Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

No cents. No English. Nobody.

29 October 2013

Nu ştiu dacă Joseph Pulitzer credea în visul american. Sau doar în al lui. Ceea ce ştiu este că Pulitzer reprezintă povestea clasică a jerpelitului emigrant ajuns printre bogaţii Americii.

Originari din Moravia, bunicii lui s-au stabilit în Ungaria, în Makó, unde s-a născut şi el, Pulitzer József, în 1847. După câţiva ani, familia lui devine suficient de bogată, tatăl lui era un respectat om de afaceri, pentru a se muta la Budapesta, unde le asigură copiilor educaţia necesară, inclusiv ore particulare de germană şi franceză. Avea 11 ani când tatăl lui a murit, odată cu el s-a dus şi afacerea şi bogaţii s-au trezit rapid în zdrenţe.

Tânărul Jóseph a încercat să se înroleze în armata austriacă, dar a fost găsit inapt pentru serviciul militar. Nu s-a lăsat şi a reuşit să meargă la Hamburg, unde a intrat ca recrut în armata Statelor Unite şi aşa a ajuns la Boston. Vorbea atunci trei limbi, maghiară, germană şi franceză, mai puţin cea de care avea nevoie în America. Cât timp a fost înrolat soldat nu a reuşit să înveţe ceva, majoritatea recruţilor fiind germani.

Nu vorbea limba, nu avea un cent în buzunar, nu ştia pe nimeni. Un triunghi în care se regăseau mulţi emigranţi europeni din acele vremuri. A trecut prin toate lipsurile posibile – ajuns în St. Louis, doarme pe băncile de prin parcuri şi acceptă cele mai grele şi proaste joburi. A fost hamal şi chelner. În timpul liber, mergea la Mercantile Library pentru a învăţa engleza. Se spune că era în camera unde se juca şah în bibliotecă şi privea jocul a doi bărbaţi. A criticat, abil, o mişcare făcută de unul dintre jucători, iar aceştia, impresionaţi, au început să discute cu el. Cei doi erau editori la un ziar de limbă germană din St. Louis.

S-a angajat la acel ziar, Westliche Post, şi, după patru ani, a ajuns unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti. Devine partener şi de la o întâmplare, o întâlnire şi o vorbă a pornit istoria unuia dintre cei mai cunoscuţi editori şi oameni de afaceri americani.

Vagabondul de pe străzile oraşului, cu haine zdrenţuite şi flămând tot timpul, este acum cetăţean american, scriitor şi editor, îmbrăcat elegant, cu o impresionantă barbă roşcată, pince-nez, se bucură de petrecerile din societatea aleasă şi de plimbările călare prin parcuri.

Petrece ore în şir în biroul lui de la ziar, unde poate fi găsit de la primele ore ale dimineţii până la miezul nopţii, preocupat de fiecare articol. Un program necruţător pe care, puţin mai târziu, îl plăteşte scump.

Avea 36 de ani când a cumpărat falimentarul jurnal New York World. Îl reînventează, include ştiri senzaţionale, scrise excelent, reportaje despre corupţie şi afaceri dubioase. Este primul care simte impactul imaginilor într-un ziar şi ilustrează articolele din plin. Tirajul ziarului a ajuns la 600.000 de exemplare. W.R.Hearst este unul care i-a preluat şi folosit modelul.


În 1895, apare tiparul color; Pulitzer publică prima imagine color în ziarul lui, intrată în seria de caricaturi sub numele The Yellow Kid

Era tânăr, avea în jur de 43 de ani, când s-a îmbolnăvit de diabet şi, se pare, îşi pierduse aproape complet vederea. Departe fizic, era însă aproape de redacţia ziarului, comunicând cu editorii prin mesaje codificate, pentru a păstra secretul.

În 1909, ziarul dezvăluie o plată frauduloasă făcută de guvern către French Panama Canal Company. Deşi este atacat dur şi acuzat de defăimare, inclusiv de bancherul J.P.Morgan, câştigă procesul care a avut loc şi mai ales simpatia americanilor, fiind aplaudat pentru o victorie extraordinară în numele libertăţii presei.

În 1892, a donat bani pentru înfiinţarea unei şcoli de jurnalism, însă aceasta nu a fost aprobată.

A murit la 64 de ani, la bordul iahtului lui, Liberty, într-o zi de 29 octombrie. A lăsat, prin testament, suma de două milioane de dolari (la data morţii, deţinea o avere de aproximativ 30 de milioane de dolari), pentru fondarea şcolii şi a unui premiu pentru jurnalism. După un an de la moartea lui, s-a inaugurat Columbia School of Journalism. În 1917, Columbia University a organizat prima dată decernarea premiului Pulitzer pentru jurnalism, considerat echivalentul premiului Oscar, în film, şi al premiului Nobel, în literatură. Este, cu siguranţă, cel mai râvnit premiu de jurnaliştii din întreaga lume.



Citiţi şi

„Iubirea e mai frumoasă, când nu eşti căsătorit”

Happy 4 th!

„O doamnă rămâne întotdeauna doamnă”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
496 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro