Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nu a fost să fie…

23 November 2018

Vineri după-amiază… mergeam cu atenţie, evitând băltoacele dese din asfaltul crăpat, mai mult ţopăind prin ploaia rece de toamnă. Avusesem proastă inspiraţie să pun un pardesiu bej destul de lung şi cum aveam întâlnire cu viitorul editor al volumului meu de debut, am vrut să fac îi fac o impresie bună .Vorbisem de câteva ori la telefon şi s-a nimerit ca el să vină în Bucureşti în weekendul respectiv. Nu ştiam prea multe despre el, decât că urmă să se ocupe de poeziile mele şi că îl cheamă Remus G.

Eram singură și eu în perioada respectivă şi aveam o inspiraţie de zile mari, scriam şi patru-cinci poezii pe zi, toate despre iubire, veşnica temă. Mă simţeam bine cu mine însămi, nu era nevoie de confirmări sau de complimente. Mersul la sală şi la la masaj îmi oferea acea încredere de care aveam nevoie. Mai aveam 14 minute până la ora fixată, timp destul să mă aranjez un pic şi să cer un fresh ospătarului ce se învârtea stingher prin cafeneaua aproape goală; mai erau doi tineri la o masă în colţ şi un domn în vârstă ce răsfoia alene Ziarul Financiar.

cuplu masa

La ora 17, a intrat el, i-am simţit parfumul, o variantă de Creed, înainte să ajungă în rază mea vizuală; m-a salutat, mi-a strâns mâna un pic mai mult decât mă așteptam, s-a prezentat:

– Remus!

– Încântată, Gabriela!, am spus eu.

Era un bărbat magnetic, avea ceva un farmec cu totul special, înalt la 1.8m cred, aproximativ 40 de ani , șaten cu ochii căprui, dar băteau cumva spre verde închis. Știam că nu era căsătorit.

A comandat un espresso şi o apă şi a început să îmi vorbească foarte profesional despre carte. Îl ascultam, dar îi cercetam fascinată şi chipul, și mâinile mai ales, în timp ce el îmi enumera calitățile hârtiei viitoarelor coperți. Îmi ceruse câteva fotografii din care urma să aleagă două pentru a le insera în volum. Acum mă privea el atent în pozele de pe masă, a ales într-un final două, dar era nemulțumit şi mi-a spus-o clar.

– Aş vrea să te trimit la un fotograf cu care noi colaborăm, la editură.

Mi-a dat înapoi fotografiile şi m-a întrebat ce program am. Am continuat să vorbim afară din cafenea, mergeam la pas pe Splai şi am mai vorbit vreo două ore despre poezie şi ce anume mă inspiră. Mi-a explicat apoi de ce nu i-au plăcut fotografiile respective.

– Te trimit la un fotograf profesionist capabil să îţi prindă în fotografii sclipirea aia jucăuşă de căprioară neîmblânzită.

Am crezut că glumeşte dar a continuat şi mai serios:

– Ai ceva sălbatic de ciută sperioasă şi curioasă să explorezi… şi ochii ăştia ai tăi căprui… nu a continuat fraza, dar mă privea oarecum avid, erau în aer scântei de atracție evidente între noi, iar mie deja îmi creştea tensiunea vizibil.

– Mă flatezi, i-am răspuns.

– Nicidecum, tu mă flatezi pe mine cu interesul vădit faţă de persoana mea. Dacă am fi în altă situaţie, probabil aş profita de tot ce ai de oferit.

Am preferat să nu îi răspund, căci aveam gâtul încleştat de emoţie.

M-am înroşit adolescentin, destul de tare şi simţeam vârfurile urechilor în flăcări. Am încercat să opresc tremuratul vocii şi i-am zâmbit spunând:

– Probabil.

– Vorbim la telefon, pe curând !

A zâmbit şi ne-am despărţit chiar acolo. El a oprit un taxi şi a plecat, lăsând în urmă o mulţime de posibile răspunsuri la întrebarea Cum ar fi fost dacă…?

Ședința foto a fost o experienţă de neuitat, şi în ziua de azi recunosc că sunt cele mai bune fotografii care mi s-au făcut vreodată.

Ne-am revăzut la lansare, dar erau atâţia oameni în jurul nostru, că nu am putut decât să îl salut în timp ce mă privea intens, dar şi să îi observ partenera de discuţii pe care o ţinea strâns de cot.

Guest post by Gabriela Maria Ionescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Dumnezeule, ar putea fi chiar el?!

Un Grozav și o Grozavă

Ești atât de frumoasă și… singură?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
582 views

Your tuppence

  1. IONESCU GABRIELA MARIA / 26 November 2018 12:58

    Romantica si visatoare mereu …

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro