Pentru că el citește Catchy și pentru că ea îl iubise

Ștefania Sidor

11 August 2016

STEFANIA SIDORMă privește cu zâmbet discret și cu ochii mari, intenși, urmărindu-mă în timp ce-i așez în față, pe masă, ceașca de cafea aburindă. Cu privirea ațintită acum către fereastră, contemplând parcă ploaia, o întrerup, întrebând-o dacă nu ar pofti și niște ciocolată, dar mă refuză cu eleganță. Exact așa, cu perfecțiune, cum știe doar ea să o facă. Cu toate acestea, nu pot să nu-i observ tristețea din privire. Ea, fericită, nicicând n-ar fi refuzat ciocolata cu bucăți mari de alune prăjite, pe care, în mod obișnuit, o savura la pachet cu cafeaua caldă, în diminețile reci de toamnă și nu numai. Îi întind zahărul brun, îl refuză și pe-acesta, iar eu realizez astfel că bucuria aceea de femeie, bobocul acela de floare primăvăratică, veșnic zâmbitoare și plăcută – tacit – inclusiv de cei ce declarau că o detestă, nu făcea altceva decât să înceapă a se ofili. O cercetez ceva mai atent decât de obicei, iar ea îmi observă interesul, astfel că înghiți ultimul strop de cafea amară și mă rugă să nu o întrerup până nu-și va fi încheiat ce are să-mi povestească. O aprob printr-un simplu gest al capului.

– Sunt amantă!

– Mulți dintre noi, femei sau bărbați, au fost! Sau sunt… – i-aș fi spus ca să o liniștesc, dar și fiindcă, pe undeva, știu cert că așa stau lucrurile în real. Însă am ales să îi respect rugămintea și să n-o întrerup. O privesc tăcută.

cuplu

– El este căsătorit… doar civil, dar mă rog, este! Nevastă-sa îl iubește și-l plânge pe pagini de internet… și eu știi ce-am făcut?! M-a pus naiba să-mi deschid un alt cont, de bărbat, și să îi scriu nevestei lui. M-am dat doctor, fiindcă atât m-au dus mintea și inspirația de moment, am tot curtat-o și invitat-o și așa mai departe, până a cedat. Chiar!! Oare de ce suntem așa fraiere și cedăm în fața lor?!? De fraiere, îți zic eu! – răspunse tot ea. Și ce crezi?! Analizându-i postările ei și profilul, am găsit o femeie suferindă și mi s-a făcut extrem de milă… Și am simțit și-un soi de ciudă! Dar cel mai mult mila și compasiunea m-au cuprins, așa că m-am apucat să mai fac una din asta… nedomnească. L-am chemat pe el la mine, sub un pretext pueril, și i-am spus lucruri pe care nu-mi doream și nici că-mi imaginam să i le spun vreodată… L-am privit în ochi, exact ca-ntr-o piesă de teatru de duzină sau ca-n filmele acelea ieftine, latino-americane, și i-am motivat că dragostea noastră a murit, că tot ceea ce simțeam pentru el se spulberase, că cel mai bine i-ar fi dacă s-ar întoarce lângă nevastă și, cel mai tâmpit lucru pe care l-am putut inventa, a fost o așa-zisă idilă cu medicul chirurg, ce tocmai mă operase. Fiind singurul bărbat pe care-l aveam în preajmă atunci și știindu-l oarecum gelos pe el, i-am indus intenționat gândul că am fost atât de josnică, încât să mă iubesc, atât de curând, fix cu doctorul pe care el îl vedea dizgrațios și efemer prin viața multor altor distinse domnițe. Nu trebuie să închid ochii ca să-i revăd dezamăgirea de pe chipu-i, grimasele pe care nici nu încerca să le ascundă, tristețea din ochii lui negri, frumoși… dar, mai ales, mă urmărește șirul său repetitiv de întrebări: „Cum să nu mă mai iubești?!? CUM??? Așa, subit?! De ce el?! De ce ăla?!?” – accentuându-l pe ăla.

Mi-am ponegrit sufletul, m-am forțat să nu cedez și să-mi duc rolul până la capăt… Genunchii mi se înmuiau de atâta tremurat, inima îmi palpita atât de puternic, de părea că urmează să sară din pieptul meu direct în al său, și asta fiindcă tot ce-mi trecea prin absolut toate simțămintele era să-l adun strâns în brațele-mi și să-l iubesc de tot! Și dincolo de-atât… A fost teribil de crunt, femeie! Mai ales după ce am închis ușa după el… Am trăit lângă el, femeie! Am trăit cum nu mai avusesem norocul până la el și nici că s-a mai petrecut după el așa o beatitudine… Sărutările sub stropi de ploaie și cu lacrimi de fericire pe obraji, plimbările la lumina lunii, iubirea carnală totală, atât de intensă și de pasională, îmbrățișările cu nesaț, aflați goi în vârf de munte, privind orizontul, lacrimile lui sincere, într-o noapte anume, pe niște trepte anume… complimentele lui în diminețile triste, în care distanța era singurul nostru dușman, trupurile noastre tresărind mai ceva ca-ntr-o reacție chimică la atingerea celuilalt… nu-l pot regreta, femeie! Aceste trăiri nu pot fi regretate, chiar de le simți din postura de amantă…

– Pot eu să te ajut în vreun fel? – o întreb, în timp ce-i întind un șervețel cu care să-și usuce lacrimile.

– Tu scrii pe Catchy. Transmite-i doar că… l-am adorat cu toți porii sufletului meu!

– L-ai vrea înapoi?

– După atâția ani, aș vrea doar să știe adevărul. El citește tot ce scrii tu. Va înțelege…

– Îl va ști! – o asigur zâmbind cu prietenie.

Pe Ştefania o găsiţi şi aici.  

Și tu poți scrie pe Catchy!  🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.  



Citiţi şi

Datul din coate, și nu numai, este punctul tău forte

Am știut că ești tu

Nu mai vreau firimituri de noroc

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,665 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro