Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Noul Fiat 500

23 October 2015

Despre microcosmosuri învăţăm de timpuriu, dar oare când avem ocazia să experimentăm interacţiunea cu unul? Din septembrie 2015 însă această ocazie este concretă, palpabilă şi foaaarte atrăgătoare, pentru că s-a lansat noul FIAT 500, cu nu mai puțin de 1.900 detalii inovatoare, toate adaptate respectării caracterului original al acestor modele legendare, însă aducând un plus de stil şi rafinament. Un microcosmos pe roţi, complet şi fascinant. De fapt, o astfel de maşină trebuie condusă, nu povestită, însă, până atunci, nu pot rezista să nu vă ofer câteva detalii, atât cât să întregească imaginea pe care cu toţii o avem despre un mit al industriei auto mondiale.

Noul 500 (2) STIRE

Noul 500 este compact (357 cm lungime, 163 cm lățime, 149 cm înălțime și ampatament de 230 cm), cu un design exterior jucăuş, grila tridimensională şi faruri polieliptice, fără ca asta să îi altereze linia profilului său devenit clasic şi disponibil în variante surprinzătoare de culori: Rosso Corallo pastel, pop și solar, Bodeaux Opera metalizat, elegant și distins.

La interior, regăsim îndrăzneala inovaţiei împletită cu rafinamentul, dovadă fiind şi planşa de bord complet regândită şi nu doar în scop estetic, ci şi funcţional: spațiu de depozitare nou și comod, tunel central cu port USB/AUX-IN, suport de pahare mai încăpător, display digital TFT de 7″ / sistem infotelematic inovativ Uconnect™ 5”. Nici partea textilă a interiorului nu face excepţie, unul dintre cele mai grăitoare exemple fiind țesătura autentică „Prințul de Wales”, cu accente de diverse culori și noua piele bordeaux cu inserții albastre și o tușă vintage, asortate unor scaune ergonomice al căror al doilea nume este „comoditatea”.

Noul 500 (3) STIRE

Între plăcerea de a conduce şi siguranţa la volan există o strânsă legătură pe care noul FIAT 500 ţi-o exemplifică din plin şi datorită noului său sistem de frânare (motorizări 1.2), celor 7 airbag-uri, sistemelor ABS+EBD, ESC+ Hill Holder pentru a menține traiectoria în caz de urgență și plecare ușoară din rampă, HBA pentru a oferi mai multă forță frânării bruște și dispozitivului Hazard, care acționează automat luminile de avarie în caz de oprire bruscă, dar şi noilor faruri polieliptice cu lumini de zi cu tehnologie LED.

În România se vor comercializa două versiuni, berlină și cabrio, cu 2 niveluri de echipare: Pop și Lounge. Toate dispun de motorizări exclusiv Euro 6. Astfel, datorită motorului 0.9 TwinAir/ 85 CP în doi cilindri „made in Fiat”, plăcerea condusului, la  configuraţiile 1.2/ 69 CP și 1.3 Multijet/ 95 CP devine realitate cu un minim de emisii: 99 grame de CO2 pe kilometru.

Noul 500 (1) STIRE

Prețurile pornesc de la 9.845 Euro + TVA pentru echiparea Pop, motorizată de propulsorul 1.2 benzină de 69 CP și de la 13.062 Euro + TVA pentru motorizarea diesel.

Promitem să revenim curând, cu impresii la cald, după drive-test!



Citiţi şi

Noul BMW Seria 8 Cabrio – opt lucruri pe care trebuie să le știi despre decapotabila de lux

Mănâncă asfalt la micul dejun

Primele poze de la Geneva Auto Show

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
994 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro