Neiubiţi le trece ziua

Catchy

24 January 2017

Ar fi vrut să rămână veşnic în cada plină ochi cu apă caldă, spumoasă, mirosind a levănţică şi muşeţel.

Măcar de-aş prinde vremea!, bucata aceea a ştirilor de seară pe care nu o rata, aproape niciodată, în acelaşi timp realizând că dobândise automatisme de vârsta a treia care nu i se potriveau.

Ce mai contează cum va fi timpul mâine, când nici măcar nu avea de gând să-şi  părăsească patul. Putea să ningă sau nu, să fie vijelie, ea va rămâne sub plapuma călduroasă cât mai mult şi, poate, va scrie câteva versuri.

Da, versuri, căci nu avea pretenţia de a le numi poezii. Capodoperele aparţineau marilor Eminescu, Stănescu, Minulescu, Păunescu. Ea nu era un Escu, un astfel de Escu.

baie

Versifica stări pe care doar şi le imagina, nefiind ale ei, asta, aşa, ca o joacă şi pentru a nu contrazice înţelepciunea populară care spunea „Românul s-a născut poet.”

Cad fulgi trişti şi grăbiţi
Ce dacă ninge?
Pustiul paşilor răniţi
Nu mă atinge.
Văd oameni trişti, mereu grăbiţi
Ce-şi poartă vina
Ca pe un giulgiu, neiubiţi
Le trece ziua.

În baia micuţă, cu inflexiuni verzui, cuvintele curgeau, legându-se mult mai uşor, de fiecare dată.

Gata cu tristeţile, fulgii şi trecerile, apa se răcise suficient pentru a o convinge să se înfăşoare în halatul alb, pufos, să-şi facă rapid un ceai aromat şi, poate, să mai citească vreo câteva pagini din cartea ce o aştepta cuminte lângă pat.

S-a dus „vremea”, constată fără uimire şi, într-un fel, se bucura că se întâmplase astfel.

Ce-ar fi dacă mâine îşi va pune paltonul pe care îl ţinea de bun în şifonier, nefiind încă purtat, cizmele cu toc, o eşarfă colorată şi va ieşi să se plimbe?!?

Se simţea liniştită, ştiind că timpul le aşază pe toate. Era deschisă în faţa vieţii, preţuindu-şi visele, reuşind să rămână aceeaşi în faţa provocărilor, îşi accepta trecutul ca făcând parte din ea şi nu permitea nimănui, nici măcar în gând, să-i frângă aripile, să-i curme elanul, mergând mereu înainte cu încredere în ceea ce este şi are de făcut, liberă, mulţumind vieţii pentru tot ceea ce i-a oferit.

Ce mai conteză cum va fi vremea, când toată căldura de care avea nevoie era atât de aproape?!?

Doar să întindă mâna şi va putea să o găsească. Mâna în care va ţine o carte, un ceai, o poză cu familia sau, de ce nu, o urmă de zâmbet.

Guest post by Daniela Alistar

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu mai pot

Prostuțule!

Va fi fericită. De una singură…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
869 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro