Nefericirea ne goleşte buzunarele

29 November 2012

Dacă dragostea trece prin stomac, atunci şi bugetul trece prin suflet. Se întâmplă şi invers câteodată, dar nu despre aste suflete vorbim aici, ci despre cele care simt nevoia ca atunci când trec prin perioade dificile să compenseze cheltuind. Ştiam şi noi de terapia prin cumpărături, dar iată că ne-o mai spun o dată câţiva profesori de la Harvard, care s-au pus pe întristat oameni în numele ştiinţei.

Într-un experiment mai vechi pe aceeaşi temă s-au luat întru cercetare 33 de voluntari, împărţiţi în două echipe. S-a tăiat al 33-lea în două bucăţi egale, numai bine pentru a-i întrista pe ceilalţi (glumim, desigur, li s-au arătat proiectat filmulețe pe un ecran). După ce le-au vizionat, li s-a oferit spre cumpărare o sticlă de apă minerală, pe care puteau să ofere cât voiau. Cei care urmăriseră un filmuleţ apăsător au oferit cu 300% mai mulţi bani pe sticla de apă decât ceilalţi. În cazul studiului de care vorbim acum, scopul a fost acela de a afla cum e influenţată calitatea achiziţiilor de… calitatea sentimentelor. Cu alte cuvinte, cât de prost ne descurcăm cu finanţele când inima e golită de bine?

S-a descoperit astfel o tendinţă în privinţa banilor, denumită „nefericire mioapă”. Ea se pare că e cauza pentru care subiecţii, cărora li s-a propus să primească o sumă de bani mai mică pe loc sau să aştepte 3 luni pentru o sumă cu 35% mai mare, au mizat pe prima variantă când erau nefericiţi. Un lucru nou garantează revigorarea de scurtă durată şi ne înceţoşează gândirea pe termen lung. Nu ne mai gândim la ce-o să fie peste 3 luni sau la sfârşitul săptămânii, când banii se vor fi dus, ci punem repejor un strat de obiecte peste sufletul îndurerat, asta dacă avem „noroc” să ne prindă momentul cu contul încă plin. Şi iată că aşa se explică de ce s-au făcut cheltuieli neobişnuite în timpul recesiunii (s-au cumpărat, spun statisticile, mai multe prezervative, mai multe produse pentru îngrijirea animalelor şi s-a făcut mai multă yoga), dar şi că inima e o mică „material girl” câteodată, fie că ne place, fie că nu. Ce bine-ar fi să ne fie magazinele prietene. Să scrie pe bon, în loc de „puteţi returna produsul după 30 de zile”, „puteţi returna produsul după ce vă mai reveniţi”.

Aţi simţit nefericirea mioapă pe propria piele?



Citiţi şi

La un pas de infidelitate

„Pe atunci eram săraci, dar fericiți”

Ziua în care am divorțat de mama

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro