Pleacă, nu mai putem trăi așa!

10 July 2014

Angela Baciu, foto Adrian Mociulschi“Te rog, pleacă. Nu mai putem trăi așa. Nu mai am același chip, aceeași forță, nu mai am mâini, nu mai am picioare. Să divorțăm.”, îi zise într-o dimineață de luni. “€œHai s-o facem astăzi, acum, nu, nu mai pot. Pleacă în lume, fă un copil, îndrăgostește-te. Rămâi femeia frumoasă și tânără pe care o știu, pleacă!”

Ea făcea cafeaua ca în fiecare dimineață. O așeză pe tava neagră. Alături, paharul mic, galben, cu pastilele de dimineață, doar de dimineață. Aceeași discuție. Astăzi se simțea și mai rău. Îl privea prin oglinda de pe hol. Stătea inert, fără vlagă, fără nici o dorință. “Să știi că nu plec, cafeaua nu va mai fi la fel și diminețile ar fi altfel fără tine” îi zise în timp ce mâinile îi tremurau cu atâta putere încât săriseră câțiva stropi din ceașcă.

Erau doi copii când se cunoscuseră. Se plimbau ținându-se de mână pe “Libertatea” atât de cunoscută. Era vasul lor preferat, priveau Dunărea imaginându-și că navighează în țări exotice. Că văd Orientul și ea, o adevărată Regină din Saba, cum îi plăcea să îi spună, va merge încălțată cu papuci roșii și va purta brățări pe glezne ce vor spune mereu un cântec despre frumusețea femeii iubite.

Închise ochii, se iubeau. Într-un an, descoperise iadul pe pământ, nu mai avea timp să se uite în oglindă, să-și numere firele de păr alb ce începeau să apăra. “Atât de tânără și deja ai păr alb?” o întrebase într-o zi o vecină. Drumurile ei mergeau acum doar înspre el. Luptă!, și îi zâmbea cu ultimele puteri.

“Joci cu mine o partidă de șah?” ochii încă mai aveau parcă voiciunea de odinioară. “Mai știi cum jucam pe malul mării, în toamnă aceea târzie? Și tu adunai scoici și râdeai cu gura până la urechi?”

la mal

Cum să nu țină minte? Simțea parcă nisipul sub picioare și scoicile și valurile… Așeză tablele. Apoi aduse alte medicamente.

“Te rog, deschide fereastra, parcă nu mai am aer!” Se îndreptă spre fereastră, cu mâinile ridicate a rugăciune.

Același scârțâit cunoscut. Roțile scaunului cu rotile, în care stătea el, spuneau parcă în fiecare zi o poveste tristă despre o iubire atât de mare, despre o boală ce nu vroia să mai plece, despre amintiri și… despre Ea.

Ațipise. Îi așezase o pernă la spate, îi mângâia fruntea. “Sunt aici, lângă tine, nu, nu voi pleca!”



Citiţi şi

Spune-mi DA

Alegeri de înger

Un kilogram de… bucurie, vă rog!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. lena / 30 August 2015 17:07

    spectator eu mama ,protagonisti fica mea 20 de ani cu o saptamana inainte de a pleca din aceasta lume ,stia ,boala incurabila,el 22 student ,examene ,alergaturi intre spital si ea si…sperante ,multe sperante ,poate ,poate o mai trai.
    ea-pleaca ,fugi,la ce vii,ma obosesti ,el- te rog sa imi spui ce sa fac …
    dupa ea furioasa ..mama tu esti puternica ..ce ma fac prostul asta o sa sufere ca un caine

    Reply
  2. mihaela / 16 July 2014 12:33

    Sarcina ta nu este să cauţi iubirea, ci doar să cauţi şi să găseşti toate barierele dinlăuntrul tău pe care ţi le-ai construit singur pentru a te feri de ea. – Rumi

    Reply
  3. Elena / 14 July 2014 19:45

    Superba poveste de dragoste , pacat ca emana atat tristete !!!
    Nu am trait o asemenea poveste…dar parca …as fi fost “acolo”. Am vazut viata si lupta dintre doi oameni, bucuria increderii si a sperantei, am invatat ca nu trebuie sa te dai batut indiferent de piedici , sa mergi “tot inainte” alaturi de cel drag. Sunt bucuroasa sa fi citit acest text, o sa il folosesc la orele de improvizatie la actorie, cu elevii mei.Nu stiu daca este fantezie sau realitate. Nici nu conteaza.Am simtit iubirea si Speranta din viata unui cuplu. Va multumesc, Doamna Angela Baciu, ca am avut ocazia sa va citesc volumele de poezii , eseele si mai ales , ca v-am cunoscut si am colaborat constructiv de fiecare data !Felicitari si putere de munca !

    Reply
  4. Cristina Rhea / 14 July 2014 14:47

    Un fragment de viata, foarte bine gandita si scrisa de scumpa noastra scriitoare Angela Baciu! Felicitari!!!

    Reply
  5. Lucia / 14 July 2014 11:45

    Impresionant! O poveste despre viata, daruire, iubire, multa iubire. O poveste despre doi oameni care isi duc iubirea… dincolo. Felicitari. O lectie de viata! Am citit si iar am citit…

    Reply
  6. Grozavu Patricia-Anamaria / 14 July 2014 10:38

    Un articol minunat, pe care l-am citit cu “sufletul la gura”. Este frumos, cald si chiar daca este trist, e plin de intelepciune. Felicitari. Primiti, va rog, toate aprecierile si respectul meu!!!! Va citesc cu bucurie de fiecare data!

    Reply
  7. Stefania Fanica / 13 July 2014 16:49

    Ca de fiecare data, ne aduceti aduceti argumente ca nu trebuie sa ne lasam invinsi de problemele vietii, indiferent cat de greu ar fi….multumim pentru aceste povesti, pentru forta de a merge mai departe, va pup !!

    Reply
  8. Nicoleta Datcu / 13 July 2014 0:49

    ……cred ca e o poveste adevarata si cine o poate spune msi bine, decat cel care a trait-o?! Viata ne arat lumini si umbre, optimismul nu trebuie sa ne lase sa ratacim in negurs tristetii, fruntea sus, viata merita traita, chiar daca e o lupta cu destinul!!

    Reply
  9. Daniela / 12 July 2014 23:25

    Povestea unui suflet minunat de la care invatam sa iubim, sa fim puternici …sa luptam langa cel de langa noi atunci cand suferinta isi intinde aripile asupra lui..

    Reply
  10. dan gh recheşan / 10 July 2014 13:39

    aproape că-mi vine să aplaud, deşi textul e cam “rozaliu” şi mi-ar fi plăcut să fie condimentat cu scena fără inhibiţii a sexului de împăcare. scuze pt opinie cam frustă, io dan scriitor frust(r)at demultişor divorţat!

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro