al filelor de carte. Banii miroseau a ceva… de nedesluşit. Îmi plăcea să îi miros. De obicei, unde erau banii, puteai găsi şi tutun. Tutun uscat. Îi ştiu mirosul. Îmi aminteşte de tata. Şi primul fum al unei ţigări aprinse e diferit de restul fumului. Tot de tata îmi amintesc. Nu îmi mai amintesc de tata fumând. Dar l-am asociat mereu cu mirosul tutunului uscat. Eram prea mică atunci când fuma. Probabil că memoria mea olfactivă a păstrat amintiri fără voia mea. Nu mai am amintiri cu tata. Doar poze vechi uitate în sertare. Rochia de mireasă îmi mai aminteşte de el. Nu ştiu de ce, dar a purtat mirosul lui de la plecare. Poate că mintea mea a vrut să facă o astfel de asociere.

Încă am momente când îi găsesc hainele prin dulapuri şi încep să le miros. După foarte mulţi ani, am impresia că îi poartă încă parfumul. Poate că şi lor, hainelor, le este greu să îşi ia rămas bun.

Eu nu mi-am luat şi nu îmi voi lua. Nu vreau să o fac. Şi nu vreau să îmi şterg amintirile parfumate ale trecutului. Cu ele mă hrănesc, îmi oferă senzaţii nebănuite, îmi stimulează simţurile şi mă ajută să continui.

Şi când nu eşti lângă mine, te miros. Mă înconjor de lucrurile tale. Mă hrănesc din amintirile mele parfumate. Îmi dau putere şi curaj pentru a merge mai departe.

Mâine e o nouă zi. Ce aromă să îi oferim?

Guest post by Ioana Milea

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Vreau să mor

Ce-a învățat un tată divorțat din concediul cu copiii

Şi ce dacă nu-i bun pentru tine, tu tot proastă eşti

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
543 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro