Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

“O, tu, şură preafrumoasă!”

4 April 2020

Acest proiect nu se referă la o Transilvanie turistică tipică; dimpotrivă, şura (sau şopron, strung) pe care încercăm să o salvăm (prin renovare şi ideal restaurare) este unul dintre foarte puținele repere (arhitecturale) ce sunt tradiționale (și prin asta mă refer la origine non-germană sau maghiară); locația ei este foarte restrânsă – doar în județele ALBA şi Maramureș – iar originea exactă rămâne necunoscută. Nu numai că este tipică pentru doar două județe din Transilvania, dar chiar și în județul (ALBA) unde se află şura Ioanei se regăseşte doar în aşa-numita <Țară de Piatră> (sau Ţara Moţilor).

În zilele noastre, localnicii nu reușesc să realizeze valoarea istorică și culturală a şurelor încă existente – FOARTE puține fiind salvate fie prin restaurare locală, fie transportate în Europa de Vest pentru a fi folosite ca relicve restaurate.

Bunicul și falnicii lui boi

Campania noastră are ca scop restaurarea și reconvertirea şurii pe care Ioana a moștenit-o de la străbunicii ei. Construită acum aproximativ 80 de ani, şura a suferit deja o reînnoire superficială a acoperișului, care din păcate a eșuat. Casă a multor generații de vaci și boi, parcare frumoasă pentru căruța tradițională a bunicului, şura se ţine încă falnică în picioare; partea cea mai deteriorată este acoperișul – parţial găurit, prin a cărui fân plouă în interior, transformând lent întreaga structură de lemn de stejar într-o ruină. Dorim nu numai să punem un acoperiș nou (tot din fân), respectând astfel structura inițială, dar și să aducem în siguranță grinzile de lemn rămase (restaurând restul). Dacă acest proiect va avea succes, şura va fi transformată într-un sat-muzeu viu – fiind și punctul de plecare al altor proiecte similare din regiune.

— ♣ —

Testimonial Ioana Joca-Pohl, co-fondator și coordinator proiect

“Mărturisesc că acest proiect are o valoare sentimentală puternică pentru mine. La fel ca în cazul documentarului meu „Bunicii”, nominalizat la premiile BAFTA, acest şopron (în dialect transilvănean şură) face parte din moștenirea familiei mele, fiind a 4-a generație care o moștenește. Copil fiind, nu a trecut o iarnă fără să fiu prezentă în fiecare zi pentru a hrăni vitele. Verile au fost și mai distractive, întrucât puteam să mă joc cât vroiam cu vițeii ~ prefacându-mă să-i călărească sau, pur și simplu, să îi  privesc liberi într-una din cele două poieţi.

După ani şi ani, mi-am văzut bunicii devenind tot mai împuţinaţi și mai slabi; și, concomitent, același lucru s-a întâmplat și cu şura: starea ei a devenit din ce în ce mai precară până în zilele noastre, când prezintă semne clare de „boală cronică”.

Ajutându-mă pe mine și familia mea să salvăm această şură, ajutaţi și generațiile viitoare să redescopere modul în care au trăit odată țăranii ardeleni. Mai important, acest tip de hambar este tipic doar în regiunea bunicilor mei. Când nu voi mai fi și fiica mea va fi deja bătrână, această moștenire a familiei va continua să fie transmisă generației următoare ca dovadă fizică a unei vieți demult apuse, dar totuși neuitată și adânc prețuită.”

CINE SUNTEM, CE AM FĂCUT PÂNĂ ACUM:

Start-up-ul familial După Gard este mult mai mult decât o căsuţă din lemn pierdută în sălbăticia Munţilor Apuseni (Transilvania). E ideea, ba nu! crezul că o viaţă simplă, onestă şi, mai presus de toate, în perfectă armonie cu natura poate să asigure fericirea şi bunăstarea de care orăşenii s-au dezobişnuit total în secolul vitezei.

 

Deşi prima cupă de excavator a zumzăit harnică în luna mai 2017, proiectul îşi are rădăcinile în anul 2012—mai exact vara, când Ioana JOCA-Pohl (co-fondator şi coordonator După Gard) împreună cu cameramanul & editorul spaniol Pablo Lamosa reuşeşte să pună cap la cap o monografie video a comunităţii rurale din Poşaga (judeţul ALBA) — aceeaşi locaţie ca şi în cazul După Gard. Deşi a avut un buget minuscul, monografia – ce surprinde ultimii ţărani autentici ai comunităţii (dintre care unul este chiar bunicul Ioanei, acum, de 93 de ani!) şi modul lor de viaţă – prinde foarte tare la publicul de pe canalele de socializare media. Şi nu numai: începând cu anul 2013, timp de trei veri, oaspeţi din întreaga lume, impresionaţi de modul simplu, dar fascinant de viaţă demult apus în Occident, vizitează Poşaga – trăind în interiorul unei gospodării ţărăneşti întocmai precum gazdele lor. Ioana Joca coordonează întregul proces – ocupându-se de tot ceea ce înseamnă logistică şi traducerea din germană sau engleză în română pentru oaspeţi.

Ioana, Andreas, Dahlia

În iarna lui 2015, Ioana îl cunoaşte la Cluj-Napoca pe Andreas POHL (cealaltă jumătate a proiectului După Gard). Este dragoste la prima vedere, iar rezultatul ei concret nu întârzie să apară sub forma unei flori rare: fetiţa Dhalia se naşte într-o zi de aprilie 2016. La exact un an după naşterea Dhaliei, consecvenţi motto-ului în care amândoi cred “Omule, să construieşti o casă, să plantezi un pom şi să faci un copil!”, Ioana şi Andreas demarează proiectul După Gard. Cei doi pornesc de la ideea foarte simplă că omul nu se poate regăsi pe sine cu adevărat decât în liniştea deplină a unei naturi virgine—fapt demonstrat din plin de lista impresionantă de oaspeţi care au vizitat Poşaga între 2013 şi 2015. Mai mult decât atât, crezul Ioanei nu a pălit deloc de-a lungul timpului- şi anume că doar satul poate fi locul unde o Comunitate este într-adevăr ceea ce e musai să fie: un grup de oameni care se ajută reciproc, de cele mai multe ori voluntar, uniţi şi la bine, şi la rău.

Şi a fost nevoie de foarte mult suport în cei doi ani decând a fost demarat proiectul—în special deoarece căsuţa După Gard se află pe un deal, la capătul unui drum abrupt şi lutos care, de câte ori plouă, se transformă într-o mocirlă prin care nu se mai poate trece cu nici un fel de mijloc de transport. Ioana şi Andreas şi-au dorit de la bun început o astfel de locaţie ca să poată “rupe” complet oaspeţii de civilizaţie—în afară de pădure şi munte, nu mai există absolut nimic în jur. Preţul pe care l-au plătit pentru decizia lor a fost unul (parţial) amar fiindcă, de exemplu în vara lui 2018, au fost cinci săptămâni de ploaie non-stop; zilele în care au putut duce sus, După Gard, câţiva saci de ciment au fost considerate o mică victorie.

Dar, trăgând linia, rezultatul este până acum extraordinar: izolaţia interioară a pereţilor este 100% naturală (din celuloză reciclată), lemnul e dat doar cu ulei natural de in, panouri fotovoltaice, propriul izvor, casa doar din lemn (inclusiv cuiele) cu îmbinări laterale tradiţionale (în coadă-de-rândunică), geamuri şi uşi lucrate manual din lemn masiv, scăunele crestate cu logoul propriu (întreaga lucrătură din lemn executată de meşteri din zonă); mai mult decât atât, cei doi au reuşit să pună pe picioare şi o zonă de camping la doar două minute distanţă de casă. Ca şi aceasta, şi campingul e autonom şi construit după principiul energiei regenerabile: duş solar cu apă de ploaie, toalete ecologice, lumină doar de la solar. Grădina şi livada ce ţin de camping, dar şi de casă respectă principiile agriculturii ecologice şi  biodinamice: nimic nu are voie să fie plantat sau recoltat daca nu ţine de agricultura tipică zonei şi de anotimpul dedicat sau de fazele lunii, culturile sunt în număr mic şi diversificate, se cultivă prin rotaţie, se recoltează manual şi, foarte important, ca îngrăşământ se foloseşte doar bălegarul!

PS: vara lui 2019 a fost prima în care casa şi-a deschis uşile primilor vizitatori care nu au întârziat să apară de pretutindeni: Germania, Austria, Olanda, Rusia, Israel, Cehia, România, Polonia; oaspeţii au fost în special cupluri tinere de IT-işti-/ bloggeri sau familii cu copii mici (aproximativ 50 persoane de-a lungul a 7 săptămâni) demonstrându-le Ioanei și lui Andreas că e nevoie doar de iniţiativă şi tenacitate, restul va curge de la sine, evident cu dedicaţie şi muncă neobosită. 🙂

LINK campanie/englezăwww.startnext.com/en/oh-du-schoene-scheune



Citiţi şi

Fusese prietena mea cea mai bună timp de șapte ani

Acum poți să faci toate grozăviile

Ioan

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro