Ştii că te doresc, dragul meu prieten, şi ştiu că ştii că te doresc şi eşti sigur că niciodată n-am să fac nicio mişcare, şi eşti la fel de sigur că, în schimb, e de ajuns ca tu să întinzi mâna şi gata, a ta sunt. Dar n-o faci, și ura mea creşte odată cu recunoştinţa, odată cu tandreţea.
Sunt unul dintre numele din agenda ta. Nu ştiu cât de lungă e agenda şi cum intră şi ies numele din ea, ca zborurile pe afişajul de la aeroport. Îmi accept alegerea şi trăiesc din firimituri. Nu ştiu cât primesc celelalte, ştiu doar cât primesc eu. Tu ne numeşti prietene, dar ştii bine ce suntem, toate.
Te privesc cum bei din ceaşca de cafea şi aş vrea să-ţi ating mâna măcar, dar nu! Ştiu că nu am voie, contractul nostru exclude iniţiativa mea. Şi rămân aşa, cu ochii lipiţi, fascinaţi, plini de jind şi resentimente şi de amintirea atingerii acelei mâini, care m-a înfierat pe veci. Pe veci a ta, pe veci ne-mai-atinsă!
Râzi şi îmi povesteşti întâmplări, picanterii, îmi faci confidenţe. False garanţii, cu o falsă valoare. Azi te-ai dat cu parfum. Vrei să reînnoieşti lanţurile, să-mi reînnoieşti abonamentul pe agendă. Tu nu ştii, dragul meu prieten, că eu lupt cu tine, cu mine, cu toată lumea, doar să rămân pe agenda ta? Ştii, ştii prea bine, şi nici tu nu mă laşi să dispar.
Îţi povestesc ceva, şi tu înţelegi imediat, înţelegi totul până la capăt, îmi răspunzi de parcă ai fi trăit o viaţă întreagă în capul meu, dragul meu prieten, ce bine mă înţelegi, ce bine îmi manevrezi sforile şi pârghiile! Ce bine mă cunoşti! Mă bucură faptul că nu ai milă, că nu mă eliberezi, mă zvârcolesc şi îmi îngrijesc lanţurile cu dragoste, le protejez cu gelozie, auziţi, nu cumva să vă atingeţi de ele careva!
Amestec cu linguriţa zahărul în cafea, doar râd şi fac o glumă îndrăzneaţă, subtilă, ştiu că mă duce capul şi ştii şi tu, bine, asta când reuşesc să ies din perplexitate, când nu sunt îmbătată complet de prezenţa ta. Ştii că înţeleg prea multe deja, şi ştii că nu te vreau, nu o să-ţi permit să mă mai atingi, să nu o faci, că nu o să pot să-ţi rezist.
Mai luăm şi un suc, da? Bine, încă o cafea. Un răstimp taci şi doar priveşti în gol pe fereastra cafenelei. Te simţi bine lângă mine, ştiu asta. Poate m-ai şi dorit cândva, cine ştie, eu aşa am simţit, când m-ai sedus. Te-am dat afară pe uşă şi mi-ai intrat pe fereastră, de mai multe ori. După câteva zile te-ai apropiat nepermis de mine, cu parfumul tău. Apoi ai devenit obraznic şi răzgâiat. Apoi, într-o zi, m-ai sărutat. Apoi ai fost vesel şi interesat de poveştile mele, de tăcerile mele, ai înţeles tot, până la capăt. Apoi m-ai îmbrăţişat şi mi-ai scormonit carnea, prin haine, cu mâinile tale fine, hulpave. Apoi m-ai certat. Apoi mi-ai dat să mănânc, şi imediat m-ai rănit cu trei vorbe. După asta, câteva zile ai dispărut. Ai reapărut, schimbat. Sever, moral, profesoral, cu adevăruri crude şi inutile, cu tăceri şi cu distanţă. Numai vreo două luni trecuseră, dar răul fusese făcut, prizoniera îşi iubea lanţurile şi le iubea fierul rece şi dur, măgulitor.
Acum, prizoniera se uită cu foame la ochii tăi. Cine ştie când o să te mai văd aşa de aproape, parcă nici nu-mi vine să cred că eşti real. Nu vrei să mă îmbrăţişezi un pic? Şi beau cafea, şi glumesc, şi râd, râd din toată inima, sunt drogată şi intoxicată de clipa asta, de apropierea ta, dragul meu prieten!
Contractul e clar. Nicio atingere. Pot asta, dragul meu, nu mai sunt aşa de tânără ca să mor fără joacă la orizontală. Prieteni să fim, foarte bine. Erotismul acesta, prea e supra-apreciat! Eu sunt la vârsta deliciilor minţii, şi aici o să ne bucurăm mult timp unul de altul, o să vezi, mai am câteva mici bătălii de dus, din alea secrete, care se duc departe de ochii oricui, şi gata! O să mă pot bucura din plin de mintea ta remarcabilă, de umorul tău, o să vezi şi tu ce conversaţii frapante, înviorătoare sunt în stare să port, curând, dragul meu, curând, când atingerea ta se va şterge de pe pielea mea.
Pe cine mint?
Te doresc, prietene care m-ai sărutat şi m-ai scormonit cu degetele şi nu m-ai mai luat, te doresc şi ştii că te doresc, şi ştiu că ştii că te doresc, şi eşti sigur că niciodată n-am să fac nicio mişcare, şi eşti la fel de sigur că, în schimb, e de ajuns ca tu să întinzi mâna şi gata, a ta sunt. Dar n-o faci, si ura mea creşte odată cu recunoştinţa, odată cu dragostea.
Există, oare, prietenie între bărbat și femeie?
Guest post by Andi
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Am ales să fiu amantă și nu regret deloc
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
