Sigur că e la îndemână să constați că România a decăzut în o sută de ani de la Ionel Bărtianu premier la Vasilica Viorica (fostă Rodica) Dăncilă. Ai zice că i-a luat un secol României să devină ea însăși. E adevărat, dar există și câteva explicații pe care nu ar trebui să le tăcem sub pojghița acestui adevăr dureros și insuportabil.
Mă aflu în județul Teleorman, asist la o lecție dedicată tinerilor adolescenți teleormăneni. Li se face educație sentimentală (click!). Mă încânt de deschiderea și inteligența lor. Li se vorbește despre abuzuri. Stau într-o bancă mai retrasă și îmi notez și mă gândesc la concepte.
Abuzul verbal. Opa! Păi, românilor li se vorbește oribil din zori și până în miezul nopții și nu găsesc ei o vorbă bună nici de-ar căutat-o de la Giurgiu la Bârlad. Nu sunt buni de nimic – nu am convenit deja? Suntem abuzați, oameni buni, nu simțiți prin buzunare mâinile celor îndrăgostiți de portofelele altora?! Bine, că și noi le răspundem urât autorităților – cum se crească sămânța încrederii în acest sol otrăvit de vorbe grele și fapte îndoielnice? Of.
Abuzul financiar. He-he! Păi, nu suntem noi jecmăniți ca în codru la fiecare contact cu statul român, care nu e paralel, ci mai mult interlop? Cum să nu fim? Abuzul de încredere. Păi, de-aia au murit copiii ăia la Revoluție apărând instituția Televiziunii? Încă există această încredere greșită că oamenii din televizor nu pot să mintă. Și uite așa ne-am trezit cu Firea pe cap și acum îl plătim pe Rod Stewart cum n-au visat nici nababii din Dubai…
Abuzul fizic. Păi, vorba lui Gigi Dinică în Filantropica lui Nae Caranfil: în România se moare de gripă. La primul necaz mai mare, statul român ne lasă infirmi, care ologi, care ca pe sărmanul pacient al doctorului Ciomu. Sentimentul impunității – carevasăzică adânca încredere că nu vor fi pedepsiți niciodată – îi fac pe cei din castele românești necruțători. Nu, medicii nu fac excepție. Ba chiar dimpotrivă.
Frați români, suntem abuzați cibernetic, informațional, sexual, în toate ierarhiile, la toate contactele cu puterea – asta dacă nu suntem chiar noi abuzatorii! Să deschidem puțin ochii, dar și inimile și să înțelegem că apatia noastră – milioane de oameni inerți, cărora nu le mai pasă de nimic – este o consecință înainte de a fi o cauză.
Există o singură cură care ne poate vindeca de noi înșine: încrederea în celălalt. În frumosul clasament al încrederii în aproapele, România era pe ultimele locuri din lume. Parcă mai erau două țări africane sub noi, dar nu-mi mai aduc aminte acum.
România abuzată e întocmai ca acea victimă a violenței domestice care îndură de decenii umilințele și bătaia fiindcă e încredințată că le merită, că nu poate mai mult și că, în definitiv, asta îi e crucea de dus.
Nu trebuie judecată, ci are nevoie de o mână de ajutor.
Poate așa ar trebui să începem, acum, de centenar.
PS: Orice om are o limită dincolo de care spune că nu se mai poate așa. A mea a fost faptul că s-a masacrat Balada unui greier mic în manualele alea mizerabile din școala românească. Am îndurat, am răbdat, am rezistat, i-am suportat până și pe Iordache și pe șoferul lui Cătălin Voicu, îi uit mereu numele. Dar totul are o limită – totul până la Topârceanu!
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Cum „amplifică” o clinică de top tratamentul cu aparat dentar invizibil?
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
