O femeie inutil de frumoasă

Ștefania Sidor

24 September 2015

STEFANIA SIDORÎmi îndes în poșetă ultima carte primită în dar de la verișoara mea, care mă răsfață cât de des poate cu câte un exemplar nou și intitulat bestseller prin câte un stat și mă sui la volan. Optez pentru un radio cu muzică liniștită, de ascultat în tihnă, cum îmi place mie s-o numesc și pornesc înspre restaurantul ăla în care știu că, de absolut fiecare dată, găsesc cele mai gustoase sarmale. Îmi comand o porție, cer și un ceai cald, deși soarele încă arde suficient de tare pentru un început de toamnă, îl îndulcesc cu multă miere și mă cufund, pagină cu pagină, în povestea personajului principal, un milionar rus, urât și divorțat, însă dornic de răzbunare față de fosta soție, o femeie superbă, ceva mai tânără și proaspăt căsătorită cu un designer londonez.

În timp ce parcurg filă cu filă, simt că-ncep să-mi ardă obrajii foarte puternic, ca atunci când o privire te fixează îndelung. Îmi așez un dos de palmă pe unul dintre dânșii și, înainte să apuc să-mi confirm că eman îngrijorător de multă căldură, aud un glas ferm, dar discret, care-mi afirmă că-s roșie în pomeți. Înghit și ultima îmbucătură de sarma, mă asigur cu-n șervețel că nu mi-a rămas vreun strop de smântână pe față și ridic privirea spre masa din fața mea la care observ așezat un bărbat în jurul vârstei de 33-35 de ani, îmbrăcat lejer, stând cu-n picior îndoit peste celălalt și bând ceva dintr-o ceașcă care pare de cafea.

femeie ganditoare

– Cofeina nu pare să vă fie pe plac. V-aș putea oferi un alt ceai?

– Nu, mulțumesc! – gâfâi fâstâcită.

– La desert ce ați comandat?

– Nu-mi plac dulciurile! – îi răspund acru și aproape bosumflată.

Îl aud cum se scuză pentru deranjul pricinuit și, ridicându-se de pe scaunul din fier forjat, pornește călcând apăsat spre masa la care mă aflu, nepierzându-mi privirea pentru nicio clipă. Se așază pe locul liber din fața mea și mă ia la chestionat, părând să nu-i pese de indiferența cu care-l tratasem în clipele anterioare.

– Și…? A ajuns la Cannes? – mă întreabă cu un zâmbet larg pe chip, lăsând astfel la vedere o dantură curată, impecabilă.

– Cine?! – schițez la rându-mi un zâmbet, nemaireușind să-i fac față incisivității fascinante cu care mi se adresează.

– Igor!

Oh, chiar știe despre ce e vorba-n cartea din mâinile mele… Nu-i rău! – îmi zic în gând.

– Tocmai ce s-a cazat, da… – continui eu cu glas timid.

– Numele meu este Bogdan! Îmi permiți? – întinzându-mi mâna lui dreaptă spre a se introduce așa cum se cuvine.

– Poți să-mi spui… Corina! Corina, e în regulă, da…

– Înțeleg că nu vrei să-mi spui cum te numești, însă nu voi insista cu acest lucru. Sunt curios în altă direcție…

– Așa…

– Cum de o femeie, impresionant de frumoasă, ca tine, ia prânzul singură?

Zeci de gânduri încep să facă valuri în mintea-mi. Dezamăgirile sufletești îmi vin rând pe rând, bucuriile nu prea se ivesc, iar zâmbetul îmi dispare cu desăvârșire. Nu realizez acest aspect și mă forțez să-i trântesc un răspuns, dar unul de să plece! Să se ridice și să mă lase-n mama mea de viață!

– Trebuia să-mi privești ochii înainte de-a te apropia. Acolo vei fi găsit totul!

Îl văd cum i se șterge și lui zâmbetul de pe chip, iar pe fruntea albă, fină, din care pleacă fire de păr închis la culoare, apar câteva riduri. Se încruntă ușor și-mi adună puternic mâna stângă în palma lui dreaptă:

– Pentru blonda aceasta superbă din fața mea, cu sânii rotunzi, cu ochii mari și calzi, cu zâmbet de copil în trup de femeie, care emană sexualitate prin toți porii săi, nu ar trebui să fie vreodată o stânjeneală sau un sentiment de neplăcere faptul că primește complimente…

Tristețea mă copleși din nou, și mai puternic de această dată, chiar în prezența străinului acela chipeș care nu contenea cu superlativele și determinare în a mă scoate din carapacea în care domneam atât de conformată, de la un timp. În stomac începu să se petreacă o agitație pe care nu mi-o puteam explica, iar palmele îmi transpirau din ce în ce mai tare, cu cât el se apropia mai mult… Ochii îmi deveneau și mai cristalini, iar el, nici că m-ar fi lăsat din strânsoarea mâinilor lui, însă se opri din a mă complimenta, deoarece văzu că ceva mă stânjenea. Probabil situația or locul, momentul sau, poate, iubitul de acasă; nu știa clar ce anume nici el, însă mă văzu crispată la cuvintele lui alese, așa că preferă să renunțe.

– Ești frumoasă, femeie! Oricum te-ai numi tu…

– Mda…

– De ce spui ”mda”?

– Fiindcă eu mă simt inutil de frumoasă…

Pe Ştefania o găsiţi şi aici.  



Citiţi şi

Iepurele negru cu ochi roşii şi mănuşi de catifea

Erotismul nu e desfrânare, preacurvie, păcat

Mia, dar și Eva…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,106 views

Your tuppence

  1. Ana-Maria / 27 September 2015 21:24

    Nesuferit de insistenta reclama asta la cascaval. De parca ar compensa gustul de cauciuc si teancul de pungi de infoliat pe care arunci o gramada de bani si care polueaza mediul.
    Eu i-as interzice comercializarea ca fiind de toxicitate ridicata.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Max / 24 September 2015 23:03

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 5 Thumb down 24
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro