Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nimic nu rămâne ascuns – o poveste reală cu un final ireal

27 March 2019

Într-un mic sat din podişul dobrogean, trăia un om cu o reputaţie şi cu o poreclă total neobişnuită, îl chema Ion, dar lumea îi spunea Taurul comunal. Nu e greu de înţeles de unde i se trăgea această poreclă, omului îi plăceau femeile, mult de tot şi toate! Doar cele urâte rău sau schiloade de tot scăpaseră cu virtutea întreagă.

Deşi omul începuse să îmbătrânească, tot îşi păstra apucăturile. Avea drept duşman pe aproape orice bărbat însurat din sat, căci cu toţii se temeau de el şi de succesul ce îl avea mai ales la femeile măritate. Este drept că omul era însurat, avea şi patru copii, dar tot se ţinea de prostii. De aceea, când soţia lui s-a prezentat la poliţie şi a zis că bărbatul ei s-a culcat sănătos, iar de dimineaţă era rece şi ţeapăn, nimeni nu s-a mirat. Unii ziceau că l-au ajuns păcatele, alţii au bănuit o mână criminală care să-i fi făcut felul, dar medicul chemat din satul vecin ca să constate decesul a zis că ar fi făcut infarct în somn.

Greu de crezut, că doar era un om în putere şi zdravăn, dar s-a făcut înmormântarea, soţia l-a plâns împreună cu cei patru copii ai lor.

Au trecut vreo opt ani şi odată cu venirea unui nou preot (preotul cel bătrân ieşise la pensie) au început şi ceva schimbări în sat. Preotul cel tânăr a început construirea unei biserici mai mari şi, cu toate aprobările de la judeţ, a început să mute cimitirul cu toate mormintele într-un alt loc mai spaţios pe un teren dezafectat de Primărie. A plătit o echipă de muncitori să scoată toată sicriele îngropate, ca să mute osemintele şi crucile în cimitirul cel nou.

Pentru acest nemaipomenit transfer s-au ţinut slujbe vreo trei zile la rând şi s-au comandat sicrie noi, de brad, căci cele ce erau în pământ putreziseră. Echipa de săpători asistată de preot şi dascăl, dar şi de o mulţime de săteni curioşi, scotea sicriele vechi, cu grijă lua osemintele, apoi le aşeza în sicriele noi. Aceste lucrări au durat mai multe zile, timp în care sătenii şi-au văzut de treabă, căci nu mai era o noutate. Într-una dintre zile însă, în pauza de prânz, s-a întâmplat ceva ce a cutremurat tot satul.

Dintr-o dată, unul dintre craniile de la ultimul mormânt ce fusese deschis chiar în ziua aceea a început să tresalte ciudat, iar înăuntrul lui se zbătea o vietate ce scotea sunete ciudate. Muncitorii toţi s-au speriat şi au fugit de frică. Până la urmă, de curiozitate, s-au întors să vadă ce este. Unul mai curajos a împins craniul într-o parte, iar atunci s-a văzut înăuntru o broască prinsă într-un cui ruginit şi destul de lung. Reptila intrase pe lângă el, dar în încercarea de a ieşi, practic a fost străpunsă de cuiul aflat acolo.

Citiţi şi Nu a fost să fie…

Au fost chemaţi preotul şi polițistul satului, au cercetat al cui era mormântul şi s-a descoperit că era al lui Ion, zis şi Taurul comunal. Au chemat-o pe soţia decedatului şi au interogat-o, dacă ştia despre ce se întâmplase cu bărbatul ei. Femeia, împietrită, a mărturisit că în seara dinaintea morţii i-a dat mult să bea omului, apoi i-a bătut pur şi simplu cuiul în interiorul urechii, direct în creier, cu ciocanul. Poliţistul a întrebat-o:

– Dar el nu a ţipat, nu s-a zbătut?

– Nu, a zis femeia fără nici o urmă de regret, l-am lovit cu toată puterea mea, pentru toţii anii de ruşine pe care i-am îndurat lângă el!

– Dar nu v-a fost teamă că se va afla într-o zi?

– AM FOST CONVINSĂ CĂ NUMAI PĂMÂNTUL ŞI DUMNEZEU ÎMI VOR ŞTI FĂRĂDELEGEA!

Femeia a fost condamnată la 20 de ani de temniţă, dar nu a ispăşit decât vreo cinci, deoarece într-o zi s-a spânzurat în baie, de gratiile de la geam. Nu a plâns-o nimeni, căci băieţii ei se mutaseră care pe unde.

A fost înmormântată lângă Ion, ce era doar al ei acuma.

Întâmplarea este reală, mi-a fost povestită de bunica pe când aveam vreo 10 ani.

Guest post by Gabriela Maria Ionescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Fetița care nu mâncase niciodată banane

Cum se mai culca cu soția lui, dacă mă iubea pe mine?

Cum ajungi o amantă „de succes”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Ionescu Maria Gabriela / 28 March 2019 6:00

    Mulțumiri Catchy , din nou foarte onorată să mă regăsesc aici !

    0
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro