Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

O blondă tinerică și un munte de bărbat

18 June 2018

Prima oară când te-am văzut, frecventam amândoi aceeași cârciumă de cartier. Eu eram veche, cu grupul meu, tu cred că veniseși pentru prima oară, după o zi grea de serviciu, ca să te relaxezi la o bere. Nu te potriveai cu peisajul, așa cum nici eu nu eram printre clienții target ai acelui tip de locație. Erai un tip masiv, înalt, cu o voce atât de groasă, încât de la primul cuvânt pe care l-ai zis am început să te pândesc curioasă; părul lung și negru, barba lungă și privirea aspră. Pe la un 40 de ani.

Eu te-am băgat în seamă: de la cealaltă masă, am strigat la un moment dat – când mi s-a părut că te puteam face atent – ceva gen „long live rock” și apoi te-am întrebat dacă-ți place Sabaton. Mai mult ca sigur ți-am lăsat impresia că n-aveam nicio tangență cu rock-ul sau metalu’ (nici acum nu știu care-i trupa ta preferată), dar nu voiam decât să fiu prietenoasă cu tine. La momentul respectiv, eram într-o combinație nereușită și forțată cu unul din tipii din cercul meu de prieteni, de care nu m-am simțit niciodată atrasă, dar pe care îl bănuiam că mă place de mult, și știam că m-ai observat agățându-mă de gâtul lui și agasându-l. Dacă stau bine și mă gândesc, mai mult de patru zile n-am fost cu el, iar ulterior începuse să-mi creeze o maximă repulsie; de la „încercarea” cu el, mi se părea că devenise din ce în ce mai sociopat și inadecvat. La sfârșit, ai plecat odată cu noi, eu eram cu acel tip și un prieten care te-a invitat  la „afterparty”, ai refuzat și ne-am despărțit. Imediat, cei doi, dar cu precădere tipul cu care eram, au început să-mi spună chestii despre tine. Nu m-au interesat în mod deosebit, parțial pentru că eram cam beată, parțial din cauza conflictelor din grupul nostru de la acel moment, care erau multe la număr și care mă făceau să mai acreditez doar spusele puținor persoane.

Peste două zile ai venit iar. Te-ai așezat la masa noastră, lângă mine, și te-ai băgat în discuții, ca și cum ai fi fost de-al nostru. Nicio intersectare de priviri, nicio aluzie, nici din partea mea, nici din a ta, doar discuții relaxate la bere și conversații comune ce îmi dădeau de înțeles că instinctul meu avea din nou dreptate: eram prietenoși. Curiozitatea rămânea constantă. Dominai discuțiile doar prin vocea ta și primeai atenție fără prea mare efort. Tot atunci, cred, am făcut și cunoștință. Îmi ziceai „blondo” și „Delia” – ultima oară mai discutasem în glumă și că vom merge la un concert al Deliei împreună. Eu îți ziceam „Crivăț”, după numele chitaristului de la Bucovina. Dacă e un lucru care m-a izbit încă de la început la tine, în afară de fizic, e felul cum îmi acordai atenție și cum urmăreai ceea ce spuneam, țineai minte lucruri pe care nici eu nu mai știam că le povestisem, iar a doua zi chiar mă întrebai despre ele. Frecventând diverse cercuri sociale, cu precădere de oameni trecuți de 30 de ani, care ieșeau pe-afară doar după ora 16, având relații amoroase tot cu bărbați din acest segment de vârstă, aș fi putut spune că maturitatea socializării (emițător-receptor atenți unul la celălalt) este un „must be”, dar era cazul. Mi se părea normal să începem la un moment dat să vorbim verzi și uscate fără să mai ținem minte mare lucru… Tu, însă, începuseși a doua zi să mă-ntrebi dacă am rezolvat cu doctorul, dacă am reușit să ajung la interviu, dacă am fost pe la facultate, iar eu rămâneam mută, ca un om parcă prins cu minciuna și încercam să-mi amintesc când ți-am zis acel lucru despre care eram sigură că nici nu-mi părăsise buzele.

cuplu iubire

Ai început să vii zilnic și, fără ca tu să știi, și eu. Localul devenise rutina mea zilnică, chiar dacă până să te cunosc pe tine puteau trece mai multe zile fără să simt nevoia să îl frecventez. Mă chemai lângă tine, mesele noastre de prieteni se uniseră, iar toți priveau mutește cum o blondă tinerică se ridica de lângă amicii ei să stea lângă un munte de bărbat, rocker îmbrăcat în negru, care când vorbea tuna, iar când râdea fulgera și trosnea. Oricare dintre ei și-ar fi dorit o companie ca a ta la bere. Iar eu mă simțeam ca un măr la umbra unui stejar, vrând să-ți ridic brațul și să-mi fac culcuș tăcută pe pieptul tău, fără să-ți cer iubirea, doar să te pun să vorbești și să simt gâjâitul din piept atunci când, din toate persoanele care vorbeau, tu-mi cereai mie atenția și atunci când eu eram aprinsă într-o dezbatere, iar tu mă ascultai atent. Când ne împuținam, mă conduceai la metrou. Până când v-am anunțat că plec pentru o lună la părinții mei nu mi-ai cerut numărul de telefon. În seara aceea, te-ai dat de gol că nu puteai să-ți închipui o lună fără să ne vedem. Cumva, mi-a părut rău, căci știam că la distanță lucrurile avansează mai repede și într-o direcție ne-naturală, iar eu eram trist de excelentă în a sabota începuturile frumoase ale unei relații, și cumva mi-a părut bine, pentru că-mi confirmase faptul că veneai pentru mine.

La ai mei, nu am reușit să stau mai mult de o săptămână. Cu tine vorbeam în fiecare seară ore în șir la telefon, mă sunai, îmi trimiteai mesaje – nu ți-am spus niciodată, dar mi-ai făcut șederea acolo mult mai ușoară, iar depresia generală în care eram, mai dulce – tu mi-o numeai confuzie. Tot tu ai ghicit repede că voiam să fug de ceva plecând din București, iar apoi ai ghicit la fel de repede că am vrut să fug și de ai mei, înapoi, în București. Îmi păreai inteligent și misterios, matur și rezervat în opinii și îngăduitor cu elucubrațiile mele – lucru care mă enerva. Îmi plăcea să dezbat, voiam să-ți aflu opiniile, îmi plăceau oamenii pasionali în discuții și originali în păreri, iar tu nu-mi ofereai asta, și totuși voiai să mă auzi ore îndelungate vorbind la telefon. Începusem să mă resemnez cu ideea că nu ai prea multe să-mi oferi și că preferi să fii rezervat ca să nu mă dezamăgești, încât am început s-o dau la noroc și să mă joc cu apropo-uri despre statutul nostru: ți-am zis că te plac și cu greu ai început să-mi verbalizezi și tu mărturisiri asemănătoare, menționând că ele erau oricum evidente. Erai și în acest aspect rezervat. Când m-am întors în București, m-ai sunat în aceeași seară ca să ne întâlnim. Din păcate, nu-mi amintesc primul nostru sărut, dar știu că am vrut să-l inițiez cât mai repede pentru că nu mai suportam să-ți idealizez imaginea, ci te voiam carnal, lângă mine, o ființă independentă și nu o voce de la telefon care era ajutată de imaginația mea să se manifeste. Știu că prima noastră îmbrățișare a fost imediat după ce am ajuns în București – nu-mi păsa că își vor da seama toți, nu-mi păsa că poate tu nu îți doreai să facem lucrurile publice – cumva îmi făcea plăcere să îi știu pe toți prietenii incapabili să vorbească despre noi; intimidați de tine și figura ta puternică și stânjeniți de mine, fire vulcanică și capabilă să dea replică oricărei insinuări: după mine am fi putut fi cuplul perfect.

La scurt timp, am făcut și dragoste. Am și acum impresia că nu ți-ai dorit asta. La fel cum și eu acum, știind deznodământul, mi-aș fi dorit să nu se fi întâmplat. Ne-ar fi stat bine prieteni buni, totuși prietenii nu-și oferă ceea ce îmi doream eu de la tine, și ceea ce îmi și ofereai, grijă și atenție. Prin urmare, ce ne-ar fi fost nouă scris să fim? Numărul de beri trecuse deja de o limită, iar ora nopții era înaintată când rămăsesem numai noi doi, iar tu m-ai dus la terasa unei benzinării ca să ne continuăm discuțiile și berile. Trecuse de ora patru, când începusem deja să bănuiesc că nu vrei să petrecem noaptea la tine, dar eram prea obosită ca să îmi mai pese că mă voi întoarce acasă fără să fi dormit pentru prima oară îmbrățișați. Apoi, târziu, te-ai ridicat și ai chemat taxi-ul spre casă. Când începuseși să cauți alternativă la a merge în apartament, am știut că ceva e în neregulă. Până și cheile ți-a luat destul de mult să le găsești, scăzând din timp faptul că erai beat. Îmi părea ușor-ușor rău să văd cum omul la care țineam cel mai mult începea să aibă primele regrete, dar eram constant confuză și încercam să-mi spun că sunt doar paranoică. Când am început să mă joc lângă tine și să te sărut cu nesaț însă, ai început să explodezi și să mă ceri rapid și cu ardoare. Ai dormit apoi lângă mine, ținându-mă în brațe și m-ai lăsat să stau și cu spatele la tine. A doua zi au fost iar artificii. M-am trezit târziu, tu-mi spuseseși de câteva ori că trebuie să pleci, dar te răzgândiseși și ai rămas lângă mine, iar apoi am ieșit afară. Ți-ai luat o bere, ne-am plimbat prin zonă, după care ne-am întâlnit cu prietenii. După câteva ore cât m-ai ținut constant de mână și m-ai sărutat, ți-am spus că plec acasă pentru că sunt obosită. Mi-ai răspuns că vorbim a doua zi și că mă suni. N-ai mai făcut-o.

A doua zi am ieșit la crâșmă, cu prietenii. Tu ai apărut mai târziu. Mă abțineam cu ușurință să nu fac o scenă și să te tratez cu răceală. Tu nu ai insistat și te-ai așezat la altă masă. Abia la a doua insistență a unuia dintre prietenii mei, te-ai așezat la masă cu noi. Nu te-a mirat prea mult faptul că nu te băgam în seamă, l-ai luat ca pe un gest de imaturitate și ți-ai văzut de discuțiile tale, adresându-mi și mie vreo două-trei glume și vorbe din când în când. După câteva beri, începusem să cedez și să mă joc cu tine. Nu-mi păsa prea mult decât că vreau să te îmbrățișez și să te aud din nou cum râzi. Te-ai înmuiat repede și redeveniseși, la rândul tău, al meu. Nu te-am mai întrebat de ce nu mi-ai răspuns la apel. Iar zilele ce au urmat se petreceau cam în aceeași notă, îmi erai indisponibil la telefon, iar ziua până la zece noaptea era a noastră, la crâșmă, răzând cu prietenii și neabordând subiectul. Erau dăți când te reapucaseși să mă suni des, dar mai frecvente erau cele în care îmi era frică să îți trimit sms sau să te sun, pentru ca nu răspundeai.

Într-o seară, fiind toți adunați în jurul unei singure mese și râzând în gura mare la discuții care mai de care mai stupide, ți-a sunat telefonul. Stând lângă tine, iar tu având imprudența să ți-l lași pe masă, mi-era imposibil să nu-mi atragă atenția și să nu văd numele de pe ecran: „Iubita”. Din reflex, m-am sprijinit de masă ca să nu cad, iar tu, rapid, ți-ai luat telefonul. Nu puteam să schițez niciun cuvânt. Pământul îmi fugise de sub picioare. M-am uitat la tine ca un om înjunghiat care-și privește prietenul care îl trădase. Fiori reci îmi străbăteau tot trupul, dar capul îmi ardea, mi-am luat tutunul de pe masă, te-am privit încă o dată cu toate flăcările iadului înghețate din ochii mei și am luat-o precipitată la fugă spre metrou, așa cum nu o mai făcusem niciodată. Acea noapte, până am ajuns acasă, a fost chinul cel mai groaznic al imaginației mele. Refăceam secvențe, le puneam cap-la-cap, căutam să aflu ce nu văzusem, ce-mi scăpase, îmi căutam vina și momentul în care făcusem eroarea. Îmi aduceam aminte dăți în care mai fuseseși sunat și te ridicai de la masă ca să vorbești, de asemenea, dăți în care îți suna telefonul și tu îl ignorai sau închideai. Nu mă ajutau cu nimic, retrăiam momentul pentru a-mi produce rău și pentru a mă pedepsi. „Locuiește cu ea?”, „Acel apartament unde am fost era și cel în care trăiește cu ea?”, „Ea știe? Îl iubește?… O iubește?”. Îmi răspundeam cu scenariul cel mai rău posibil.

Mi-ai explicat apoi că ești într-o relație cu cineva și că era evident că era moartă și că te așteptai să îmi fi dat seama. Te crezusem, jumătate din zi ți-o petreceai la muncă, iar cealaltă jumătate la terasă, acasă ajungeai după unsprezece, iar weekendurile erai afară.

Ne vedeam în continuare acolo și nu știam ce suntem, erau chiar zile în care discutam doar după ce plecau toți, iar eu mai aveam câteva minute până la ultimul metrou. Faptul că eu n-abordam problema mă gândeam că e posibil să-ți fi trezit impresia că nu-mi pasă, faptul că uneori alegeam să te ignor, că am trecut peste. Totuși, oricât de mult rău îmi făceam, nu puteam să îmi impun să nu mai țin la tine. Nu îmi doream atenția vreunui bărbat și nu voiam să tai în carne vie sentimentele investite în tine. Până la urmă, cum poți să nu mai iubești pe cineva dintr-o dată? Știam că încrederea poate fi omorâtă ușor, știam că atracția poate pieri, dar nu știam cum păsarea poate înceta dintr-o dată și să fie înlocuită cu indiferența, până la urmă așa vedeam eu iubirea. Știam că nici tu nu încetaseși să ții la mine, dar nu știam ce simți, te vedeam din ce în ce mai obosit, tot mai greu de trezit din beții și uneori de-a dreptul nelucid, râzând mai tare ca de obicei și purtând discuții din ce în ce mai lipsite de sens. Uneori erai chiar rău cu mine și mă făceai penibilă, alteori mă ignorai complet. Făcuseși front comun cu prietenii mei și detestai când nu stăteam lângă tine, iar ei rămâneau alături de mine și mă priveau cu compasiune și milă. Aveai impresia că îi pusesem la curent cu ce se întâmplase și că pledasem „victimă” pentru a primi atenție. Adevărul era însă că detestam că devenisem vulnerabili și că lumea începuse să aibă acces la noi doi și să intervină în această situație.

Începusem să lipsesc cu zilele și să mai aflu doar de la prieteni de tine, eu nu-i întrebam niciodată, aș fi urât să afle că nu mai comunicăm deloc.

Într-una din zilele în care rămăsesem acasă, am primit pe Facebook un mesaj de la tipul din grupul nostru cu care încercase înainte oareșce până să te cunosc și de care uitasem efectiv instant. Tu acceptaseși ușor faptul că eu m-am culcat cu cineva de la masa noastră, poate și pentru că tipul era un ratat, dar poate și pentru că n-ai văzut în mine niciun interes față de el vreodată. Adevărul e că numai din vinovăție am încercat să rămân cât-de-cât rezonabilă și politicoasă cu el, căci începuse de-a dreptul să-mi repugne persoana lui, nu numai că fusese un eșec la pat și încercarea noastră în sine, dar îmi părea rău de alegerea conștient greșită pe care o făcusem de a dormi cu o persoană din cercul zilnic de amici. Mesajul fusese șters foarte repede, însă apucasem să îl vizualizez și chiar să îl revizualizez. Am aflat a doua zi de la prietenul cel mai bun că el îl determinase să-l șteargă și că îl considera un cretin pentru că l-a postat.

Am tăcut, de fapt nu am zis nimic câteva zile. Capul îmi zvâcnea într-o nevroză aprinsă, iar inima mă ustura, mesajul spunea că ai nevastă. Dacă cineva mi-ar fi spus, în schimb, că sunt blondă vopsită și că am un metru 70, aș fi dat aprobator din cap la adevărul acesta exact ca și la acela că tu ești căsătorit. Știam, simțisem asta, dar nu verbalizase nimeni. Nici eu nu voiam să verbalizez. Sufeream de o voluptate incredibilă în victimizarea mea și îmi vedeam realitatea cu ochii limpezi ai unei persoane care e conștientă de nenorocul său și că o zi de fericire e mereu urmată de șapte de necaz. Îmi rupeam șuvițe de păr și mă torturam în beții și depresii adânci, mă învinovățeam și mă blamam de naivitatea cu care credeam că merit o persoană curată, un partener fără bagaj, un om căruia să îi pese de mine. Bine-nțeles că voiam să mi se demonstreze contrariul, voiam să te aud cum îmi zici că nu-i adevărat și că pur și simplu lucrezi foarte mult și te trezești târziu din beții cât să-mi poți răspunde la telefon, dar imaginea unei femei de 40 de ani care împarte apartamentul cu tine, îți gătește, se supără pe tine și pe care o mângâi când e tristă era mult mai pregnantă în mintea mea și mai aievea oricărei iluzii că eu aș fi fost refugiul tău și aș însemna punctul culminant al zilei la care te întorci după opt ore de muncă și lângă care mai petreci opt, iar acasă ajungi numai să dormi. Într-un final, m-am certat cu prietenul meu cel mai bun pentru că mi-a ascuns acest adevăr și a trebuit să-l aflu de la altcineva. Se enervase și el, însă știa că nu are dreptul să mă certe pentru că avea vinovăția în ochi și vedea că nervii și trădarea pe care le simțeam erau umbrite mai mult de tristețe; cred că era singurul care-și dăduse seama că țin la tine, de altfel, el era și singurul care-mi spunea când tu nu erai prezent, cât de mult ții la mine și cât de dedicat ești. Mi-a răspuns că el nu s-ar fi putut băga niciodată între mine și tine, încât să spună ceva și era uimit că eu nu știu de existența soției tale. Deja tot localul era atent, deși noi discutaserăm izolat, și sunt sigură că ai auzit și tu. Mă bucuram c-o tristețe nespusă că auziseși, pentru că nu mă simțeam vinovată de faptul că ți-aș fi reproșat eu ceva, de altfel, mă mândream nespus de faptul că nu ți-am reproșat nimic și am lăsat mereu la latitudinea ta să abordezi subiectul. L-am privit apoi pe prietenul meu cum vine să vorbească cu tine, însă niciunul nu schița nimic încât să îmi fi dat seama ce ați vorbit.

În noaptea aia, ai rămas cu mine până la cinci dimineața privindu-mă cum, pe rând, te înjur, plâng și mă înmoi alături de tine, spunându-mi durerea. Mă rugai să nu te mai înjur, să nu te mai fac prost, să nu te mai fac mincinos, apoi îmi ștergeai lacrimile și mă întrebai unde e blonda aceea puternică care îngenunchea bărbații până atunci.

De oprit din plâns nu m-am putut opri de tot nici după ce am luat primul autobuz de dimineață, după ce ne sărutasem îndelung pe bancă, mă îmbrățișaseși la pieptul tău și îmi șterseseși lacrimile. Îmi repetaseși la un moment dat, după mai multe tentative de ale mele de a pleca de lângă tine, că ea nu e soția ta, ci e o tipă cu care ești de mai mulți ani. Nimic în plus, nici dacă vei rămâne cu ea, nici dacă vrei să încerci ceva cu mine, doar că ești nefericit cu ea și că relația voastră nu mai merge. Eu nu puteam să întreb mai mult, eram anesteziată. Femeia din mine îmi spunea că trebuie să-i fac concurență, să lupt pentru această cauză, să nu-ți dau de ales și să-ți arăt că ai făcut o alegere bună la început când ți-a plăcut de mine, însă scepticismul din mine mă anesteziase. Mă simțeam, ca de altfel cum mă simt mereu, un element neutru al ecuației vieții mele, imposibil să contribui cu ceva la a-mi schimba soarta care decurge oricum de la sine.

Iubitul meu, pentru mine nu luptase nimeni. Pentru iubirea mea nu înghițise nimeni în sec și nici nu scosese sabia din teacă. De unde era eu să știu cum se luptă pentru cineva sau cum să lupt pentru tine? Dacă eram prea curioasă, m-ai fi detestat pentru că sunt „așa o femeie”, dacă făceam de capul meu și îți încălcam intimitatea, m-ai fi urât pentru imprudență. Canonul vieții mele se repeta: de ce aș fi fost selectată, dacă nu dădeam motive că sunt aptă. Mă îmbătam în tutun și stăteam întinsă pe bancă, cu lacrimi înghețate de mult în colțul ochilor, iar tu stăteai la fel de tăcut lângă mine, ignorând telefonul care suna.

Guest post by Delia

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu ești singură…

Un foarte scurt tratat de bune purtări pentru bărbați

Mihaela Șchiopu, magiciana cu pensule și culori de la onco-pediatrie: „apropierea acestor copii mă face să am bun simț. Și nu vorbesc de politețe”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,148 views

Your tuppence

  1. Mirela / 23 June 2018 1:44

    Nu ma pot abtine: stii cate povesti d-astea am vazut? Zic ‘am vazut’ pentru ca ceea ce ai povestit tu aici e boschetareala, viata de doi lei, oameni plini de frustrari, care nu fac nimic util cu viata lor, stau intr-o crasma, beau si fac tot felul de rahaturi, apoi isi plang de mila si se victimizeaza. Da, rockeri/oameni d-astia trecuti de 30-40, care traiesc doar cu gandul ca vor sa fie ca la 18 ani, care nu se maturizeaza niciodata, care nu stiu ce vor si irosesc viata. Care respira aerul degeaba, dupa parerea mea.
    Si da, dupa halul in care care ai scris (adica fara talent incat sa faci o poveste interesanta, ci doar ti-ai pus gandurile aici ca in jurnal. Plus ca uneori ai trecut pe langa logica si nu am mai inteles nimic.), chiar cred ca e reala povestea asta.
    Asa ca iti voi spune, app de framantarile tale interioare: atragi ceea ce esti! Si atata timp cat tu nu te iubesti, nici altcineva nu o va face. Esti frustrata si plina de probleme si ai nevoie sa ti le rezolvi. Singura! Nu cauta sa te salveze cineva pentru ca nici nu stii sa ii explici si sa ii vorbesti si nici el nu te va intelege, in situatia asta. In plus, cu siguranta nu te va salva un om care habar nu are ce vrea., care e mai rau decat tine.
    Esti plina de probleme interioare, de frustrari si de neiubire de tine. Da, ai dreptate in ceva: nu meriti mai mult. Si nu pentru ca nu ai fi demna de mai mult, ci pentru ca tu chiar asta crezi, pentru ca tu te pedepsesti, pentru ca tu te legi de oameni defecti, desi stii ca nu sunt ok pentru tine. Alegi acesti oameni pentru ca sunt slabi si vulnerabili, pentru ca ii recunosti pe cei asemeni tie, pentru ca stii ca la ei ai o sansa, pentru ca tu crezi ca un om cu toate rahaturile puse in ordine nu iti va da atentie.
    E o tampenie, evident. La fel e si faptul ca tu crezi ca nu poti face nimic. Trebuie sa constientizezi toate astea si sa vrei sa te schimbi. Se poate, am trecut pe acolo. Iesi din cercul ala vicios de ‘prieteni’. Aia nu e viata traita.
    Am trecut si eu prin multe si as fi putut fi ca tine, dar faptul ca am lucrat ca barmanita in diverse baruri si cluburi, cativa ani, m-a facut sa observ de pe cealalta parte a barului, aceasta boschetareala si sa ma scarbeasca complet. Am renuntat tocmai pentru ca ma scarbesc oamenii astia care au o varsta si atarna prin crasme, tulburati si plini de frustrari, in timp ce ei se cred foarte ‘cool’ si spirite vii si libere. E un rahat! Sunt niste frustrati obositi, care isi beau mintile si apoi se combina intre ei, se ‘dezcombina’, intra in tot felul de situatii penibile etc. Si crede-ma ca am vazut tot felul de oameni: de la unul oarecare la actori cunoscuti, avocati, procurori, jurnalisti, mari directori de firme… etc.
    Asa ca inceteaza cu victimizarea si fa ceva cu tine. Lasa-l pe fraier sa isi rezolve problemele, nu te mai crede tu salvatoarea lui. Ca orice ar simti pentru tine, asta nu inseamna ca se rezolva problemele cu el insusi. Doar singur va face asta, si doar daca vrea. Inca ceva: tu doar crezi ca nu te bagi in viata lui, dar o faci. Daca ai fi ok, ai intelege unele lucruri, ai zambi, te-ai bucura de iubirea pentru el, dar nu ai suferi. Ai sti ca e ok sa iubesti, chiar daca nu ti se raspunde.
    In fine… oricum nu are sens sa discutam despre orice altceva atata timp cat problema esti tu. Rezolva-te pe tine si o sa vezi cum se schimba totul. Iubeste-te cu bune si rele, accepta-te si treci peste greselile facute, peste acele lucruri naspa care te apasa si schimba mediul. Renunta la oameni toxici, nu te mai baga in relatii de rahat. Nu mai cauta in altii, cauta si gaseste in tine. Invata sa te iubesti, sa radiezi, sa fii pozitiva, sa iti alegi doar ce iti face bine si o sa vezi cum vei atrage lucrurile frumoase pe care ti le doresti.
    Nu exista nu se poate, este alegerea ta cum iti traiesti viata! Dar cauta ajutor, daca situatia o cere. Nu iti fie rusine. Du-te la oameni care crezi ca sunt ok, la cineva in care ai incredere, la un strain care iti inspira ceva bun, sau chiar la psiholog. Vorbeste despre problemele tale, fii sincera cu tine insati. Fa terapie cu tine.

    (Pentru toti cei care gandesc exact ca tipa ce a scris povestea)

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  2. axelle / 19 June 2018 9:08

    Delia, Delia,viata e tare complicata.Tu mai copilareste,nu e cazul sa te maturizezi asa devreme.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro