“Să ştii că mi-am uitat banii acasă!” Poftim?!?

Catchy

28 June 2016

Viaţă mea e palpitantă când vine vorba de capitolul bărbaţi şi întâlniri. Ori e scurtă şi tumultoasă, ori pasională şi se stinge fâsâit. Ori nu e deloc, ori dau peste nişte exemplare (sau, mai degrabă spus, dau ele peste mine), de îţi stă mintea în loc, deşi la o primă vedere ai zice că Mamă, l-ai găsit pe Mr. Perfect!

Se întâmplă că mai ies la întâlniri. Cele mai ciudate, interesante, palpitante şi tot ce ţine de această paletă a cuvintelor ce te introduc în zona crepusculară a teritoriului întâlnirii se produc după discuţiile pe chat.

Omul e nevoie să îl văd în dimensiune 3D, să îi cântăresc fiecare mişcare, cuvânt şi fel de a fi ca să mă lămuresc pe bune cu cine am de-a face. Nu ajungi la nimic să tot stai să vorbeşti în mediul virtual, mai ales când eşti din acelaşi oraş.

De obicei, primele 10 minute în cadrul unei întâlniri îmi dă coordonatele personalităţii celui din faţă.

So…

…aşa apar surprizele şi momentele ilare, care mă fac să îmi bulbucesc ochii ca la melc şi să mă întreb cine Dumnezeu creează în lumea asta asemena specimene.

Totul e bine şi frumos. Omul vorbeşte civilizat în mediul online, e pontos, pare că are glagorie, poza de profil nu e deloc nesatisfăcătoare. Iar ca totul să fie mult mai clar, îţi spui de ce să nu fie şi o întâlnire face to face.

Şi acolo să vezi uimire.

Te aşteaptă cu maşina.

În maşină, discuţia se îndreaptă spre bani; cât l-a costat maşina, câte zeci de mii de euro a băgat în ea. De parcă măsura omului şi faptul că îţi place de cineva e dată de câte zeci de mii de euro a costat maşina lui, pe care, sincer, nici 5000 de euro nu aş fi dat.

Şi apoi dintr-dată, aşa, fără să ştii ce legătură are una cu alta îţi spune: Mergem să mâncăm îngheţată? şi nici nu aşteaptă răspunsul tău, că îţi şi trânteşte: Dar să ştii că mi-am uitat banii acasă. 

cuplu inghetata

Pe bune, stau câteodată şi mă gândesc, cine îi creşte pe aşa zişii ăştia bărbaţi, ajunşi la 28 de ani şi care habar nu au regulile elementare ale unei bune conduite?!

E noul test al masculilor de a vedea cum reacţionezi, cât de mult îţi rezistă nervii şi ce frumos ştii să faci în cele mai penibile situaţii?

I-am cumpărat şi îngheţată, i-am scos şi ochii cu felul său de a se purta şi i-am urat să aplice acelaşi tratament şi viitoarelor lui întâlniri, să vadă câte poşete peste cap şi câte vorbe dulci va colecţiona – or, elegant spus, cât de „frumos” vor reacţiona domnişoarele la o asemenea replică.

Guest post by Alexandra Şerban

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Vreau o fată gingașă, nu o “bagaboantă”

Fostul tău iubit nu este înger, nici demon

Pe toate cinci le-a înşelat cu mine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,883 views

Your tuppence

  1. Mai caută, Zoe! – Talk Tabu | Catchy / 12 December 2016 8:51

    […] şi puternică, doar nu vrei să te trezeşti cum a paţit Mioara, să iasă cu unul “care şi-a uitat portofelul acasă”?… Şi insişti să îţi plăteşti consumaţia. Din munca ta. NORMAL că ai vrea să se […]

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro