Pe 29 octombrie 1930 s-a născut nuvelistul bucureștean Radu Cosașu. A trăit până pe 23 aprilie 2023 și continuă să trăiască în gândurile celor care i-au citit cărțile și articolele, între care nu a trasat nicio graniță. Nu au fost deloc puțini.
Radu Cosașu s-a născut la Bacău și a purtat la naștere numele Oscar Rohrlich. De la Bacău nu avea nicio amintire, a fost un pur accident biografic faptul că acolo a văzut lumina zilei. A fost toată viața lui un bucureștean.
De numele Oscar Rohrlich s-a despărțit la optsprezece ani, de bună voie. Și abia târziu, în mileniul al III-lea, cu doar șapte ani înainte de sfârșitul vieții sale lungi, a așezat și acest nume pe coperta uneia dintre cărțile sale.
În 1945, la cincisprezece ani, Radu Cosașu s-a îndrăgostit de iluzia că lumea s-ar putea totuși schimba printr-o revoluție. A plătit toată viața această iluzie. A pătimit “ca un Chaplin” pentru credința sa de stânga.
Până la urmă, înțelepciunea l-a făcut un extremist de centru. Târziu, când trecuse de nouăzeci de ani, îl mai traversa încă nostalgia paradisului imposibil.
Opera lui Radu Cosașu e vastă, cuprinde și piese de teatru, și scenarii de filme de cinema, cuprinde cronici de film și, mai ales, cronici sportive.
Totdeauna, Radu Cosașu a scris cu generozitate despre alții, nu și-a cruțat greșelile și nevrozele, a făcut din speranțele sale spulberate și din rămășițele mic-burgheze cea mai frumoasă serie de nuvele din toată literatura noastră.
“Supraviețuirile” lui Radu Cosașu i-au supraviețuit și astăzi, la nouăzeci și cinci de ani de la naștere, se pot citi fără să-și fi pierdut sensul.
Radu Cosașu nu a fost învins nici de moarte, nici de trecerea timpului. Iar poveștile sale din anii 1950 sau 1960 sună ca și cum ar fi fost scrise chiar în această dimineață.
Radu Cosașu a reușit, din stil, pur și simplu să salveze tot (tot!) ce a scris de la ’68 încoace.
Toate rândurile sale au rămas vii, iar acesta este un miracol care nu știu să mai fie la îndemâna altcuiva.
Radu Cosașu nu a fost tradus, nu a fost invitat la festivaluri peste hotare, oricum nu s-ar fi dus nicăieri.
Textele sale nu au fost impuse de nicio mașinărie de agitprop, au rezistat prin ele însele, prin amănuntul că sunt scrise bine. Și sunt bine scrise pentru că sunt străbătute de adevăr și de intensitate.
Radu Cosașu știa să-și îndure patetismul și avea, ca toți oamenii cu adevărat inteligenți care au scris în limba română, un simț al umorului moștenit de la Ion Luca Caragiale.
Radu Cosașu a fost unul dintre cei mai importanți oameni din viața mea și continuă să fie, pentru că moartea nu e decât o convenție. Cuvintele lui continuă să mă însoțească pe pământ, la fel ca felul său de a privi lumea, mereu cu curiozitate, pe de o parte și pe de altă parte, deschis “ca o floare” la nuanță, fără fanatism și, nu o singură dată, cu tandrețea disperată a unui cântec de Brel.
Radu Cosașu a iubit caii, hipodromurile de altădată, frumusețea nuvelelor lui Isaac Babel și vorbea o limbă franceză care devenea poezie și dacă zicea bonjour.
Mai vorbea și ore în șir la telefon, citea mai mult ca oricare alt om pe care l-am cunoscut și îl voi mai cunoaște, nu trăise într-o boemă, îl chema mereu masa sa de lucru.
Și-a traversat secolul, cu toate ale sale, și a rămas, până la sfârșit, „în general demn”. E o formulă a poetului Nicolae Labiș, colegul său de la școala de literatură (căruia Relu Cosașu îi zicea, firesc, Nae Labiș). Cosașu? În general demn!
Radu Cosașu, așadar, se putea îndrăgosti de idei, parcă “din nimic”, făcea pasiuni de școlar deopotrivă față de actrițele de cinema și jucătorii de rugby, avea o memorie grandioasă, era în același timp generos și orgolios. A fost un om.
Am trăit puțin, nici măcar jumătate din viața lui Radu Cosașu, dar am trecut de patruzeci de ani și am ieșit și eu din deșert și oameni, pot spune, nu am întâlnit prea mulți pe pământ.
Cu atât mai mult, Radu Cosașu nu trebuie uitat, trebuie povestit și repovestit și, mai ales, trebuie citit. Avem și ce și avem și de ce.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy!🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Despre maimuțica Punch și foamea umană de tandrețe
Era prostiei și bomboana de pe colivă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
