Regăsiri la marginea vieţii

Monica Liche

14 April 2014

Monica Liche nouaNu mai pot! De ce, Doamne? De ce eu? Nu mai vreau! Nu mai pooot! O avalanșă de lacrimi și tremurul de necontrolat încep să te supună prăbușirii. Aerul devine geros și tăios și îţi taie, în carne, felii perfecte de durere. Tu ai pierdut pe cineva, fie un prieten, un iubit, un părinte, un copil. Sau poate ai pierdut ceva din ceea ce te făcea să fii întreg și, deși viața merge mai departe, cumva, lumea ta, măsurată cu timpul tău și desfășurată în spațiile intime ale existenței tale, refuză să plece din timpul și spațiul de dinaintea pierderii tale. Acolo se află ultimul moment perfect, pe care îl conștientizezi abia acum. Totuși, nimic nu rămâne pe loc, ba, din contră, totul se mișcă în jurul tău cu viteze amețitoare. Și tu ești obligat să faci același lucru, atras de forțele manifestate de faptul că viața se întâmplă chiar și dincolo de tragedia ta, și mai ales acolo. Ritmul nebun te cuprinde și te arunci în vârtejul zilelor ce au să vie. Nu mai ai timp să-ți gândești durerea, nu mai ai timp să o consumi, în schimb, aduni tot felul de reziduuri provenite din frânturi de discuții pe care le surprinzi pe holurile vieții tale, purtate de cei care te cunosc și care simt nevoia să vorbească despre întâmplarea ta, ca într-un fel de ritual de protecție personală, conversația încheindu-se de obicei cu „Ferească Dumnezeu!“.

Și, mai apoi, privirile acelea, un compus bizar de compătimire și teamă de propagare, de parcă durerea ta ar fi un virus gripal cu răspândire imediată. Nu poți trece de bunăvoința manifestată decât zâmbind, timp în care te întrebi dacă ce-ai schițat tu e un zâmbet sau o grimasă, iar asta fiindcă nu remarci prea multă relaxare pe chipul celui ce te-a îmbărbătat. Ajungi acasă. Abia atunci simți vidul. Gândurile îți îngheață, mai puțin cel care fierbe în focul neputinței de a schimba ceva. Iar azi… azi ai ajuns la capătul puterilor. Durerea îți înfrânge rațiunea, tristețea îți pustiește ființa, o avalanșă de lacrimi și tremurul de necontrolat încep să te supună prăbușirii. Aerul devine geros și tăios și îti taie, în carne, felii perfecte de durere. „Nu mai pot! De ce, Doamne? De ce eu? Nu mai vreau! Nu mai pooot!“ Ai vrea ca totul să se termine, acum, chiar în acest moment, nu-i așa? Nu contează cum, iar mintea îți arată harta posibilităților de evadare din coșmar. Și strigi, cu furie, cu toată forța de care ești capabil, oriunde, oricum și oricui te-ar putea auzi. Te prăbușești și mai tare atunci când realizezi că strigătul tău se propagă doar în sufletul tău. Și ecoul, ecoul acela care mușcă din tine cu foamea fiarei flămânde, se propagă în infinite replici. Nu mai știi dacă durerea ta se măsoară în zile, în săptămâni sau luni.

Sânge. Îl simți scurgându-se, într-un ritm aparte, prin venele ce stau să-ți explodeze. Ești la un pas de colaps și…

Lacrimi

O voce, auzi ceva, dar nu înțelegi ce-ți spune. Apoi, începi să percepi câteva frânturi, șoapte ce îți repetă cuvinte pe care le știai și care aveau valoare de adevăr fără de tăgadă. „Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!“. Și înțelegi că sufletul tău îți vorbește de dincolo de durerea care îl străbate. Îi simți mângâierea, te recunoști în fiecare tresărire și te abandonezi mării de tandrețe. Cumva, de undeva de dincoace de coordonatele în care trăiești, ești învăluit de o formă de iubire nepământeană. Și-ți recunoști esența, îi simți iubirea. Ea te învăluie total, fără rezerve, fără condiții. Și ierți. Totul. Te ierți și ierți pierderea. Plângi, dar de data aceasta lacrimile îți curăță sufletul răscopt și vindecă. Procesul va dura, dar știi că vei fi bine. Nu vei uita niciodată, iar amintirea a ceea ce ai pierdut va rămâne cu tine mereu, dar acum o poti îmbrățișa cu lumina plină de iubire a esenței divine ce te compune.

Pe Monica o găsiţi toată aici.  



Citiţi şi

Limite şi înţelegeri ale sufletului

Nu exista „noi”, eram doar eu și-un laptop…

Aşteptând un chip căruia să-i spovedeşti mângâierea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,452 views

Your tuppence

  1. Monica Liche
    Monica Liche / 15 April 2014 10:00

    Este un proces dureros, deloc simplu. Dar care este alternativa?

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. loopoo / 14 April 2014 13:25

    Viaţa nu stă pe loc. Merge înainte şi te trage şi pe tine în valurile ei. Diferenţa se face prin felul în care te laşi tras în viaţă: dacă pluteşti deasupra sau dacă te bagă la fund…

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro