Prima Doamnă a Chinei – fashion icon

Clara Pop

27 March 2013

Odată cu schimbarea conducerii de la Beijing, Peng Liyuan, soția noului secretar general al Partidului Comunist, a pășit în lumina reflectoarelor. Un lucru pe care până acum soțiile liderilor chinezi l-au evitat nu doar din cauza proverbului chinezesc care spune că „păsarea ce scoate capul afară va fi împușcată”, ci și pentru că fantoma lui Jiang Qing, soția lui Mao, era încă prezentă.

  În vârstă de 50 de ani, Peng era extrem de cunoscută și înainte de a fi soția unui politician în plină ascensiune. Cu un grad de general-maior în Armata Eliberării Poporului, a cântat ani la rând la parada inaugurală de Anul Nou, cel mai urmărit program televizat din lume și s-a remarcat pe scena muzicală cu vocea de soprană și repertoriul de melodii patriotice. În 2004, a jucat rolul lui Mulan, eroina unui basm chinezesc, în opera „Psalmul lui Mulan” ce spune povestea unei tinere care se deghizează în bărbat pentru a-și înlocui tatăl bătrân și bolnav în armată. Un an mai târziu a urcat pe scena Centrului Lincoln din New York, iar apoi a cântat alături de orchestra Operei din Viena. Dar Peng n-a intrat în atenția internațională datorită calităților vocale, ci a stilului vestimentar.

Descrisă drept sofisticată și glamour, un termen cu care puține doamne din politica de la Beijing sunt asociate, Peng e îmbrățișată de mai toți criticii de modă chinezi care, de la primul voiaj în străinătate, s-au grăbit să-i inspecteze atent garderoba. Când a coborât din avion la Moscova, purtând un mantou simplu, cu un cordon înnodat strâns și accesorizat cu o geantă a unei case de modă chinezești, toată lumea a lăudat-o pentru eleganță și faptul că promovează desginerii locali, geanta fiind creată în China. Copii ale paltonului său s-au vândut ca pâinea caldă în China, cu prețuri între 80 si 400 de dolari. Pagina de internet a casei de modă care produce poșeta a fost blocată timp de trei zile din cauza accesărilor, iar producătorii au adăugat la descrierea unor haine care seamănă cu ale ei formula magică „în stilul lui Peng Liyuan”.

Prima Doamnă de la Beijing e comparată cu Ducesa de Cambridge și cu Michelle Obama, modernă și în pas cu tendințele, după cum scrie New York Times. „După atât de mulți ani avem în sfârșit o primă doamnă care ne poate reprezenta așa cum trebuie”, a declarat pentru presa internațională redactorul șef al ediției chineze Vogue. În plus, deoarece Organizația Mondială a Sănătății a numit-o ambasador al bunăvoinței pe probleme de tuberculoză și HIV/SIDA (un subiect încă tabu în China), comentatorii se așteaptă să susțină discursuri în cadrul întâlnirilor oficiale și să ia atitudine în privința lipsurilor din domeniul medical.

Rămâne de văzut dacă rolul ei va fi unul pur ornamental sau dacă prima doamnă se va face auzită de la Beijing și, mai ales, dacă va putea lustrui imaginea clasei politice nu doar în țară, ci și peste hotare.



Citiţi şi

În modă noi credem

Feșăn la piscină

Moda pe vremea lu’ Ceașcă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,281 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro