Nu, chiar nu mă tem că-l pierd

Catchy

8 February 2017

Cred că spunem „iubitul meu”, „soţul meu” nu neapărat din nevoia de posesiune, ci din cea de apartenenţă. Ca femei, avem nevoie să simţim că aparţinem unui bărbat care să ne echilibreze, sprijine şi ocrotească. Poate de aceea expresia „omul meu”, cum se zice la țară, mi se pare mult mai puternică, mai profundă, și nu m-ar deranja ca, atunci când vorbește despre mine, să spună “femeia mea”.

În marile iubiri nu este vorba doar de o femeie şi de un bărbat şi de nevoia reciprocă de a „se avea” şi „a se poseda”, ci de o interdependenţă minunată. Nu e numai atracţie, nu e numai potrivire sexuală, ci completare. Deşi pronumele posesiv pare să ne guverneze viaţa, fiindu-ne, în acelaşi timp, viziune şi scop – ilustrând deşarta noastră alergare după posesie, despre care credem că ne poate legitima existenţa -, în expresia „omul meu”, el se leapădă de toate sensurile materiale.

barbat elegant

Dar să vă spun acum despre „omul meu”. 🙂 Când ne-am cunoscut, nu era nici cel mai frumos, nici cel mai descurcăreț şi nici cu cel mai mare succes în ce făcea, dar nimic din toate acestea n-a contat. Pentru că, în câțiva ani, a ajuns cel care vine “fără cusătură” în continuarea fiinţei mele. A, și nici cel mai priceput să se îmbrace nu era. 🙂 Cât despre încălțări, primul lucru la care continui să mă uit la un bărbat, oricine ar fi el, îmi aduc aminte că îi dădusem nota 7 – cea mai rea dintre toate notele mici, nicicum, mediocru.

Dar acum mă umple de mândrie când îl văd cât de bine îmbrăcat și încălțat umblă. Pentru că tot noi, femeile, știm să îi punem în valoare. Și, știți ceva, nu mi-a fost o clipă teamă că l-aș pierde. Deși azi sunt destule ale căror priviri trădează admiraţia. Dar şi curiozitatea. Ei, bine, pentru cine vrea să știe dacă e disponibil, nu e, iar despre încălțăminte – și-o cumpără de aici. Ne-am lămurit?

Revenind la iubire, că despre ea este vorba, în definitiv, un om nu trebuie să fie culmea perfecţiunii pentru a fi iubit. Asta de obicei chiar sperie. Dar nici prea plin de defecte pe care o femeie s-ar simți atrasă să le remedieze. Că ăsta e un păcat al nostru: cum ne tratează rău, cum ne intră în cap că rostul nostru pe lume e să-l vindecăm, să-l schimbăm. Nu. Atunci pleci. Îl schimbi cu altul. 🙂

Fiecare ființă e un amestec irepetabil de perfect și imperfect. Pe care nu trebuie să punem stăpânire, ci să ne orchestrăm cu abilitate creșterea împreună, într-o armonie care nu ne este interzisă. Raiul, ca și iadul, e aici, pe pământ, până la proba contrarie. 🙂 Te iubesc, omul meu!



Citiţi şi

Plâng din tot sufletul, apoi îmi refac machiajul și merg mai departe

Mi-ai promis

Copilul care a refuzat să crească

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
19,451 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro