Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Oamenii inteligenți și ceilalți

2 April 2018

Nicoleta Beraru

Bunul-simţ e darul de a «simţi bine», de a discerne, de a-şi reprezenta, de a imagina adevărul, de a îndrăzni.” spune Alexandru Paleologu în Bunul-simţ ca paradox.

Foarte apropiat de franțuzescul „bon sens”, bunul-simţ românesc este şi echivalentul expresiei pe care o propune limba neerlandeză – gezond verstand – care se traduce în româneşte prin percepţie sănătoasă.

Percepţia lumii poate fi mai puţin sănătoasă, nesănătoasă, sănătoasă, mai sănătoasă sau foarte sănătoasă… Gândirea sau negândirea în nuanţe ne situează în tabăra persoanelor cu simţ comun, al majorităţii, sau a celor cu bun sau foarte bun simţ. Ţine de puterea fiecăruia din noi de a putea sau nu coborî în adâncimea lucrurilor, a situaţiilor şi de a face o analiză profundă a acestora. Lumea nu este o peliculă alb-negru; are atâtea culori şi nuanţe până la plus infinit. Despicarea firului în patru e extenuantă, se sprijină pe o gândire analitică profundă şi solicită multă energie. Exprimarea acestui fel de gândire se face cu mai multă grijă decât atunci când situezi lucrurile în zona alb-negru, care deseori este exprimată printr-un limbaj peremptoriu, primar.

Vorbind despre valori şi norme în unele cursuri, atrag atenţia cursanţilor mei, încă de la început, asupra confuziei pe care, îmi îngădui să spun, toţi o facem şi chiar des, între opinie şi adevăr. Ce este opinia? Ce este prejudecata? Ce este adevărul?

arcobaleno-astratto

„Afară plouă.” îmi răspunde un cursant „este un adevăr, pentru că îl pot controla”. Dar dacă spun „Românii sunt hoţi.”, exprim un adevăr parţial, pentru că nu toţi românii sunt hoţi, aşa cum nu toţi africanii sunt leneşi sau toate blondele, proaste. Acest gen de opinii au evoluat, s-au generalizat şi s-au instalat, cimentate în prejudecăţi. Aceasta pentru că nuanţele de gândire au dispărut, făcând loc unei gândiri în clişee şi etichetelor generalizatoare. Şi cu cât informaţia lipseşte mai mult (sau cu desăvârşire), cu atât cel care-şi va exprima opinia, va fi mai invaziv, nepoliticos, agresiv în exprimarea opiniei, dorind cu tot dinadinsul să obţină dreptatea.

Înaintând în analiza diferenţelor dintre adevăr şi opinie, putem vorbi nu numai de o sărăcie interioară a celui ce întrebuinţează clişeele, ci şi de pericol, căci teoriile conspiraţiei se bazează tocmai pe aceste prejudecăţi şi pe generalizări.

Iată ce spune Umberto Eco în „Cimitirul din Praga” cu privire la comploturi: „Oamenii nu cred decât în ceea ce ştiu deja şi aici e frumuseţea Formei Universale a Complotului.” Portretul răspândit în lume al evreilor, pe care Umberto Eco îl prezintă cu ironie, zeflemisind când spumos, când subtil prejudecăţile care au afectat încă din Evul Mediu destinul istoric al acestui popor, este un exemplu edificator:

-„Pe cine urăsc? Pe evrei, aş zice încă de la început. (…) Despre evrei nu ştiu decât ce am aflat de la bunicul meu: sunt un popor de atei prin excelenţă, mă învăţa el. (…) Bunicul îmi descria ochii aceştia care te spionează, înşelători de te fac să-ţi pierzi sângele din obraji, acest surâs vâscos, aceste buze de hienă ridicate pe dinţi, aceste priviri grele, vicioase, tâmpe, aceste linii întotdeauna îngrijorate între nas şi buze, săpate de ură, nasul lor – acest nas ca ciocul urât al unei păsări din sud, (…) ochiul relevă boli de ficat corupt de secreţii datorate unei uri de optsprezece secole. (…) Şi când am ajuns destul de mare ca să înţeleg, (bunicul) îmi amintea că evreul (…) este adulter de neoprit la împerechere – datorită circumciziei, care îi face mai erectili, cu acestă disproporţie monstruoasă între nanismul staturii şi măciuca cavernoasă a excrescenţei lor semi-mutilate. (…) Din întâmplare, n-am întâlnit niciodată unul, …” Nu ar trebui niciodată să uităm că aceste prejudecăţi au stat la baza persecutării evreilor şi au culminat cu Holocaustul.

Reîntorcându-ne la deosebirea dintre adevăr, opinie, prejudecată, putem aprecia că oamenii cu bun-simţ sunt de cele mai multe ori oameni inteligenţi, cu trăiri interioare intense, cu o imaginaţie bogată, cu empatie, capabili de analize fine, nuanţate. Gândirea nuanţată, opusă celei brute, alb-negru, e un atribut al omului cu bun-simţ, care se va putea situa cu înţelepciune vis-à-vis de o situaţie ambarasantă.

Un om cu bun-simţ nu-şi va împinge opinia până la limita insuportabilului în polemici nesfârşite, nu va impune convingerile sale, înveşmântându-le în straie cu paiete şi artificii de spectacol, nu va pune cu insolenţă cuvintele şi gândurile sale în gura sau pe seama altuia, vrând astfel să transforme opinia personală într-un adevăr de necontestat. Se va îndoi de multe ori, punând în balanţă pro-ul şi contra, oferind uneori imaginea modestă a unui neştiutor. Dar tocmai cumpănirea aceasta, această absenţă aparentă în dialog, aceste îndoială şi întârziere a răspunsului, îl fac mai valoros, căci rezultatul gândirii sale va oferi infinit mai multă bogăţie şi îndrăzneală decât orice teorie pripită, născută din frustrări şi doriţa de a impune şi domina.

Există (şi cât de des) inteligenţă fără bun-simţ, dar bun-simţ fără inteligenţă nu.” (Alexandru Paleologu)

(Traducere din franceză în română din „Le cimetière de Prague”, Umberto Eco, de Nicoleta Beraru)

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cele mai comune prejudecăţi despre România, de care toţi românii s-au săturat

Savoarea vacanțelor à la française – Paris Can Wait

Nu mai am nimic de pierdut

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,703 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro