Nu vezi, dragă, că asta nu are sâni?

12 February 2016

miriam soare– Domnu’ Ionel, îmi doresc un pardesiu lung până la glezne, strâns pe talie, să urmeze linia corpului. Cu un guler mare, șal, și cu nasturi mari, așezați la două rânduri.

Domnu’ Ionel e unul dintre cei mai vestiți croitori de mantouri de damă din urbe. Nu vii la el oricum. Numai cu recomandare și, un secret bine păzit al lui, este că, și dacă are vreme, tot te programează peste două luni ca să-ți facă o haină. Dar, deh, obrazul subțire la domnu’ Ionel se ține. E un fel de Armani al vremurilor lui.

Domnu’ Ionel, croitorul, este un bărbat subțire, nu prea înalt, dar frumușel. Are un ușor început de calviție, ceea ce îi face fruntea mai înaltă decât oricum o avea și îi dă un aer intelectual. E mereu obosit și, când vorbește cu tine, e atât de rupt de grija hainelor pe care le face, de poți crede că abia ce a ieșit dintr-o grea operație pe creier, al cărei chirurg de succes este. Femeile care vin la el, cu rugămintea de a-și face un mantou, merg în poante și vorbesc cu glas scăzut. Nu vor să-l supere. Ionel o priveşte cu răbdare pe femeia din fața lui și, cu un aer de artist rănit, îi spune că din mâna lui nu se poate să iasă o haină în care ei nu îi va sta deloc bine. Are o reputație, un renume, pe care nu dorește să și le strice cu aberațiile ei. Ce va spune lumea despre el, dacă ei nu-i stă bine haina? Dacă a venit la el, dacă el a acceptat să-i facă pardesiul, atunci ea trebuie să se lase, cu toată încrederea, pe mâna lui. Doar el știe ce-i vine ei bine. Doar ochiul lui de profesionist poate stabili ce i se potrivește. Femeia se uită topită și plină de admiraţie la el, dar, totuși, voia altfel de haină… El pune mâna pe creion și, din câteva linii trase cu siguranță, îi desenează pardesiul. E mediu ca lungime, are un rever îngust, formă de clopot și un singur rând de nasturi. Elegant, dar nimic din ce visa ea. Venise la el cu o foaie ruptă din Neckerman și își imaginase cum va arăta astfel îmbrăcată. Ionel privește foaia din care zâmbea un fotomodel și-i spune, complice, în șoaptă:

– Nu vezi, dragă, că asta nu are sâni? Păi, pe sânul tău generos, croiala asta nu dă bine. Lungimea și gulerul ăsta nu te avantajază pentru că ești prea mică de statură și prea plinuță.

grasa

Ei i se pleoștește privirea și își spune că, probabil, așa e și că domnu’ Ionel îi vrea binele. În sfârșit, revine peste două săptămâni la a doua probă, când pardesiul este aproape gata. Îi mai trebuiesc doar mici retușuri. Se îmbracă în cabina de probă și se privește în oglindă. Este atât de dezamăgită, încât îi vine să plângă. Nu-i place nimic. Când apare și domnu’ Ionel la cabina de probă împreună cu lucrătoarea care a cusut pardesiul, amândoi se minunează.

– Vaaaaaiiii, meștere, zice Lizica, croitoreasa, ești un artist. Doamneeeee, ce frumos l-ai croit! Numai matale puteai să faci așa un pardesiu. Doamnă, domnișoară, ce să mai, aveți noroc! E și după sufletul clientei! Arătați ca o prințesă.

O doamnă mărunțică și grăsuță, care-și așteaptă rândul la domnu’ Ionel, se minunează și ea cu glas tare de ce bine îi vine pardesiul doamnei. Aia, săraca, se privește în oglindă și parcă, parcă, îi mai revine zâmbetul pe buze. Parcă nu e chiar atât de rău. Dacă toți spun că-i stă bine, poate că așa și este. Parcă ar fi chiar elegant și poate că i se pare ei altfel, pentru că e în perioada aia… nefastă a lunii și e un pic hachițoasă, probabil.

Ce nu știe ea este că domnu’ Ionel face un singur tip de pardesiu. Atâta știe, și pe ăla îl croiește relativ. Domnu’ Ionel nu a făcut studii de management, marketing, psihologie, studii de piață sau dezvoltare personală. Domnu’ Ionel ştia toate astea dinainte să se inventeze ele. De aia era cel mai vestit croitor din București, pentru că avea un talent nativ la vânzări. De la el am luat primele lecții și cele mai importante despre vânzări, de la un artist și un talent, dar nu în ale croitoriei.

De câte ori ne lăsăm convinși sau influențați de alții, care știu mai bine decât noi, ce ni se potrivește și cum ar trebui să facem? Te-ai întrebat?

Pe Miriam o găsiţi întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Întoarcere în trecut? NO WAY!

De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!

Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Mirela / 12 February 2016 16:16

    Daaa… Parcă mă văd pe mine probând rochia de mireasă. De fiecare dată îmi venea să plâng. Toată lumea era: „Vai! Ia uite cât de elegantă ești! Cât este de diafană rochia asta!” Eu ce să mai zic? La atâția bani nici nu îndrăzneam să mă uit strâmb. După ultima probă am plecat plângând: decolteul nu era suficient de adânc, volanele nu erau destul de crețe și rochia mult mai lungă decât mi-o doream eu. „A, eu zic că arată mai frumos așa, mai lungă.” Eu o vroiam mai până la glezne, să se vadă minunățiile de pantofi și să nu calc pe ea când mă voi coborî din copac. Dar hai că arată bine și așa lungă, e foarte elegantă. Și, dacă e mai lungă pot tăia din ea. Dar dacă e prea scurtă și nu-mi place, cum o mai lungesc? Rochia, frumoasă, într-adevăr și deosebită. Am ales cea mai scumpă dantelă din magazin, doar. Iar croitoresele sunt foarte bune. Doar că… nu mă reprezintă rochia. M-a grăbit toată lumea să mă hotărăsc odată, iar eu nu găseam nimic care să-mi placă și să se încadreze în buget. Toți îmi spuneau că sunt fițoasă. Apoi m-a zăpăcit vânzătoarea din magazin și mi-a vândut dantela asta. Mi-a plăcut mult, doar că nu era destulă pentru ce rochie vroiam eu și am rămas cu modelul de rezervă. Debusolată, nici nu i-am spus croitorese că mi-aș dori altceva. În sfârșit, rochia a fost frumoasă, dar nu m-a reprezentat, iar prețul a depășit cu mult bugetul (la banii ăia găsisem alte rochii care îmi plăceau). Ce să mai spun de lungime!… Până când am ieșit din casă s-a lăsat atât de mult încât nu puteam să merg, trebuia să o ridic. La restaurant, am găsit o foarfecă ce nu tăia și o invitată croitoreasă și am tăiat muuult din rochie, ca să pot dansa. Eram o zdrențăroasă. 🙂
    Am mai avut experiențe d-astea în care m-am lăsat convinsă să cumpăr ceva ce nu îmi plăcea. Asta pățim dacă nu știm să cerem ce ne dorim și să ne impunem. O pățeam mereu când eram mică. În timp, m-am lecuit. Doar povestea cu rochia de mireasă mi-a ieșit la fix 🙂 .

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro