Rugă pentru Duminica Floriilor

31 March 2018

ANDRA TISCHERÎn inima de piatră a Ierusalimului e o seară de primăvară blândă ca privirea fecioarelor care-și poartă în ochii curați frumusețea… În aer se simte miros de mugur crud și lumea se pierde în pași mărunți spre case. Floriile… de Sărbătoarea intrării Domnului în cetatea sfântă, fiecare se primenește și se pregătește să primească așa cum se cuvine cuvântul Mântuitorului.

În seara asta, în singurătatea gândurilor sale, Fiul Omului e mai trist ca niciodată, și numai cine îl cunoaște bine poate spune asta, privindu-l dincolo de straiele simple care-i ascund simțirea. Paloarea feței te impresionează cel mai mult, pentru că îi face ochii mai aprinși, mai dureros scânteietori, și, stând așa, cu capul sprijinit pe coate, pare o statuie mută sculptată în grădina aceasta de la marginea așezării. Nu mai vede în jur franjurii albi ai zarzărilor, ci simte numai mirosul salciei plângătoare, care-l răscolește din toate fibrele ascunse ale sufletului. O tristețe apăsătoare simte că-i coboară în suflet, tot mai grea, cu cât seara face mirosul florilor tot mai greu, năucindu-l.

Nu-i vreme de dormit… undeva, pe cer, o stea căzătoare își strecoară lumina fugară printre norii care desenează umbre întunecate. La apus, croncănit de ciori și un orizont negru ca o sumbră prevestire. În trupul unui copac, dacă îți sprijini urechea de scoarța lui, auzi cum crește o cruce… Cum să-și alunge mâhnirea asta care-i inundă fără preget inima dacă nici măcar n-o pricepe? Cu mână sigură, cineva îi picură încetul cu încetul smoală în suflet, dar El simte și puterea nevăzută a Tatălui,  care-i alungă temerile…

Cât de frumoși sunt oamenii – el simte în fiecare prinos de bunătate și înțelepciune, dar cât de mult se ascund unii și cât de schimonosită le e firea, unde s-au uitat pe ei? Pe ce cărări ascunse îi poartă pașii, unde e smerenia lor? Nu sunt ei același fruct al Dumnezeirii, nu e acceași plămadă de iubire pentru ei din care s-au zămislit și au împânzit pământul? Rătăcitori, nu știu ei oare că destinul e în mâinile lor, acolo unde e virtute și ascultare? Au uitat ei oare că Dumnezeu tatăl e singura Cale, pentru că El e întemeietorul și tot ce e în lumea asta e creația lui? Natura și oamenii, asemenea prin frumusețea lor originară, de ce nu e peste tot la fel? De ce se luptă între ei, de ce se distrug prin neadevăr și de ce își întorc fața unii de la alții? Azi împărat, mâine cerșetor, azi tânăr, mâine bătrân neputincios, înalt sau scund, judecător sau păstor, nu simt ei glasul tainic al înălțimilor, cerându-i în pacea și credința din veac? Încotro, omule rătăcitor?

Ziua de mâine va merge la Ierusalim, în cetate, să-i învețe pe oameni ce înseamnă dragostea izbăvitoare pentru Dumnezeu, pentru lumina și atotputernicia lui, așa cum a desprins-o el, Fiul său legitim, dar și fiu al omului… el nu s-a îndoit o clipă și n-a mișcat, precum piatra cea dură a mormântului lui Lazăr încercată de mână necredincioasă. Tot ce trebuie să știe lumea, el va spune, pentru că el este Cuvântul însuși, Logosul purtător de mântuire. Să-l vadă lumea că nu se teme și că, oricât de aspră calea, o va purta în suflet pe drumul mântuirii…  ”Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” Știe că mulțimea va striga Osana, Osana, și știe că unii îi pregătesc, neștiutori, pieirea… În mintea lui, cuvintele Tatălui se încheagă din cea mai pură credință și se toarnă în argintul viu al credinței nestrămutate: Binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri, le va spune, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, și apoi îi va întări în căutarea lor, cu iubire și pentru Iubire, căci esența acestui sentiment atotputernic e însuși Dumnezeu: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți.

Vorbele lui se aud în ceruri și pe pământ, dar măslinii se frământă, treziți de un vânt pornit din senin… Tată ceresc, murmură el, fii cu mine, ca eu, la rândul meu, să-ți duc mai departe cuvântul: Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu și mai mari decât acestea va face.

EPSON DSC picture

                                                 Sursă foto: traditieialomita.ro

În Duminica asta, primiți-l în sufletul vostru cu aceste cuvinte pline de har, căci numai acolo va găsi calea adevărului dumnezeiesc, rugați-vă pentru voi și pentru cei dragi, să le aline orice temere și orice suferință, mergeți la biserică și împărtășiți-vă, pentru e vremea să vi se îndeplinească orice dorință, dacă vă purificați.

Rugă pentru Duminica Floriilor

Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu

Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât ce sunt –

Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu,

Un ropot scurt de ploaie

Şi-un mic vârtej de vânt…

Dezleagă-mă de vina de-a fi-ncercat să fac

Granit din cărămidă…

Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac…

Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât aşa

Cum te-am văzut pe Tine –

C-aşa credeam că-i bine!…

Dar azi, când văd că-i altfel de cum am vrut să fie,

Stropeşte-mi ochii, Doamne, cu stropi de apă vie!

Ion Minulescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Pe drumul spre Golgota

„Te iubesc, prostule!”

Așa am crescut

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,392 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro