Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Poate dacă m-aș vedea frumoasă, m-aș iubi

5 December 2018

E noiembrie. E din ce în ce mai frig, iar zilele trec pe fugă, eu mereu tot pe fugă. Iau o pauză, mă uit în oglindă, zâmbesc larg și mă studiez la milimetru.

Deși încă mă consider chiar foarte tânără, ultimii ani mi-au cam venit de hac, număr ridurile și constat că s-au accentuat… eh, măcar de ar fi fost de la râs. Mă oftic. Îmi relaxez mușchii faciali și îmi înfrunt privirea. Arăt tristă. Încerc să-mi zâmbesc din nou, dar încă e acolo amăreala aia. Mă urâțește. Văd reproșul din cei doi ochi mari care mă judecă și nu durează prea mult până simt că iau foc.

„Ești cumva o impostoare sau tu chiar ai uitat cine ești?”, par să spună. Arunc cu sulițe înapoi și îmi îndrept gâtul să par mai înaltă, într-o tentativă de a-mi arăta că dețin controlul, dar mă las păgubașă în următoarea secundă.

„Sunt extenuată, ce vrei ?” îmi zic cu voce tare, apoi plec nervoasă din fața oglinzii. Să nu mă mai văd sau aud! Vezi-ți de treabă!

Și am un flashback dintr-o cafenea unde am fost muștruluită zdravăn de un prieten vechi pe care l-am adus la exasperare cu viziunea mea sumbră asupra vieții și cum nu îmi mai aducea nimic nici o bucurie.

„Măi, fato, tu chiar te-ai tâmpit în ultimii ani ? Ai uitat că îți place să participi pentru a face o lume mai frumoasă în jurul tău ? Cum să nu mai apreciezi arta, uitat de tine?”

fata oglinda

Mai să încep să bocesc, nu alta. Am uitat, da. Să cânt, să citesc, să scriu, să descopăr încântată tot felul de mesaje ascunse printre versuri și picturi împreună cu prietenele mele, să fac glume. Am devenit pasivă și plină de prejudecăți. Acum sunt mare, trebuie să învăț să fiu serioasă și să las copilăriile în urmă, nu ?

În altă zi, bărbatul fără de care nu-mi văd viața, mi-a zis că nu am hobby-uri și că nu mă iubesc deloc. De parcă nu știam! Lucrurile pe care obișnuiam să le iubesc le consideram bune de omorât timpul pentru oameni pe care nu-i prea duce capul. Începusem să cred asta cu adevărat și să renunț. Nu mi-a cerut nimeni asta. Atenție!

Eu am uitat cine sunt, dragostea mea, tu mai știi?

În ultimii ani am încercat să mă interesez de lucrurile care îți plăceau ție și la început erau mișto, fiindcă te pasionau pe tine, apoi am început și singură să le apreciez. Mi-am dat seama că fără tine nu aș fi avut habar de frumusețea lor și, mamă, ce băiet deștept, ce mai creșteai în ochii mei! Vezi tu, nu mi-ai cerut niciodată să iau parte la hobby-urile tale, dar eu mi-am dorit foarte mult să fac parte din lumea ta. Am vrut să mă îmbogățesc. Am vrut să văd cum e lumea prin ochii tăi și am făcut-o.

Destul cât să mă întristez știind că tu nu vrei în lumea mea. Ție îți plac lucrurile rapide și practice, nu ai nevoie de emoții, nu știi să le gestionezi, fugi de ele. Mi-ai promis că încerci, dar te vedeam printre fețele zâmbitoare și aplauze, de pe scenă de cele mai multe ori. Păreai extenuat. Ieșirile la karaoke, concert și teatru te oboseau. Două ore pe lună, rezervate pentru ce-mi plăcea mie, te înfuriau, îți luam din libertate și doar tu nu m-ai obligat cum te obligam eu, ziceai. Am continuat să fac ce-mi plăcea pe ascuns, apoi am renunțat. Partea proastă era că tu nu îmi cereai să facem nimic împreună. Îmi cereai doar să nu te deranjez. Chiar și acum, dacă abordez subiecte care știu că te interesează, îmi spui că nu am cum să le înțeleg, fără să-mi dai o șansă. Și am devenit din ce în ce mai singură și mai tristă, dependentă de validare din partea ta. M-am pierdut pe mine și am început să detest lucrurile care te țin la distanță de orice conexiune cu mine. Nu înțeleg de ce mă ții lângă tine, fiindcă de câte ori am încercat, nu m-ai lăsat să plec. Și știi că mi-e greu să te las, m-aș zbate câteva zile, apoi ți-aș cere să mă primești înapoi.

Tu chiar nu știi cine sunt? Eu sunt o iubitoare de frumos. Îmi plac oamenii care râd cu bunătate. Îmi place să fim o echipă. Vreau să râd și am uitat să o fac, tot așteptându-te. Îmi place să transmit o emoție. Îmi place să îi fac pe alții să râdă, să cânte cu mine. Îmi place să le cânt, mă dau artistă, se dau artiști. Aș vrea să nu mă mai văd prin ochii tăi, dar Doamne, cât îi mai iubesc !

Poate dacă m-aș vedea frumoasă, m-aș iubi.

Guest post by Ecaterina

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Era sau nu era ea?!

El. Marea iubire…

Salut, sunt o tânără de 41 de ani!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
574 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro